Cele mai importante sfaturi de frumusețe pe timp de iarnă

Păr fragil, buze crăpate, piele uscată? Sezonul rece vine cu o serie de neajunsuri în ceea ce privește aspectul exterior, însă, cu puțină atenție, poți trece cu bine peste iarnă. E important să reții că o cremă sau o mască de păr nu vor face minuni decât dacă te îngrijești și la interior, printr-o alimentație adecvată și o hidratare corespunzătoare. 

Folosește produse blânde de curățare 

Unul dintre cele mai importante sfaturi de frumusețe pe timp de iarnă este legat de curățarea corpului. E recomandat să folosești pentru curățarea pielii săpunuri și loțiuni care să nu conțină arome, dar care să aibă în compoziție elemente hrănitoare, precum vitamine. Astfel, vei proteja pielea de agresiunea temperaturilor scăzute și o vei împiedica să se usuce prea tare. De asemenea, poți ajuta pielea să-și păstreze fermitatea evitând băile fierbinți prea lungi.

Hrănește-ți pielea

Vremea rece este inamicul unei pieli frumoase și sănătoase, așa că e important să o protejezi suplimentar pentru a nu se usca și a nu se crăpa. Pentru față, gât și decolteu, folosește seara o cremă hrănitoare, iar dimineața, când ieși din casă, o cremă cu protecție solară, care să aibă cel puțin SPF 15. Chiar dacă soarele nu mai strălucește chiar ca în toiul verii, nu te lăsa păcălit de acest aspect: ultravioletele ajung la tine și printre nori și dăunează pielii, uscând-o și îmbătrânind-o prematur. Pentru buze, apelează de fiecare dată când ieși din casă la balsamuri protectoare sau rujuri cremoase, cu vitamine. Nu uita de pielea mâinilor: pe timpul iernii, e indicat să te dai cu cremă de mâini după fiecare spălare a acestora. În sezonul rece, evită produsele de îngrjire care conțin alcool! 

Aplează la uleiul pentru păr

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

În timpul iernii, părul are tendința de a se usca, de a se despica și de a arăta lipsit de viață. În plus, unele persoane au de-a face cu o accentuare a mătreții. Pentru a preveni aceste neplăceri, în primul rând nu te spăla pe cap zilnic, ci de aproximativ două-trei ori pe săptămână, folosind un șampon de la farmacie. De asemenea, înainte de spălare, masează-și pielea scalpului și părul cu ulei de cocos, pe care îl lași să acționeze cel puțin o oră. După spălare, folosește un balsam pe vârfurile firelor, apoi clătește bine și înfășoară părul într-un prosop, pentru a absorbi apa în exces. După 20 de minute, pune în palme câteva picături de ulei de argan și masează-ți foarte ușor părul, apoi, pe cât posibil, lasă-l să se usuce natural, evitând utilizarea foehnului. 

Bea 8 pahare cu apă zilnic

Faptul că afară este mai rece nu te scutește de la a bea apă în cantitate suficientă. Chiar dacă vara ți-e mai sete din cauza căldurii și îți vine natural să bei și mai mult de 8 pahare pe zi, nici iarna nu trebuie să te abați de la acest obicei. Apa nu doar că ajută corpul să funcționeze corespunzător, ci are efecte benefice și aupra aspectului exterior, conferind un aspect sănătos pielii și părului. Dacă ți-e greu să bei apa ca atare pe timpul iernii, pune în pahar câteva frunze de mentă sau felii de lămâie. Utile pentru hidratare sunt și ceaiurile simple de plante (mușețel, mentă, urzică, ghimbir, soc, măceșe), în care pui felii de lămâie sau de portocală.

Consumă fructe și legume 

Alimentația echilibrată este extrem de importantă în orice anotimp și trebuie adaptată pentru a obține cele mai multe beneficii pentru sănătate. Pe timp de iarnă, fructele de pădure (zmeură, fragi, mure) sunt extrem de potrivite pentru a oferi corpului doza necesară de vitamine și antioxidanți. Fie că le-ai congelat pe timpul verii, fie că le iei de la supermarket, fructele de pădure sunt bogate în nutrimente care te ajută să arăți bine inclusiv iarna. Nu uita de salatele de legume și nici de supe, care îți vor da și energie, te vor și hidrata și îți vor face și pielea să strălucească de sănătate. Cum anumite legume nu au același gust ca vara, de exemplu roșiile, e bine să te îndrepți spre cele de sezon: de exemplu, o salată de țelină cu morcovi și ridichi sau, dacă vrei ceva mai consistent, o salată de cartofi fierți cu spanac opărit, salată verde și usturoi.

 

 

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

Sursă foto: Shutterstock

Bibliografie: 
https://www.everydayhealth.com/skin-and-beauty/top-tips-for-healthy-winter-skin.aspx
https://www.self.com/story/winter-hair-care-tips
https://www.stylecraze.com/articles/7-basic-face-care-tips-you-need-to-follow-in-winter/#gref

 

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0