5 activitati care-ti pot cauza dureri de spate in vara aceasta

Sezonul cald ne imbie sa petrecem mai mult timp in aer liber si sa ne implicam intr-o serie de activitati. Ceea ce trebuie sa stii e ca unele dintre aceste activitati iti pot agrava durerile de spate si ar trebui practicate cu atentie si cu masura.

Plimbarile prea lungi – daca ai un stil de viata sedentar, iar in weekend te plimbi pe distante foarte lungi, e posibil sa iti suprasoliciti musculatura din zona lombara si sa declansezi dureri de spate. Pentru a evita o asemenea situatie, incearca sa fii activ din punct de vedere fizic si in cursul saptamanii. Mergi pe jos la serviciu, iesi la plimbare in pauza de masa sau seara, dupa serviciu, mergi intr-un parc. Astfel, iti vei mentine musculatura spatelui antrenata si nu vei intampina dificultati atunci cand faci miscare.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Practica gradinaritul cu atentie – cele mai multe dureri de spate apar, pe timp de vara, din cauza activitatilor gospodaresti precum gradinaritul. Atunci cand ingrijesti plantele din gradina casei tale, iti suprasoliciti fara sa iti dai seama spatele, rasucindu-te, aplecandu-te si ridicand greutati. Incearca sa fii constient de miscarile pe care le faci, protejeaza-ti spatele si fa pauze dese pentru a permite zonei spatelui sa se relaxeze.

Atentie la bagaje – fie ca mergi la iarba verde, la picnic, la pescuit sau la plaja, in mod cert ai la tine niste bagaje. Din pacate insa, adesea caram greutati mai mari decat ar trebui, suprasolicitand spatele si declansand dureri lombare. Fa-ti bagajul asigurandu-te ca nu iei in geanta lucruri inutile. De asemenea, nu te incapatana sa duci singur toate bagajele – cere ajutorul celor din jur.

Atentie la statul pe scaun in timpul calatoriilor cu masina – excursiile cu masina sunt la ordinea zilei in weekendurile de vara, insa trebuie sa ai mare atentie la postura pe care o adopti cand stai pe bancheta masinii. Orele in sir petrecute in sezut, alaturi de vibratiile specifice, pot dauna spatelui tau, cauzand dureri greu de suportat. Poti preveni acest lucru facand pauze dese, in timpul carora sa te plimbi pe langa masina si sa iti intinzi corpul cu ajutorul catorva exercitii de stretching. De asemenea, ar fi bine sa iti pui o perna la spate, care sa sustina zona lombara.

 

 

Calatoriile cu avionul pot fi si ele daunatoare zonei lombare – in timpul calatoriei cu avionul nu prea ai ocazia sa faci miscare asa ca e indicat sa adopti o postura cat mai confortabila pentru spatele tau. Pune o perna sau o patura rulata intre spatarul scaunului tau si zona lombara, pentru a oferi sustinere coloanei vertebrale si pentru a preveni astfel aparitia durerilor.

Indiferent de activitatile practicate pe timp de vara, e indicat sa mentii un stil de viata activ in fiecare zi, sa adopti o postura corecta a coloanei vertebrale atunci cand stai jos, dar si sa faci cateva exercitii de stretching pentru “incalzirea” musculaturii inainte de a practica activitati sportive, chiar daca acestea sunt de intensitate moderata.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

 

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0