Potrivit unui nou studiu, tendinta de a va rasfata cu ciocolata, a consuma multa sare sau legume ar putea fi legata de anumite variatii genetice.
Studiul, la care au participat peste 800 de adulti, a aratat ca exista legaturi intre cateva gene si preferintele si aversiunile alimentare. Variatiile genetice erau deja cunoscute. Una dintre ele este, spre exemplu, asociata cu riscul de obezitate; altele, cu reglarea hormonala. Cercetatorii nu stiu inca sigur semnificatia noului studiu. Si au tinut sa precizeze ca aversiunea fata de broccoli nu este determinata genetic: Mai degraba avem nevoie de o alta modalitate de gatire.
Dar rezultatele studiului contribuie la dovezile deja existente potrivit carora preferintele alimentare sunt partial legate de variatia genetica. Cercetarile au inceput sa se concentreze asupra rolului genelor in consumul de alimente si utilizarea nutrientilor, a spus Lauri Wright, medic dietetician licentiat in Florida, care nu a participat la studiu. Unii cercetatori sunt de parere ca intelegerea influentei genetice asupra preferintelor alimentare va conduce la recomandari mai individualizate in materie de nutritie. De fapt, exista un domeniu in dezvoltare rapida, cunoscut ca nutrigenomica, a mai precizat Wright.
Deocamdata este putin probabil ca medicul nutritionist sa va recomande teste ADN. Si nici nu ati avea nevoie, a adaugat Wright. Aceasta sustine ca medicii nutritionisti ii intreaba deja pe pacienti despre preferintele alimentare si alte cateva informatii, pentru personalizarea regimurilor lor alimentare. Wright este purtatoare de cuvant pentru Academy of Nutrition and Dietetics si director al programului de doctorat de nutritie clinica la Universitatea North Florida.
Studiile anterioare au aratat ca exista corelatii intre variatiile genetice si preferintele alimentare ale persoanelor. In general, studiilor anterioare au examinat genele asociate cu receptorii gustului, a spus Silvia Berciano, care a condus studiul actual. Berciano a precizat ca echipa sa s-a concentrat pe anumite gene care au fost deja asociate cu trasaturile psihologice si comportamentale (precum depresia si dependenta), pentru a afla daca acestea sunt legate si de obiceiurile alimentare.
Pentru acest lucru, cercetatorii au analizat variatiile acestor gene si obiceiurile alimentare ale 818 adulti caucazieni din Statele Unite. In general, studiul a aratat ca exista legaturi intre anumite gene si preferintele alimentare. Variatii ale genei FTO, legata de obezitate, au fost spre exemplu, asociate cu consumul de legume si fibre. Este posibil ca gena FTO sa influenteze atat riscul de obezitate, cat si apetitul pentru legume, a spus Berciano, cercetator la Universitatea Tufts din Boston.
Este oare posibil ca legatura sa existe doar pentru ca persoanele predispuse la obezitate sunt putin inclinate sa devina iubitoare de legume? Berciano sustine ca acest lucru este putin probabil. Variatia genei FTO asociata cu aportul de fibre/legume este situata in alt loc pe gena spre deosebire de variatia legata de obezitate. Conform altor rezultate gena cunoscuta ca SLC6A2, care regleaza hormoni precum norepinefrina, a fost aociata cu aportul de grasimi. In acelasi timp, variatii ale genei care regleaza oxitocina, asa-numitul „hormon al dragostei”care determina dispozitia, relatiile afective si alte comportamente, au fost, de asemenea, asociate cu consumul de ciocolata si cu supraponderabilitatea.
Berciano a subliniat ca oxitocina „mareste sistemul de recompensa al creierului”. Pe de alta parte, a mai spus aceasta, nivelul scazut al oxitocinei ar putea sa mareasca pofta de ciocolata ca modalitate de obtinere a aceleiasi recompense. Studiul nu demonstreaza ca oricare dintre aceste variatii genetice afecteaza direct preferintele alimentare ale persoanelor, a subliniat Wright. Si chiar daca exercita o anumita influenta, a mai spus aceasta, obiceiurile alimentare sunt mai mult decat o chestiune genetica. Aceasta a mai adaugat ca si economia, cultura si o gama de factori de mediu joaca un rol important.
Iar cu ajutor, persoanele pot sa-si schimbe obiceiurile alimentare de lunga durata. „Nu vrem ca oamenii sa creada ca „nu pot sa ma abtin de la consumul de ciocolata, e in genele mele”, a declarat Wright. Cu toate acestea, Berciano a precizat ca intelegerea influentei genetice asupra preferintelor alimentare s-ar putea dovedi folositoare in viata reala. „A intelege cum diferentele genetice afecteaza reglarea neuronala a comportamentului alimentar inseamna ca vom putea sa estimam tendintele comportamentale ale individului” a mai spus aceasta. Ceea ce ar putea sa contribuie la stabilirea regimurilor alimentare pe care „oamenii ar putea sa le adopte cu usurinta”.
Deocamdata, Wright sustine ca nu se stie sigur cum testele genetice costisitoare ar imbunatati ceea ce fac deja medicii nutritionisti. „Examinam deja individul, nu doar preferintele alimentare, ci si alte obiceiuri in materie de stil de viata si de situatii economice si sociale” a spus aceasta. Aceasta imagine de ansamblu este esentiala pentru ca oamenii sa faca schimbari alimentare de durata.
Sursa foto: Shutterstock