Dr. Laura Mocanu

Dr. Laura Mocanu

Dr. Laura Mocanu este medic specialist Dermatolog-Venerolog, cu competențe suplimentare în Dermato-cosmetologie, Laser și Dermatoscopie. După absolvirea Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, a urmat programul de rezidențiat în cadrul Spitalului Clinic Colentina. În prezent este membru al Academiei Europene de Dermatologie și Venerologie, Societății Române de Dermatologie, Societății Internaţionale de Dermatoscopie și Asociației Române pentru mezoterapie.

În timpul liber, se bucură de orice moment petrecut împreună cu cei dragi. Prețuiește familia și natura, preferând destinațiile de vacanță unde natura este pusă în valoare iar mâna omului nu a apucat să facă multe schimbări. În copilărie a practicat arte marțiale și dansuri latino, însă programul încărcat din viața de zi cu zi nu îi mai permite să păstreze multe pasiuni. În schimb, se relaxează citind o carte, vizionând un film sau vizitându-și familia și prietenii.

Răspunsuri expert

Dr. Laura Mocanu
Caderea parului
1 răspuns

Am o mare nedumerire în ceea ce privește căderea părului. Mamă natură nu a fost prea generoasă inceea ce privește podoabă mea capilară, având un păr subțire, moale, fîn și rar; de...

Dr. Laura Mocanu
Cum pot scăpa de vergeturi după sarcină?
1 răspuns

Bună ziua, am 34 de ani, și am nascut acum 9 ani 2 băieți gemeni și vreau să vă spun că burta mea e plină de vergeturi. Am încercat o grămadă de creme, masaje, dar...

Dr. Laura Mocanu
Cum pot scapa de varice?
1 răspuns

Am varice pe ambele picioare. Am fost operata in urma cu 5 ani la piciorul drept, insa mi-au aparut din nou si s-au agravat. Ce pot face?

Dr. Laura Mocanu
Cum scapam de parazitii din par?
1 răspuns

Buna ziua ! Fiica mea, care detine o podoaba capilara foarte bogata a descoperit ca a fost infestata cu paduchi. Nu stim exact cum s-a intamplat, insa credem ca in RATB. Asta conteaza mai putin. Ceea...

Dr. Laura Mocanu
Acnee
1 răspuns

Bună seara, de aproximativ 4 ani (acum am 18) mă confrunt cu acneea. Îmi apăr coșuri purulente din care, atunci când le storc iese ceva alb, apoi mult sânge. Am și mici pete, dacă...

Dr. Laura Mocanu
Prurit: alergie sau alta problema?
1 răspuns

Pe scurt : in anul 2010 am trecut printr-o intervenție chirurgicala numita ablație tridimensionala în urma căruia am primit ca tratament Concor 5 mg pe zi și Propafenona 600 mg la nevoie. După...

Dr. Laura Mocanu
Umflatură pe interiorul buzei
1 răspuns

Bună seara, M-am mușcat de buza recent și după o perioadă de 2-3 săptămâni mi-a apărut o umflătura de mărimea unui bob de mazăre asemănător unui chist, și nu se desumflă deloc, treaba este că...

Dr. Laura Mocanu
Neg infectat
1 răspuns

Buna ziua, Am fost la medicul de familie cu un neg la degetul inelar al mainii stangi, acesta mi a recomandat un gel pentru negi. Dupa doua zile de utilizare mi s-a inrosit zona din jurul negului, s-a...

Dr. Laura Mocanu
Ce credeti ca este in imaginile pe care vi le transmit si cum se poate trata ?
1 răspuns

Pe laterală palmei drepte a apărut o excrescența cu o mică veziculă (acum două luni).Am crezut că este verucă și am pus Clavos câteva zile dar a fost mai rău pentru că s-a întărit pe lateral...

Dr. Laura Mocanu
Pete mici albe rotunde
1 răspuns

Buna, acum 2 ani au inceput sa imi apara pe brate, piept si spate cateva pete mici si slbe de dimensiunea cerculetelor de perforator. In doi ani s-au mai inmultit, aveam vreo 10 iar acum cam 20. Una...

Dr. Laura Mocanu
Sanatatea parului
1 răspuns

Firul de par este foarte subtire, casant si lipsit de vitalitate. Nu folosesc nimic din ce ar putea sa-l raneasca (vopsea, placa, etc). Eu consider ca este totusi o problema endocrinologica, desi mi-am...

Dr. Laura Mocanu
Dermatita
1 răspuns

Buna! Am 16 ani si de un an ma confrunt cu o problema, ma inrosesc in jurul nasului. Am fost la dermatolog si mi-a dat ca diagnostic dermatita seboreica.

Mi-a dat ca tratament Advantan, Focicord,...

Disclaimer : Toate informațiile prezentate prin intermediul prezentului site nu reprezintă consultații medicale. Aceste informații nu pot înlocui și nu înlocuiesc consultul medical de specialitate, diagnosticul și tratamentul oferite în mod direct în cabinetul unui medic. Doc.ro nu este și nu poate fi ținut răspunzător în niciun fel pentru punerea în aplicare în mod necorespunzător a vreunui tratament și/sau sfat medical oferit prin intermediul prezentului site. Vă recomandăm să va prezentați la medic pentru orice problema de sănătate, pentru a putea fi analizate particularitățile cazului dumneavoastră. Pentru verificarea rezultatelor oferite de calculatorul de ovulație pot fi folosite, în paralel, metode de identificare a perioadei fertile precum: măsurarea temperaturii bazale ori testele hormonale.