Legatura dintre vitamina D si riscul de diabet

Persoanele cu un nivel scazut de vitamina D in organism ar putea avea un risc mai mare de diabet de tip 2, potrivit rezultatelor oferite de un nou studiu epidemiologic din Statele Unite ale Americii, scrie medscape.com.

Analiza ampla, realizata pe mai mult de 900 de indivizi din California de Sud, a aratat ca participantii care au avut niveluri plasmatice ale vitaminei D mai mari de 30 ng/mL au fost asociati cu o reducere semnificativa si substantiala in ce priveste riscul ulterior de diabet.

Dr. Sue K. Park, autorul principal al studiului, de la Seoul National University College of Medicine, din Coreeea de Sud, a declarat intr-un comunicat de presa: "Am constatat ca participantii cu niveluri ale vitaminei D (25 hidroxivitamina D) in sange care erau situate peste valoarea de 30 ng/mL aveau doar o treime din riscul de diabet, iar cei cu niveluri ale vitaminei D peste 50 ng/mL aveau o cincime din riscul de a dezvolta diabetul [comparativ cu cei ale caror niveluri erau mai mici de  30 ng/mL]".

Cercetarea, care a fost publicata online in data de 19 aprilie 2018 in jurnalul "PLoS One", a mai aratat ca fiecare crestere cu 10 ng/mL in ce priveste nivelul vitaminei D peste pragul de  30 ng/mL a fost asociata cu o reducere cu 36% a riscului de diabet.

 

 

Cu toate acestea, autorul secund al studiului, dr. Cedric F. Garland, a subliniat ca natura epidemiologica a acestui studiu inseamna ca aceste concluzii nu pot demonstra cauzalitatea in ceea ce priveste 25 hidroxivitamina D.

"Sunt necesare mai multe cercetari pentru a afla daca un nivel mare de 25 hidroxivitamina D ar putea preveni diabetul de tip 2 sau ar putea preveni tranzitia de la prediabet la diabet. Dar aceasta lucrare si cercetarile facute in trecut indica faptul ca este vorba de o asociere puternica", a declarat  Cedric F. Garland.

NEWSLETTER DEDICAT DOC

Oamenii de stiinta au inclus in studiu 903 adulti in principal varstnici, cu venituri medii, dintr-o suburbie din California de Sud, fara antecedente medicale de diabet zaharat. Cercetatorii au explicat ca aceasta cohorta are o prevalenta mai scazuta in privinta deficientei de vitamina D, din cauza ca oamenii traiesc intr-o zona cu vreme buna, cu o clima calda (soarele este vizibil in toate lunile de peste an) si din cauza standardului mai ridicat de educatie.

 

 

Grupul de participanti are cea mai mare medie cunoscuta si publicata in ceea ce priveste concentratia de 25 hidroxivitamina D, adica 42 ng/mL, in cazul barbatilor, si 39 ng/mL, in cazul femeilor (dintre toate populatiile care au informatii raportate in privinta incidentei de diabet si legatura cu nivelul de vitamina D).

In decursul unei perioade de urmarire, in medie,  de 12,5 ani, 47 de indivizi au dezvoltat diabet de tip 2, iar pe langa acestia, 337 de participanti au dezvoltat prediabet. Indivizii care au dezvoltat diabet, comparativ cu cei care nu au facut aceasta boala, aveau un indice de masa corporala (IMC) semnificativ mai mare, o circumferinta a taliei mai mare, o concentratie mai mare a trigliceridelor, o presiune sistolica mai mare si o concentratie mai mare de glucoza in sange "pe nemancate" (fasting).

 

 

 


 

Sursa foto: Shutterstock

 

 

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 1