Dieta bogata in legume poate scadea riscul de boli cardiace

Potrivit unui studiu amplu, consumul ridicat de produse de origine vegetala, in detrimentul produselor de de origine animala, reduce riscul de deces cauzat de bolile cardiace sau de accidentele vasculare cerebrale.

Cercetatorii au descoperit ca mai mult de 450.000 de europeni adulti, cu un regim alimentar bazat pe produse de origine vegetala in proportie de 70% - adica cereale integrale, fasole, legume, fructe si nuci -- aveau un risc relativ mai scazut de deces cauzat de boli cardiace.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Sansele lor erau cu 20% mai scazute decal ale persoanelor al caror regim alimentar era reprezentat in proportie mai mare de 50% de carne, produse lactate, oua si peste. Descoperirile nu demonstreaza ca alimentele vegetale reprezinta cauza, a spus cercetatorul principal Camille Lassale, epidemiolog al Imperial College London Colegiul Imperial Londonez, in Anglia.

Aceasta a adaugat ca echipa sa a luat in considerare si alte explicatii potentiale, precum greutatea persoanelor, obiceiurile in materie de miscare si nivelul de educatie. Dar este totusi dificil sa indicam cu precizie ca aceste regimuri alimentare ”semi-vegetariene” sunt motivul unei rate mai scazute a deceselor cauzate de boli cardiace si accidente vasculare cerebrale. Aceastea fiind spuse, descoperirile sunt in concordanta cu numeroase cercetari, a spus Lassale, care urmeaza sa prezinte rezultatele joi, la o conferinta a American Heart Association (AHA) (Asociatiei Americane a Inimii) in Baltimore. Cercetarile prezentate in cadrul conferintelor medicale sunt considerate preliminare pana la publicarea intr-o revista revizuita de colegii din domeniu.

AHA (Asociatia Americana a Inimii) recomanda consumul de alimente vegetale si reducerea consumului de carne rosie si grasimi saturate, care se gasesc intr-o cantitate considerabila in produsele de origine animala. In plus, sustine Lassale, beneficiile asupra inimii ale asa numitei diete mediteraneene sunt bine stabilite. Dieta include multe alimente pe baza de plante si putina carne sau produse lactate. "Acest lucru nu este revolutionar," a spus Lassale despre descoperiri. ”Mesajul este simplu: Inlocuiti o parte din carne, oua si produse lactate cu fasole, nuci, cereale si legume.”

Totusi, pestele - aliment de baza al dietei mediteraneene - este o chestiune diferita, conform lui Lassale. Aceasta a observat ca anumite tipuri de peste gras contin acizi grasi omega-3 sanatosi pentru inima si sunt si un bun inlocuitor pentru carnea rosie.

 

 

Constatarile se bazeaza pe analizarea a mai mult de 450.000 de adulti cu varste cuprinse intre 35 si 70 de ani, care au luat parte la un studiu european privind nutritia si riscul de cancer. La inceput, au oferit informatii detaliate despre regimul lor alimentar si stilul de viata. Pe parcursul urmatorilor 13 ani, putin mai mult de 5.000 au decedat din cauza bolilor cardiace sau a unui accident vascular cerebral.

Echipa lui Lassale a studiat informatiile privind regimul alimentar al participantilor si a oferit fiecaruia un punctaj bazat pe cat de „pro-vegetarian” era regimul lor alimentar. Acestia au descoperit ca persoanele cu un punctaj „mare” aveau cu 20% mai putine sanse de a deceda din cauze cardiace decat cele cu punctaje mai mici.

Conform lui Lassale, vestea buna este ca persoanele care nu doresc sa devina vegetariene, pot totusi sa reuseasca sa aiba un regim alimentar pro-vegetarian. Doar examinand farfuria si asigurandu-va ca se regasesc mai multe alimente vegetale decat carne si produse lactate reprezinta un pas mare, a spus aceasta.

Rachel Johnson, profesor de nutritie si medicina la Universitatea din Vermont, a fost de acord. „Rezultatele sunt importante deoarece demonstreaza ca nu este necesar ca persoanele sa urmeze un regim alimentar in intregime vegetarian pentru a scadea riscul de boli cardiovasculare,” afirmat aceasta. „Adoptarea unui regim alimentar bazat cu precadere pe alimente de origine vegetala pare sa aiba beneficii, fara a fi necesar sa deveniti vegetarieni.”

Johnson, care este si fostul presedinte al comitetului privind nutritia din cadrul AHA (Asociatiei Americane a Inimii), a evidentiat faptul ca pestele se incadreaza in aceasta categorie. ”AHA (Asociatia Americana a Inimii) recomanda consumul de peste cel putin de doua ori pe saptamana -- in special consumul de peste ce contine acizi grasi omega-3,” a adaugat aceasta. Cele mai bune surse includ somonul, pastravul si heringul, a spus Johnson.

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

Sursa articol: New York Times

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0