Dieta pe grupe de sange: grupa A pozitiv si A negativ

Credeai că grupa ta de sânge este relevantă doar în legătură cu transfuziile de sânge? Se pare că discuțiile comunității științifice din ultimele decenii au indicat faptul că, dacă alegem alimentația în funcție de grupa sanguină, această dietă ne poate aduce anumite beneficii pentru sănătate.

Alimentația în funcție de grupa sanguină a unei persoane a fost susținută de mai mulți medici de-a lungul timpului, inclusiv de dr. Peter J. D'Adamo, autorul dietelor împărțite pe cele patru grupe de sânge: 0, A, B și AB. În acest articol ne oprim asupra elementelor de dietă pentru grupa A.

Alimentația în funcție de grupa sanguină: dietă grupa A

Se pare că persoanele care au grupa de sânge A ar avea de câștigat în ce privește sănătatea dacă ar încerca să adopte un stil alimentar bazat pe cât mai multe vegetale. Alimentele recomandate de dr. D'Adamo pentru cei cu grupa A pozitiv și grupa A negativ sunt și de origine animală, însă, de-a lungul timpului, adaptările oamenilor cu grupa de sânge A s-au bazat pe nevoia de a utiliza pe deplin nutrienții din surse de carbohidrați.

Aceste adaptări biologice pot fi observate în structura digestivă a celor cu grupa de sânge A. Nivelurile scăzute de acid clorhidric în stomac și nivelurile ridicate ale enzimelor digestive dizaharide intestinale permit o digestie a cărnii mai slabă, dar o digestie mai eficientă a carbohidraților, potrivit dr. D'Adamo.

NEWSLETTER DEDICAT DOC

Produsele lactate sunt, de asemenea, digerate nu prea bine de persoanele cu grupa A și pot duce la încetinirea metabolismului. Oamenii cu grupa de sânge A pot tolera cantități mici de produse lactate fermentate, cum ar fi iaurtul, chefirul și smântâna fără grăsimi. Procesul de fermentație transformă multe dintre proteinele și substanțele nutritive dificil de digerat în forme care provoacă mai puțin stres supra organismului.

Legumele sunt vitale pentru dieta de tip A, oferind minerale, enzime și antioxidanți. Tipul A este foarte sensibil la lectinele din cartofi, cartofi dulci, igname, varză, roșii și ardei, care nu se potrivesc cu stomacul delicat al acestor persoane. Oamenii cu grupa de sânge A ar trebui să mănânce mai multe fructe alcaline, dar să evite mango, papaya și portocale, deoarece provoacă un stres suplimentar tractului digestiv.

În cele ce urmează, îți prezentăm cele trei categorii de alimente – recomandate, permise și interzise – pentru dieta corespunzătoare grupei de sânge A. Astfel, alimentele din categoria recomandate sunt cele mai benefice, alimentele din categoria permise pot fi consumate cu moderație, iar cele din categoria interzise ar trebuie evitate în cea mai mare parte a timpului.

Alimente recomandate în dieta pentru grupa A

Anumite alimente sunt recomandate pentru persoanele cu grupa A, adică nu doar că acestea au voie să le consume, dar le sunt cele mai benefice. Potrivit principiilor pe care le are dieta pe grupe de sânge, acestea sunt alimentele de pe urma cărora pot beneficia la maximum persoanele cu grupa A:

Fructe de mare și pește

Alimentația în funcție de grupa sanguină pentru cei cu grupa A include la categoria proteinelor animale mai multe tipuri de fructe de mare și pește, precum crap, cod, macrou, păstrăv curcubeu, somon, sardine, păstrăv de ocean, biban, melci.

Grăsimi

Cele mai adecvate grăsimi sunt uleiul din semințe de in și uleiul de măsline. 

Nuci 

Nucile și semințele sunt o sursă excelentă de proteine și de grăsimi sănătoase. Pentru persoanele care urmează dieta pentru grupa A, cele mai benefice sunt arahidele, semințele de dovleac și nucile românești. 

Leguminoase

Leguminoasele de mai multe tipuri sunt foarte bine tolerate de persoanele cu grupa A, cele mai benefice dintre acestea fiind fasolea Adzuki, fasolea verde, fasolea neagră, fasole Pinto, fasolea ochi negru și lintea.

Cereale și pâine

Cerereale și pâinea cele mai benefice în alimentația în funcție de grupa sanguină pentru cei cu grupa A includ: amarantul, hrişca, făina de soia (și tofu), orezul expandat, făina de ovăz, de orez și de secară, tăițeii tip Soba și acel tip de pâine umedă care se găsește la pachet de plastic în unele supermarketuri.

Legume

Cum spuneam, pentru persoanele cu grupa de sânge A, sunt de preferat vegetalele în locul produselor animale. Legumele cele mai recomandate sunt broccoli-ul, morcovii, spanacul, sfecla elvețiană, usturoiul, ceapa, dovleacul, anghinarea, salata Romaine, frunzele de păpădie, hreanul, prazul, bamele, pătrunjelul, păstârnacul.

Fructe

Cele mai potrivite fructe pentru persoanele cu grupa de sânge A sunt fructele de pădure, prunele, smochinele, grepfrutul, lămâia, ananasul, cireșele și caisele.

Condimente și sosuri

Alimentația în funcție de grupa sanguină pentru cei cu grupa A include drept cele mai recomandate condimente și sosuri: usturoiul, ghimbirul, tamari, miso, sosul de soia și melasa.

Băuturi

Cele mai benefice băuturi pentru grupa A sunt ceaiul verde, ceaiul de păducel, ceaiul de brusture, ceaiul de ghimbir, cafeaua și vinul roșu (un pahar pe zi).

Alimente permise în dieta pentru grupa A

În această categorie intră alimentele care pot fi consumate cu moderație de persoanele cu grupa de sânge A.

Carne

Deși, cum spuneam, grupa A nu beneficiază prea mult de pe urma aportului de carne, există câteva sortimente care sunt permise din când în când: carnea de pui, carnea de cocoș și cea de curcan.

Fructe de mare și pește

Orice fructe de mare și pești sunt permise, cu excepția celor listate în categoria Interzise.

Produse lactate

Anumite tipuri de lactate sunt permise în dieta celor cu grupa de sânge A: iaurtul, chefirul, laptele de capră, brânza de capră, mozzarella, feta, ricotta.

Grăsimi

Grăsimile permise în dieta pentru grupa A sunt uleiul de rapiță și uleiul de ficat de cod.

Nuci

Orice fel de nuci sunt permise, în afară de cele listate drept interzise.

Leguminoase

Orice fel de leguminoase sunt permise, în afară de cele listate drept interzise.

Cereale 

Orice fel de cereale sunt permise, în afară de cele listate drept interzise.

Legume

Orice fel de legume sunt permise, în afară de cele listate drept interzise.

Fructe

Orice fel de fructe sunt permise, în afară de cele listate drept interzise.

Alimente interzise în dieta pentru grupa A

În această categorie intră toate alimentele care ar trebui evitate (sau consumate foarte rar) de către persoanele cu grupa de sânge A.

  • Carne: vită, vițel, porc, miel, rață, gâscă
  • Fructe de mare și pește: anșoa, baracudă, belugă, somn, lufar, rac, crab, țipar, scoici, midii, stridii, calmar, homar, hering, halibut, broască, caracatiță, crevete, broască țestoasă, eglefin, cambulă, lavrac vărgat
  • Lactate: orice alte lactate care nu apar în restul categoriilor sunt interzise.
  • Grăsimi: ulei de porumb, ulei din semințe de bumbac, ulei de șofrănel, ulei de susan, ulei de arahide
  • Nuci: nuci braziliene, caju, fistic
  • Leguminoase: năut, fasole roșie, fasole Lima, fasole albă, tamarind
  • Cereale: grâu și orice produs din făină de grâu
  • Legume: ardei gras, cartof, cartof dulce, igname, varză, roșie, vânătă, ciuperci, rubarbă
  • Fructe: pepene roșu, pepene galben, mago, papaya, banană, cocos, portocală, măsline

Rețete pentru grupa de sânge A

  • Orez cu spanac și feta (pui la fiert orez, ceapă, usturoi, ciuperci, iar după aproximativ 20 de minute de fiert, închizi focul și adaugi și spanac frunze, tocat și feta mărunțită);
  • Macrou cu broccoli la cuptor, pe pat de hrișcă fiartă, asezonată cu lămâie și ulei de măsline;
  • Tăiței Soba cu legume trase la tigaie (fasole verde, kale, morcovi, ceapă) în ulei de măsline și sos de soia;
  • Pastă de linte cu bețe de legume crude (castraveți, țelină, morcovi);
  • Iaurt cu fructe de pădure și orez expandat;
  • Supă de cocoș cu tăiței de orez, ceapă, morcov, păstârnac, rădăcină de pătrunjel, țelină și pătrunjel proaspăt;
  • Salată de sardine, ceapă verde, anghinare, salată Romaine, zeamă de lămâie, ulei de măsline;
  • Tartină din pâine umedă cu mozzarella și dovlecei la grătar cu dressing de ulei de măsline și usturoi;
  • Fasole ochi negru bătută cu salată de spanac opărit, cu ulei de măsline și usturoi.

Alte sfaturi pentru persoanele cu grupa de sânge A

Persoanele care urmează dieta pentru grupa de sânge A ar putea beneficia mai mult de pe urma meselor mici și dese, decât a celor trei mese clasice, mai mari. De asemenea, ar fi mai bine să mănânce mai multe proteine în prima parte a zilei și mai puține sau deloc seara și să mestece foarte bine mâncarea.

Nivelurile crescute de cortizol îngreunează recuperarea după stres a oamenilor cu grupa de sânge A, dar cercetările au demonstrat că nivelul general de cortizol poate fi scăzut printr-un program regulat de exerciții. Dr. D'Adamo recomandă Yoga, Tai Chi, meditație și exerciții de respirație profundă. 

De asemenea, persoanele cu grupa A ar putea beneficia de pe urma unui program zilnic organizat, cu mers la culcare nu mai târziu de ora 23.00 și dormit 8 ore sau chiar 9 și cu trezit rapid dimineața, fără să mai întârzie în pat după ce a sunat alarma.

Recomandarea noastră finală este ca, înainte de a începe orice dietă, să ceri sfatul medicului de familie.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Dadamo - Blood Type A 
https://dadamo.com/txt/index.pl?1003
Dadamo - Blood Type Diet Recipe 
https://dadamo.com/recipes/recipe_depictor.pl?71


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 1