Folosirea analgezicelor opioide in tratarea durerilor lombare

Opioidele sunt substante chimice pe care organismul le produce in situatiile stresante pentru ca organismul sa faca fata mai usor durerilor. Exista, de asemenea, si opioide sintetice precum analgezicele opioide, al caror rol este de a calma durerile.

Durerile de spate afecteaza o mare parte din adulti, iar tratamentul pentru acestea implica fizioterapie, kinetoterapie, precum si administrarea de medicamente calmante. Durerile de spate se pot accentua pe masura ce trece timpul, iar pacientul poate observa ca analgezicele usoare nu isi mai fac efectul. Astfel, acesta poate apela la folosirea analgezicelor opioide, pe care nu le poate lua decat la recomandarea medicului.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Totusi, specialistii ne previn, spunandu-ne ca analgezicele opioide ar trebui administrate numai pe perioade scurte pentru calmarea durerilor de spate intrucat acestea au un puternic efect adictiv, existand riscul de a induce dependenta.

Beneficiile administrarii de analgezice opioide pentru durerile lombare

Un studiu realizat in 2016 de catre cercetatorii australieni a scos la iveala faptul ca analgezicele opioide, prescrise in doze mici, ofera o ameliorare usoara, pe termen scurt, pacientilor suferinzi de dureri lombare. Insa potrivit aceluiasi studiu, pe termen lung ameliorarea durerilor nu este majora.

Analgezicele opioide functioneaza prin sistemul receptorilor opioizi din organism. Astfel, se declanseaza o serie de efecte printre care si reducerea eliberarii de neurotransmitatori (n.r. mesageri chimici) care transmit semnalul durerii catre creier.

Nu s-au facut studii care sa analizeze efectele pe termen lung ale administrarii de analgezice opioide pentru tratarea durerilor lombare, insa exista dovezi clare cu privire la efectele adverse ale unui asemenea tratament administrat pe perioade indelungate.

Efectele adverse ale administrarii de analgezice opioide

Riscurile la care pacientul se expune urmand un tratament pe baza de analgezice opioide pentru durerea de spate este extrem de ridicat. Constipatia, ameteala si greata sunt doar cateva dintre efectele secundare ale acestor medicamente.

Exista insa si riscuri mai mari la care pacientul se expune, precum dependenta. Daca se creeaza dependenta de analgezice opioide, la incetarea administrarii acestora pacientul se va confrunta cu o serie de simptome specifice sevrajului, precum: anxietate, insomnii, agitatie, transpiratii, varsaturi, dureri abdominale.

Supradoza si decesul sunt alte doua riscuri majore in caz de administrare a analgezicelor opioide.

 

 

Cum sa tratezi eficient durerea lombara

Durerea lombara acuta se rezolva, in general, destul de repede. Este important sa se mentina un stil de viata activ si sa se evite odihna la pat. Se pot folosi compresele reci si calde, iar daca pacientul simte nevoia de medicamente poate folosi, la recomandarea medicului, medicamente antiinflamatoare precum paracetamolul sau ibuprofenul.

Analgezicele opioide nu reprezinta o varianta decat in situatiile in care durerea este severa si alte tratamente medicamentoase nu functioneaza. Daca medicul recomanda medicamente din categoria opioidelor, este obligatoriu ca acestea sa fie administrate pe perioade de timp cat mai scurte si in doze cat mai mici. Imediat ce se observa reactii adverse, trebuie informat medicul.

Durerea lombara cronica dureaza mai mult de 3 luni si este mai greu de ameliorat decat cea acuta. Fizioterapia si kinetoterapia sunt recomandate in cazul acestui tip de durere.

Daca e necesar tratamentul medicamentos, trebuie incearcate toate variantele inainte de folosirea analgezicelor opioide.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

 

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0