Reteta de turte fara gluten

Știi deja că pâinea din făină albă nu este tocmai sănătoasă și nici prietenoasă cu silueta. Mai mult decât atât, aceasta conține gluten, deci persoanele care au boala celiacă nu o pot consuma - decât dacă găsesc în magazine un sortiment de făină albă pe care scrie clar că este fără gluten. Ei bine, dacă și tu te lupți cu intoleranța gravă la gluten, poți înlocui pâinea cu aceste turte fără gluten, care nu au mai mult de 47 de calorii pe bucată.

Dieta fără gluten a câștigat din ce în ce mai multă popularitate în ultimii ani, atât pe continentul european, cât și peste Ocean. Specialiștii în nutriție recomandă însă, ca dacă nu suferim într-adevăr de o afecțiune care să ne împiedice să consumăm gluten, cum ar fi intoleranța la gluten sau boala celiacă, să adoptăm o dietă echilibrată, fără restricții majore, deoarece glutenul nu ne face rău.

Totuși, dacă ai senzația că glutenul nu îți priește, poți încerca să îl elimini pentru câteva zile sau o săptămână din alimentația ta obișnuită, pentru a vedea cum te simți și ce reacție are organismul la această restricție. Dacă sesizezi că problemele digestive care îți dau bătăi de cap sunt atenuate în această perioadă, ar trebui să mergi la medic pentru a discuta pe această temă. Chiar dacă nu suferi de boala celiacă, e posibil să ai intoleranță la gluten, deci limitarea alimentelor care conțin această proteină îți va fi benefică.

Există o mulțime de rețete pentru preparate fără gluten, iar una dintre acestea e o rețetă de turte fără gluten și fără zahăr. Nu numai că sunt extrem de gustoase, însă o asemenea turtă nu vine la pachet cu mai mult de 47 de calorii.

Recomandările Experților DOC

Rețetă de turte fără gluten și zahăr

Iată o rețetă simplă de turte pe care le poți face acasă. Ingredientele de care ai nevoie pentru a prepara această rețetă:

Hârtie de copt
3 ouă mari
1 praf de cremă tartar
1 praf de sare de mare
1/3 cană de iaurt grecesc cu 2% grăsime

Preîncălzește cuptorul la 180 de grade Celsius. Între timp, acoperă o tavă cu hârtie de copt. Separă gălbenușurile de albușuri. Adaugă, peste albușurile de ou, crema tartar și folosește mixerul până când obții o spumă fermă - în jur de 4 minute îți va lua.

Peste gălbenușurile de ou, adaugă sarea și iaurtul. Încorporează spuma de albușuri în acest amestec. Folosește o lingură pentru a pune compoziția preparată în tavă, pe foaia de copt. Pune aluatul astfel încât să capete forma și dimensiunile unor turte.

Introdu apoi tava la cuptor, unde vei coace turtele 25‑30 de minute, adică până când capătă o nuanță aurie. Verifică dacă acestea sunt coapte folosind testul scobitorii. Scoate tava din cuptor, lasă turtele în jur de 3 minute, să se răcească puțin, apoi folosește o spatulă pentru a le scoate pe o farfurie, unde le vei lăsa un timp să se răcească de tot. Aceste turte fără gluten pot fi consumate ca atare, pe post de gustare, ori alături de un fel principal.

Turte fără gluten cu cremă de brânză

Poți prepara și turte fără gluten cu cremă de brânză, mai aromate, însă și mai bogate în calorii decât cele cu iaurt grecesc. Pentru a prepara turte cu cremă de brânză ai nevoie de următoarele ingrediente:

3 ouă, gălbenușurile și albușurile separate
3 linguri de cremă de brânză
1 linguriță de praf de copt
hârtie de copt

Preîncălzește cuptorul la 150 de grade Celsius. Într-un bol, amestecă gălbenușurile de ou cu crema de brânză până când obții o compoziție omogenă. Într-un alt bol, adaugă o linguriță de praf de copt peste albușurile de ou și folosește mixerul pentru a obține o spumă fermă. Încorporează apoi treptat gălbenușurile de ou în spuma de ouă. Nu folosi mișcări bruște.

Împarte compoziția în 10‑12 turte mici, rotunde, pe care le așezi cu ajutorul unei linguri într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Poți adăugă deasupra, dacă dorești, crenguțe de rozmarin sau oregano. Coace turtele 17‑20 de minute, apoi scoate-le din cuptor și consumă-le calde sau reci, după cum preferi.

Turte fără gluten cu migdale

Aceste turte fără gluten pot fi utilizate ca înlocuitori pentru pâine în diverse feluri sau ca bază pentru sendvișuri sau burgeri. Ai nevoie de următoarele ingrediente:

1 cană de făină de migdale
½ cană de făină de nucă de cocos
¼ 4 cană de făină de orez
¼ cană de făină de tapioca
1 linguriță de praf de copt fără gluten
½ linguriță de sare
2 linguri de ulei de măsline sau ulei de nucă de cocos
2 ouă
½ cană de lapte fără lactoză sau lapte vegetal (de exemplu, lapte de migdale sau lapte de cocos)

Încălzește cuptorul la 180 °C și apoi pregătește o tavă cu hârtie de copt. Într-un castron mare, amestecă făina de migdale, făina de nucă de cocos, făina de orez, făina de tapioca, praful de copt și sarea. În alt castron, bate ouăle și adaugă uleiul și laptele. Amestecă bine până la obținerea unei consistențe omogene. Toarnă acest lichid peste ingredientele uscate și amestecă bine până la omogenizare.

Dacă aluatul este prea vâscos, poți adăuga o cantitate mică suplimentară de făină de migdale sau de nucă de cocos pentru a-l îngroșa. Cu mâinile ude, formează turtele din aluat și așază-le pe tava pregătită. Coace turtele în cuptorul preîncălzit timp de aproximativ 15-20 de minute sau până când devin aurii și se coc bine în interior. Timpul de coacere poate varia în funcție de dimensiunea și grosimea turtelor. Lasă aceste turte fără gluten să se răcească puțin înainte de a le consuma.

Ouăle în alimentația persoanelor cu boala celiacă

Ouăle sunt o sursă excelentă de proteine și pot fi incluse în dieta pacienților cu boala celiacă pentru a asigura un aport adecvat de proteine. Proteinele sunt esențiale pentru repararea și menținerea țesuturilor și pot fi benefice în dieta unei persoane cu boala celiacă, care ar putea avea dificultăți în absorbția nutrienților din cauza leziunilor intestinale.

Atenție la contaminarea cu gluten! Este important să fii atent la posibila contaminare cu gluten a ouălor și a preparatelor care le conțin. De exemplu, ouăle prăjite sau gătite pe aceeași suprafață sau cu ustensile care au intrat în contact cu produse care conțin gluten pot conține urme de gluten. De asemenea, trebuie să verifici etichetele alimentelor procesate care conțin ouă pentru a te asigura că acestea nu conțin și ingrediente care au gluten sau au fost procesate în unități care manipulează glutenul.

Dacă suferi de boala celiacă și mănânci ouă la restaurant, iar acestea sunt servite de obicei cu pâine prăjită sau produse de patiserie care conțin gluten, cere din timp ospătarului să transmită la bucătărie să se folosească ustensile curate pentru gătirea ouălor, pentru a evita contaminarea cu gluten, și să nu-ți pună pe farfurie pâine sau alte produse cu gluten.

Ce spun studiile despre gluten și sănătate?

Studiile științifice au arătat că glutenul nu le face rău persoanelor sănătoase, cu excepția cazului în care acestea au o sensibilitate la gluten sau boală celiacă. Așadar, trebuie să facem distincția între efectele glutenului asupra persoanelor sănătoase și efectele asupra celor care suferă de sensibilitate la gluten sau boala celiacă.

Persoane sănătoase

Pentru oamenii care nu au nici sensibilitate la gluten și nici boală celiacă, glutenul este sigur și nu are efecte dăunătoare asupra sănătății. Glutenul este o proteină obișnuită găsită în grâu, secară și orz și face parte din dieta umană de foarte multă vreme. În majoritatea cazurilor, consumul moderat de gluten nu prezintă niciun risc pentru sănătate.

Persoane cu sensibilitate la gluten

Un număr mic de persoane pot experimenta simptome digestive sau alte simptome nespecifice atunci când consumă alimente cu gluten, dar nu au boala celiacă. Această afecțiune este cunoscută sub numele de sensibilitate la gluten non-celiacă. Totuși, această condiție este în mare parte neînțeleasă și face subiectul unor dezbateri. Studiile privind sensibilitatea la gluten au fost limitate, iar mecanismele exacte nu sunt pe deplin înțelese.

Boala celiacă

Boala celiacă este o afecțiune autoimună gravă în care sistemul imunitar al unei persoane reacționează violent în urma consumului de gluten, provocând leziuni intestinale și o serie de simptome. Pentru persoanele cu boala celiacă, consumul de gluten este dăunător și trebuie evitat complet.

În concluzie, majoritatea oamenilor pot consuma gluten fără a experimenta probleme de sănătate. Cercetările sugerează că nu mai mult de 6% din populația la nivel mondial suferă de sensibilitate la gluten, iar boala celiacă pare a avea cam 1% din populația lumii. Cum spuneam, pentru cei care au boala celiacă sau simptome de sensibilitate la gluten, este esențial să evite glutenul pentru a preveni complicațiile de sănătate. Dacă ai preocupări legate de gluten sau simptome digestive, este întotdeauna recomandat să mergi la un consult medical pentru evaluare și sfaturi personalizate.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Harvard T.H. Chan - Gluten: A Benefit or Harm to the Body? 
https://www.hsph.harvard.edu/nutritionsource/gluten/
BBC - Gluten-free biscuits and cookies
https://www.bbc.co.uk/food/collections/gluten_free_biscuits_and_cookies


Te-ar mai putea interesa și...


DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0