Trucuri de machiaj pentru acoperirea cearcanelor

Cearcanele sunt cele care tradeaza noptile nedormite, boala sau deshidratarea. Acestea apar in jurul ochilor si, uneori, chiar si pe pleoapele superioare sub forma unor pete de culoare cenusie, uneori rosiatica sau chiar vinetie, in functie de nuanta tenului sau de gravitatea cauzei aparitiei lor. Voi enumera cateva trucuri care va vor ajuta sa le camuflati fara sa para incarcata aceasta zona.

Un aspect foarte important pentru ca texturile de machiaj sa fie aplicate usor si sa adere bine: aceasta zona de sub ochi trebuie bine hidratata cu regularitate, cu ajutorul unei creme speciale de ochi. Aplicati aceasta crema prin masaj facial pentru a stimula circulatia sanguina si, in egala masura, pentru a determina textura de crema sa penetreze mai usor si astfel machiajul sa adere mai bine.

Fondul de ten si iluminatorul pentru acoperirea cearcanelor

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Aplicati fond de ten pe toata fata, inclusiv pe zona ochilor pentru a uniformiza tenul. Uneori, daca cearcanele sunt mai putin prezente, pot fi camuflate doar din fond de ten.

Pe zona de sub ochi, peste stratul de fond de ten, aplicati un iluminator daca cearcanele sunt mai discrete. Puteti aplica un corector daca sunt mai accentuate, iar daca sunt foarte definite chiar si cu stratul de fond de ten, atunci aplicati un anticearcan. Indiferent de produsul ales pentru camuflarea cearcanelor, optati pentru texturi fluide pentru un finish (aspect) natural.

Fiind o zona fina a pielii, daca folositi produse de tip stick, e posibil sa se creponeze pielea, oferind un aer imbatranit.

In cazul iluminatorului, nuanta aleasa trebuie sa fie una mai deschisa fata de cea a fondului de ten.

Alegerea nuantei si fixarea corectorului

In cazul corectorului sau anticearcanului, trebuie sa va orientati dupa culoarea cearcanelor pentru a alege corect nuanta cu care sa le acoperiti:

  • cearcane vinetii: anticearcan galben-maro;
  • cearcane rosii: anticearcan verde;
  • cearcane gri: anticearcan roz sau piersica;
  • cearcane maro: anticearcan mov.


Pentru fixarea texturii alese pentru a camufla cearcanele, aveti nevoie de o pudra translucida pulbere. Aceasta fiind aparent alba, nu pigmenteaza si are rolul de fixare si matifiere. 

Ponturi pentru femeile care au cearcane proeminente:

  • se recomanda folosirea unor produse de machiaj de calitate, care sa mascheze imperfectiunile fara sa creeze aspectul de ten incarcat
  • se recomanda evitarea machiajului de tip smokey eyes, intrucat acesta accentueaza cearcanele
  • se recomanda evitarea fardului de ochi in nuante de verde sau mov, care pot atrage atentia asupra cearcanelor
  • se recomanda tratamentele faciale, odihna, hidratarea si alimentatia echilibrata, in vederea reducerii intensitatii cearcanelor.

 

Cum se pot estompa cearcanele

Machiajul acopera cearcanele, dar exista cateva solutii si pentru estomparea acestora – iata despre ce este vorba:

Plasturii anticearcan – se gasesc in magazinele de produse cosmetice plasturi anticearcan, care arata precum niste benzi pe care le asezi sub ochi. Acesti plasturi contin ingrediente care asigura hidratare intensa imediata si care nu combat numai aspectul cearcanelor, ci si pe cel al ridurilor fine. Folositi acesti plasturi inainte de a va machia si veti observa diferenta.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Si mastile de fata de tip servetel, care se aplica pe toata fata si se lasa sa actioneze in jur de 15 minute, reusesc sa estompeze cearcanele, facand mai usoara mascarea acestora prin machiaj.

Feliile de castravete – pe cat de vechi este acest truc de infrumusetare, pe atat de actual si eficient. Feliile de castravete se aplica pe ochi pentru hidratarea pielii, pentru estomparea cearcanelor, precum si pentru reducerea pungilor de sub ochi. Asigurati-va ca luati castravetele direct din frigider, intrucat daca este rece rezultatele sunt mai vizibile.

Pliculetele de ceai folosite – preparati un ceai (de preferat verde, insa si cel negru este la fel de eficient), apoi puneti pliculetele folosite in congelator. Dupa 10 minute, scoateti pliculetele de ceai si asezati-le sub ochi, dupa care lasati-le sa actioneze cel putin 10 minute. Antioxidantii din ceai, dar si cofeina, vor lucra impreuna pentru a reduce aspectul cearcanelor.

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0