Ce îți trădează vârsta?

Nu doar ridurile din jurul ochilor ne trădează vârsta, ci și schimbările din alte zone ale corpului. Îți spunem cum poți avea grijă de pielea ta, pentru a arăta tânără indiferent de numărul lumănărilor de pe tort.

Gâtul și decolteul 

Probabil că ați întâlnit femei cu o față tânără, dar a căror vârsta era trădată de aspectul gâtului și decolteului. Din păcate foarte mult  femei neglijează aceaste zone și în jurul vârstei de 40-45 de ani apar și consecințeleȘ riduri, lipsă de tonus, pete mai închise la culoare. 

Cum îngrijim aceste zone? 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Suferind agresiunea mediului în aceeași măsură că fața, demachierea și hidratarea trebuie să le includă. În cazul tenurilor grase care folosesc creme specifice pentru aceste probleme, se recomandă folosirea pentru gât și decolteu de creme hidratante. Aplicarea de ecran solar mai ales vara când aceste zone sunt expuse la soare, este obligatorie zilnic. Postura este foarte importantă, obișnuiți să țineți capul drept, iar pentru cei care în timpul lucrului stau cu capul aplecat, exercițiile de tonifiere a mușchilor gâtului sunt obligatorii.  

De notat: regimul de slăbire este un mare dușman al pielii gâtului. Pierderea în greutate se observă în mod neplăcut la nivelul gâtului care se ridează rapid. Când slăbiți, faceți-o treptat și nu uitați de exercițiile de gimnastică pentru menținerea tonusului.

Mâinile  

Abuzate zilnic de factori chimici și termici, pielea mâinilor ne trădează vârsta, și de aceea îngrijirea și protecția lor este mult mai necesară decât este în general recunoscut. În măsura în care este posibil, protejați-le de agenții chimici cu care vin în contact, de frig și soare. Cremele hidratante speciale pentru îngrijirea lor, și cremele cu factor de protecție solară le vor menține hidratate și aparate de efectele nocive ale soarelui. Foarte multe din cabinetele de cosmetică vă pun la dispoziție tratamente speciale de îngrijire a mâinilor, pentru îndepărtarea petelor, hidratării în profunzime. Merită să le răsfățăm! 

Nu trebuie să uitați nici de îngrijirea unghiilor, a căror sănătate depinde de un regim alimentar adecvat dar și de protecția față de efectele negative ale mediului înconjurător. Că și părul, unghiile au nevoie de proteine, vitaminele din complexul B, minerale și oligoelemente. Tăierea sau pilirea prea accentuate, tăierea pielitelor, reprezintă pericole pentru sănătatea unghiilor. Alegeți intdeauna un loc în care manichiura este făcută igienic, cu forfecuțe și celelalte unelte dezinfectate. Apariția unei infecții în urma unei manechiuri prost făcute nu este deloc plăcută.

Mâini frumoase, chirurgical 

De multe ori chirurgii plastici care fac intervenții de lifting spectaculaose, obțin o pacientă cu o față superbă, dar pe care mâinile pătate și ridate o trădează. 

Chirurgia estetică poate corecta unele aspecte neplăcute ale mâinilor datorate vârstei: pielea flască, însoțită sau nu de surplus de grăsime, pete, vene vizibile și îngroșate, riduri. 

Pentru excesul de piele al brațelor se practică rezecția excedentului, întinderea și suspendarea pielii rămase. E nevoie de o incizie lungă, ce se întinde pe toată lungimea brațului, în interior, însă care lasă o cicatrice lungă, vizibilă, evidentă.
Mâinile foarte ridate pot beneficia de un lifting cu incizia ascunsă în pliul dorsal. 
Petele de bătrânețe pot să dispară prin efectuarea unui peeling cu acid tricloracetic 50%. 

O operație mai costisitoare se face atunci când pacienta vrea să-și mascheze venele îngroșate; în această situație corecția se face cu ajutorul grăsimii preluate chiar de la pacientă, metodă care trebuie repetată la un interval destul de scurt. 

Pentru brațele voluminoase, soluția chirurgicală corectoare este lipoaspirația superficială la acest nivel și eventual excizia pielii în exces. 

Coapsele  

Un argument în plus pentru a ne menține toată viața o greutate normală, este că după 45 -50 de ani, pielea  nu mai are aceeași elasticitate. Ea poate să atârne, mai ales pe partea superioară internă și externă a coapselor, rezulatand un aspect inestetic ce ne afectează fără doar și poate imaginea.  

Medicii chirurgi spun că liposuctiunea nu este eficientă, ea trebuie însoțită de alte intervenții de excizie a pielii în exces, deasupra pliului fesier și continuată în interiorul și exteriorul coapsei. Intervențiile sunt ample și necesită spitalizare între 2 și 5 zile, iar cicatricile rămân vizibile, chiar dacă poate mai puțin deranjante decât pielea încrețita și lăsată. 

În ultimii ani medicii practică așa numitul “bodylift total” inventat de Ted Lockwood, care permite o corectare simulatană amplă a surplusului de grăsime și piele, atât de pe coapse cât și de pe abdomen. În urma acestei intervenții rămâne o cicatrice amplă circulară extinsă, care poate fi ascunsă sub tricou sau sub costumul de baie întreg.  

Gambele 

Gambele îmbătrânesc mai “urât” în funcție de patologia locală, mai ales circulatorie. Cele mai inestetice sunt varicele, cu efectele inestetice cauzate de dilatarea de suprafață și teleangiectazii, care se accentuează odată cu vârsta. Alți factori care merg mână în mână cu varicele sunt excesul ponderal, sedentarismul, statul în picioare, folosirea contraceptivelor bogate în estrogen, expunerea la căldură, soare, fumat, menopauză, etc.  

Tratmentele chirurgicale ale varicelor s-au diversificat în ultimii ani și au devenit din ce în ce mai “prietenoase”. Necesită doar anestezie locală, spitalizare din ce în ce mai scurtă, iar cicatricele post intervenție sunt minime. 
 •      exereză crosei venei safene internă - safenectomia fără contra-incizie, evenaj pe fir sau pe tijă, crioevenaj 
 •      scleroză - injectarea în venă a unui produs iritant care transformă varicele într-un cordon fibros 
 •      safenectomie și sclerozare, cu stripping al safenei inetrne 
 Pentru tratmentul dilatațiilor venoase de suprafața (situate imediat sub epidermă) și teleangiectaziilor secundare varicelui se practică cu succes 
 •      microscleroza 
 •      electrocoagulare 
 •      laser 

Vergeturile

De obicei apar în urma scăderii sau creșterii în greutate sau în timpul sarcinii. La adolescenți apar în creșterile bruște (extensia forțată a pielii duce la alterarea fibrelor de colagen). Au forma unor dungi paralele sau în zig-zag, la început de culoare roșie, devin mai apoi albe-sidefii. Sunt localizate pe abdomen, sâni, coapse și uneori brațe. 

Tratamentul 
Preventiv: menținerea constantă a greutății, folosirea de creme de corp hidratante. 
Pentru atenuarea lor se recomandă aplicarea de produse cu AHA și derivate de vitamina A, microdermabraziune, laser
Tratamentele cu laser ajută și la stimularea sintezei de colagen și elastină. 

Sânii  

Prin excelență semnul feminității, sânii sunt una dintre preocupările permanente ale noastre. O modă care îngăduie să se vadă tot mai mult și care vrea să-i pună în valoare, ne obligă la o evaluare critică a lor. Un sân frumos este visul tuturor femeilor, dar din păcate, o dată cu vârsta, tonusul țesutului de susținere scade și se produce o lăsare a lor; sarcina sau schimbările în greutate duc la apariția vergeturilor, pielea este deshidratată. 

Metodele cosmetice de întreținere a sinilor sunt simple și la îndemîna:  
 - creme hidratante, protecție solară, dușuri reci care să ajute păstrarea fermității țesutului. Exerciții specifice pentru tonifierea mușchilor pectorali și ai spatelui. O recomandare foarte importantă: un spate drept, cu umerii trași spre spate nu numai că îi pune în evidența, dar va ajută să păreți mai tânără. 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Aspectul care ne da însă cele mai multe bătăi de cap este mărimea lor. Moda din nou are cuvîntul: se poartă sânii mari! Multe femei cu sâni frumoși dar mici, recurg la implantul mamar pentru a fi în ton cu moda. Există însă femei care aleg să-și refacă volumul sânilor după o afectare majoră a lor în urma scăderii în greutate, sarcinii, sau a procesului natural de îmbătrânire.

 

Sursă foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0