10 semne care îți spun că trebuie să mănânci mai mult, nu mai puțin, ca să slăbești

Te străduiești să slăbești mâncând foarte puțin și făcând mișcare, însă rezultatele întârzie să apară? E posibil ca faptul că mănânci prea puțin să te saboteze.

Lisa Young, medic nutriționist în cadrul Universității din New York, susține că restricționarea calorică dusă la extrem are întotdeauna efecte neplăcute. Asta pentru că, de fapt, organismul are nevoie de calorii pentru a arde alte calorii. Caloriile acționează precum surcelele puse pe foc pentru a stârni flăcările – în cazul acesta însă, ele stârnesc metabolismul, favorizând arderile calorice.

Numărul de calorii de care organismul are nevoie pe zi diferă de la persoană la persoană, în funcție de greutate, vârstă, sex și activitatea desfășurată. În medie însă, o femeie are nevoie de cel puțin 1.200 – 1.500 de calorii pe zi pentru ca organismul să funcționeze așa cum trebuie. Dacă nu se consumă cantitatea minimă de calorii, metabolismul întâmpină dificultăți și procesul de slăbire poate avea de suferit.

NEWSLETTER DEDICAT DOC

Foamea și senzația de sațietate nu sunt singurii indicatori pentru a afla dacă îți alimentezi corpul în mod corespunzător. Restricțiile dietetice pe termen scurt și lung privind greutatea și metodele tradiționale de scădere în greutate, de reducere a caloriilor și de privare pot fi de fapt o piedică în calea multor obiective de sănătate.

Semne că ar fi indicat să consumi mai multe calorii pentru a pierde în greutate

Dacă te afli printre cei care nu slăbesc pentru că aleg să consume prea puține calorii, vei observa următoarele semne:

Te gândești încontinuu la mâncare

La orele amiezii nu reușești să te concentrezi asupra lucrurilor pe care trebuie să le faci pentru că gândul îți fuge la mâncare și abia aștepți să vină ora cinei? În acest caz consumi prea puține calorii. Poți ridica numărul de calorii consumate într-o manieră sănătoasă, introducând în dietă gustări sănătoase, pe bază de fructe, legume, nuci și semințe. Combină alimentele bogate în proteine cu cele cu un conținut ridicat de fibre. Spre exemplu, poți mânca între prânz și cină o mână de nuci cu un fruct la alegere.

Renunți complet la o masă sau la gustări

Dacă sari peste micul dejun, te vei înfometa până la orele prânzului și nu vei reuși să arzi calorii și grăsimi. Mai degrabă, consumă un mic dejun sănătos, echilibrat, care să îți ofere energia necesară fără un exces caloric. Specialiștii în nutriție ne îndeamnă să consumăm 3 mese pe zi și 2 gustări dacă dorim să scăpăm de kilogramele în plus. Bineînțeles, acestea trebuie să aibă un conținut caloric decent, dar să fie totodată sănătoase. Fructele și legumele, grăsimile sănătoase dar și cerealele integrale sunt ideale în timpul curelor de slăbire.

Suferi de dereglări menstruale

Dacă în timpul curei de slăbire te înfometezi și nu oferi organismului numărul de calorii de care are nevoie, ciclul menstrual se poate deregla. Organismul are nevoie de grăsimi sănătoase pentru a secreta hormonii sexuali în cantitatea necesară.

 

 
 

Ai dureri puternice de cap

Creierul are nevoie de glucoză pentru a funcționa așa cum trebuie, iar glucoza din sânge provine de la carbohidrații pe care îi consumi. Limitarea numărului de calorii și de carbohidrați va face creierul să fie lipsit de vlagă și veșnic fără energie. Amețelile, problemele de concentrare și durerile de cap indică o scădere a glicemiei din sânge. În această situație trebuie să crești numărul de calorii consumate și să mănânci carbohidrați.

Nu mai ai energie pentru sport

Dacă nu mai reușești să practici sport așa cum o făceai înainte întrucât te simți lipsită de energie, e momentul să mănânci mai mult. Lipsa energiei cauzată de înfometare te obosește atât fizic, cât și psihic, și îți poate cauza mari probleme.

Ești foarte irascibil

Nervozitatea continuă poate fi o consecință a restricționării calorice. Îți dorești să slăbești pentru a te simți mai bine în pielea ta, însă dacă dieta te face să fii mereu nervos, rezultatele obținute nu sunt cele dorite. Atunci când stai perioade lungi fără să mănânci, glicemia tinde să scadă. Dacă nu mănânci ceva pentru a crește glicemia și aceasta rămâne scăzută, capacitatea ta de a te concentra și de a avea răbdare cu ceilalți scade. Mănâncă mai mult pentru a-ți recăpăta starea de bine.

Nu te saturi niciodată

Restricționarea calorică excesivă te face să te ridici veșnic înfometat de la masă. Mai degrabă, consumă o masă bogată în cereale integrale, grăsimi și proteine de calitate și vei reuși să slăbești într-un mod sănătos, fără să fie necesar să te înfometezi. Este adevărat că porțiile trebuie micșorate atunci când vrem să slăbim, însă nu atât de mult încât să nu mai simțim că mâncăm.

Nu poți să dormi și să te odihnești

Un alt rezultat comun al lipsei de hrană, este să te simți obosit, dar să nu poți să dormi. Cercetări mai recente, de la tulburările alimentare și somnul până la sugarii subnutriți și somnul, subliniază și mai mult efectul profund pe care dieta îl poate avea asupra ciclurilor noastre de somn. Mai mult, s-a constatat în mod constant că restabilirea dietei și menținerea unui aport energetic adecvat pot restabili, de asemenea, tiparele normale de somn-veghe.

Ești constipat mai mereu

Atunci când organismul tău nu primește în mod constant suficiente calorii pentru a-i satisface nevoile, este posibil ca tractul digestiv să miște procesul într-un mod mai lent pentru a păstra energia. Ca urmare, acest lucru poate provoca constipație. În mod similar, dacă nu consumi suficiente fibre - ceea ce este obligatoriu atunci când îți restricționezi numărul de calorii sub nevoile tale - poate provoca constipație.

Îți cade părul în mod drastic

Este de așteptat să se piardă zilnic fire de păr. Cu toate acestea, dacă observi o cantitate crescută de păr care se acumulează în peria de păr sau în scurgerea de la duș, poate fi un semn că nu te hrănești corespunzător. Aportul inadecvat de calorii, proteine, biotină, fier și alte substanțe nutritive este o cauză frecventă a căderii părului. Practic, atunci când nu consumi suficiente calorii și nutrienți cheie, corpul tău va prioritiza sănătatea inimii, a creierului și a altor organe în detrimentul creșterii părului.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
 
 
Sursa foto: Shutterstock
Bibliografie:
“Effects of Diet on Sleep: A Narrative Review” - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7230229/ 
“Nutrition and hair: deficiencies and supplements” - https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/23159185/ 
“Low iron stores: a risk factor for excessive hair loss in non-menopausal women” - https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/17951130/ 
“The effects of graded levels of calorie restriction: VI. Impact of short-term graded calorie restriction on transcriptomic responses of the hypothalamic hunger and circadian signaling pathways” - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4925820/ 
“An examination of the association between eating problems, negative mood, weight and sleeping quality in young women and men” - https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/16755168/ 


Te-ar mai putea interesa și...


DE SEZON

 

 

 

 

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0