Diabetul si colesterolul - De ce influenteaza diabetul atat de mult valorile colesterolului?

Colesterolul este o substanță care seamănă cu ceara, care este produsă de organism, dar se găsește și în unele alimente de origine animală. Nivelul colesterolului din sânge descrie un grup de grăsimi, cunoscute și sub numele de lipoproteine, care include HDL-colesterol (sau colesterolul bun) și LDL-colesterol (sau colesterolul rău). Pentru persoanele cu diabet, problema este că această boală tinde să scadă colesterolul bun și să îl crească pe cel rău.

Colesterolul este important pentru buna funcționare a organismului și pentru starea generală de sănătate, dar atunci când nivelurile ating valori prea mari, devine nociv, ducând la artere îngustate sau blocate. Din păcate, pacienții cu diabet sunt mai predispuși la a avea niveluri anormal de mari ale colesterolului, factor care contribuie la bolile cardiovasculare și la apariția evenimentelor cu potențial fatal, precum un accident vascular cerebral (AVC) sau un infarct. Însă, prin adoptarea unor măsuri pentru a ține sub control colesterolul, diabeticii își pot reduce riscul de a suferi de boli cardiovasculare și pe cel de deces prematur.

RECOMANDĂRILE EXPERȚILOR DOC

Despre colesterol și trigliceride

Folosind o mostră de sânge, luat după o scurtă perioadă în care pacientul nu a consumat alimente (deci pe nemâncate), un profil lipidic, adică al lipoproteinelor, scoate la iveală valorile pe care le au pacienții:

Colesterolul LDL (lipoproteine de densitate mică / joasă) 

Un nivel mare al colesterolului LDL este asociat cu un risc mai mare de boli cardiovasculare. În cazul pacienților care iau statine, este important să colaboreze cu medicul lor pentru a-și ține colesterolul LDL sub control, într-un mod adecvat. O dietă bogată în grăsimi trans și în grăsimi saturate (carne și brânzeturi grase, smântână, untură etc.) și în alimente cu zahăr duce la creșterea valorii colesterolului LDL.

Colesterolul HDL (lipoproteine de densitate mare) 

Nivelurile mai mari ale colesterolului HDL sunt asociate cu un risc mai mic de boli cardiovasculare. Și cu cât colesterolul HDL este mai scăzut, cu atât există un risc mai mare de boli de inimă. Factorii genetici, diabetul de tip 2 și anumite medicamente, cum ar fi beta-blocantele și steroizii anabolizanți de asemenea scad nivelul colesterolului HDL.

Trigliceridele

Trigliceridele reprezintă cel mai întâlnit tip de grăsime care se găsește în corp; valorile normale ale trigliceridelor variază în funcție de vârstă și de gen. Un nivel mare al trigliceridelor, combinat cu un nivel scăzut al colesterolului HDL sau cu un nivel mare al colesterolului LDL, este asociat cu ateroscleroză, deci acumularea de depozite de substanțe grase în pereții arterelor, lucru care crește riscul de infarct miocardic, boală arterială periferică și accident vascular cerebral.

Cum influențează diabetul colesterolul?

Diabetul tinde să scadă nivelul colesterolului bun și să crească nivelurile trigliceridelor și pe ale colesterolului rău, lucru care crește, cum spuneam, riscul de boli de inimă și accident vascular cerebral. Această afecțiune comună în rândul pacienților se numește dislipidemie diabetică. Ce înseamnă acest lucru? Dislipidemia diabetică înseamnă că profilul lipidic se îndreaptă în direcția greșită. Este o combinație putem spune mortală, care supune pacienții unui risc de boală cardiacă coronariană (cardiopatia ischemică) și de ateroscleroză.

Studiile au arătat o legătură între rezistența la insulină, care este un precursor al diabetului de tip 2, și dislipidemia diabetică, ateroscleroză și bolile vaselor de sânge. Aceste afecțiuni se pot dezvolta chiar înainte că diabetul să fie diagnosticat. Însă cel mai important este, ca diabetic, să înveți cum să previi și să îți scazi nivelurile anormale ale colesterolului, pentru că acesta este un pas important în menținerea sănătății.

De ce pacienții cu diabet au un risc crescut de boli cardiovasculare?

Diabetul este tratabil, dar chiar și când pacientul face tot ce trebuie și nivelul glucozei în sânge este ținut sub control, în sine boala crește foarte mult riscul de boli de inimă și de accident vascular cerebral. Asta pentru ca persoanele cu diabet, în special cele cu diabet de tip 2, pot avea următoarele probleme care contribuie la riscul de a dezvolta boli cardiovasculare: tensiune arterială mare (hipertensiune), nivel anormal al colesterolului și trigliceride serice mărite/crescute și supragreutate sau obezitate.

Din păcate, la mulți diabetici glicemia nu este oricum ținută sub control (deci glucoza în sânge este prezentă într-o cantitate prea mare) și depășește frecvent valorile normale. Fumatul, fie că persoana este diabetică sau nu, este și acesta nociv, crescând riscul de boli de inimă și de accident vascular cerebral.

Valorile colesterolului, dacă sunt prea mari, favorizează și riscul de reapariție a evenimentelor cardiovasculare majore (infarct miocardic, accident vascular cerebral sau boala arterială periferică) care pot pune în pericol viața. Riscul este cu atât mai mare cu cât s-a produs deja un eveniment cardiovascular major.

Cum ții colesterolul sub control dacă ai diabet?

Iată câteva măsuri de a ține sub control colesterolul:

Atenție la ce mănânci zilnic

O persoană care trăiește cu diabet și care încearcă să aibă grijă de valorile colesterolului ar trebui să evite anumite tipuri de alimente, cum sunt cele care au sare multă sau cele care conțin zahăr (chipsuri, sticks-uri, covrigei, mezeluri, bomboane și alte dulciuri din comerț) și să limiteze mult produsele alimentare bogate în colesterol și grăsimi saturate (carnea grasă, brânzeturile cu multe grăsimi, smântâna, untul). 

Alimentația de bază ar trebui să fie legumele, carnea slabă, iaurtul, cantități moderate de fructe proaspete, de pâine integrală și de leguminoase, precum și nuci sau semințe. Medicul curant sau un nutriționist acreditat îți pot spune ce cantitate de carbohidrați ai voie zilnic pentru a ști cum să-ți organizezi mesele în așa fel încât glicemia să fie cât mai bine controlată, dar să beneficiezi și de nutrienții de care ai nevoie.

Fii mai activ

Mișcarea zilnică joacă un rol foarte important în menținerea sănătății, indiferent că ai diabet sau că ești o persoană sănătoasă. Pacienții cu diabet zaharat ar trebui să facă exerciții fizice sau alte forme de mișcare în majoritatea zilelor săptămânii. Nu te gândi că nu ai timp sau că nu ești o fire sportivă: chiar și o plimbare zilnică, în pas vioi, timp de jumătate de oră, este binevenită pentru sănătate. Dacă ai pe cineva, un câine, un prieten, un vecin, cu care să ieși zilnic la plimbare, beneficiezi și de companie plăcută și îți poate fi mai ușor să te ții de această activitate. E bine de știut că activitatea fizică regulată este o modalitate potrivită nu numai de a reduce colesterolul rău, LDL, ci și de a crește colesterolul bun, HDL. 

Dormi suficient

Deși tocmai am discutat de activitatea fizică pentru scăderea colesterolului LDL și creșterea colesterolului HDL, și odihna este la fel de importantă. De aceea, fă tot posibilul să dormi măcar 6 ore pe noapte dacă nu reușești 8, deoarece lipsa somnului menține LDL-ul ridicat. Dacă nu dormi bine și suficient, corpul poate produce prea mult din hormonul stresului numit cortizol și din hormonul care stimulează pofta de mâncare - grelina. În același timp, corpul produce prea puțină leptină, hormon care reglează greutatea corporală.

Unele cercetări arată că mai ales bărbații care dorm mai puțin de 6 ore pe noapte au LDL-ul crescut.

Deși adulții au în general probleme prin faptul că nu reușesc să doarmă cât ar trebui, sunt și cazuri de persoane care dorm prea mult, peste 8 ore, dar nici acest lucru nu este bun. Un studiu sugerează că femeile care dorm peste 8 ore în mod regulat tind să aibă un HDL prea mic, în timp ce o altă cercetare a arătat că persoanele de ambele genuri care dorm peste 9 ore tind să aibă trigliceridele prea mari.

Redu consumul de alcool

Reducerea consumului de alcool îți ajută ficatul să elimine mai eficient colesterolul rău și îți îmbunătățește sănătatea inimii reducând tensiunea arterială. Dacă știi că urmează să ieși în oraș cu prietenii, poți încerca diverse trucuri, cum ar fi să nu bei deloc alcool în zilele de dinainte și, la întâlnire, să te rezumi la o bere cu alcool, iar restul să fie fără alcool. De-a lungul întâlnirii poți să mai bei și o cafea și apă, bineînțeles. 

Acasă și la muncă, axează-te pe băut apă simplă sau cu zeamă de lămâie și pe diverse ceaiuri de plante. Întreabă medicul ce plante ar putea să îți fie de folos dacă ai diabet și ce să eviți ca să nu interacționeze cu medicamentele pe care le iei. 

Evită fumatul

Fumatul este un dușman al sănătății din foarte multe puncte de vedere, inclusiv în ce privește valorile colesterolului. Nicotina din țigări scade nivelul de colesterol bun și îl crește pe cel de colesterol rău. Dacă ești fumător înrăit și nu știi cum să te lași, e bine să ceri sfatul pentru un plan medicului de familie. Acesta te poate ajuta și cu recomandări, dar îți poate și prescrie unele medicamente care să-ți facă tranziția mai ușoară. Oricum, ai nevoie și de voință, dar aceasta se consolidează atunci când ai motive bune pentru a face ceea ce faci. Iar sănătatea ar trebui să fie un motiv bun, pentru a te bucura în continuare de viață alături de cei dragi.

NEWSLETTER DEDICAT DOC

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Diabetes UK - Cholesterol and diabetes
https://www.diabetes.org.uk/guide-to-diabetes/enjoy-food/eating-with-diabetes/managing-other-medical-conditions/cholesterol-and-diabetes
NCBI - Changes in total cholesterol level and cardiovascular disease risk among type 2 diabetes patients
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC10205703/
Studiul „Changes in total cholesterol level and cardiovascular disease risk among type 2 diabetes patients”, apărut în Sci Rep. 2023; 13: 8342. Published online 2023 May 23. doi: 10.1038/s41598-023-33743-6, autori: Jaewon Khil et al.


Te-ar mai putea interesa și...


DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0