Complicatiile cardiovasculare in diabetul zaharat

Bolile cardiovasculare reprezinta una dintre cele mai grave complicatii ale diabetului si principala cauza de deces in cazul pacientilor cu diabet - aproximativ 65% dintre acestia sufera, la un moment dat, un infarct miocardic ori un accident vascular cerebral (AVC).

Legatura dintre diabet si bolile cardiovasculare

Pacientii cu diabet au un risc de aproximativ 3 ori mai mare sa dezvolte boli cardiovasculare sau sa sufere un accident vascular. Forma cea mai raspandita de diabet zaharat este diabetul de tip 2.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Cauzele metabolice care stau la baza acestuia sunt rezistenta la insulina si secretia defectuoasa a insulinei de catre celulele pancreatice. In general, rezistenta la insulina se dezvolta pe baza unei obezitati si a unei lipse de activitati fizice, care actioneaza pe un substrat de susceptibilitate genetica.

Printre complicatiile diabetului se numara boala arteriala coronariana (cunoscuta si sub numele de cardiopatie ischemica), accidentul vascular cerebral, boala arteriala periferica, nefropatia, retinopatia, si cardiomiopatia. Riscul de dezvoltare a acestor complicatii este dat de glucoza foarte mare din sange, tensiunea creascuta, probleme cu lipidele din sange si, nu in ultimul rand, de obezitate.

Statisticile nu sunt incurajatoare

Urmatoarele statistici vorbesc de la sine si arata ca exista o legatura puternica intre bolile cardiovasculare si diabetul zaharat. Potrivit Asociatiei Americane a Inimii, cel putin 68% dintre persoanele cu varsta de 65 de ani si peste, cu diabet zaharat, vor deceda din cauza unei forme de boala cardiovasculara, iar 16% dintre acesti oameni vor muri de accident vascular cerebral.

Adultii cu diabet, potrivit heart.org, sunt de 2-4 ori mai predispusi sa moara din cauza unei boli de inima, comparativ cu adultii care nu au diabet.

Asociatia Americana a Inimii considera diabetul ca fiind unul dintre cei 7 factori majori de risc care sunt controlabili cand vine vorba de bolile cardiovasculare.

De ce pacientii cu diabet au un risc mai mare de a suferi de boli cardiovasculare?

Diabetul este o boala care se trateaza, dar chiar si atunci cand glicemia este tinuta sub control, glucoza din sange creste foarte mult riscul de boli cardiovasculare si de accident vascular cerebral. Asta pentru ca oamenii cu diabet, in special cei care au diabet de tip 2, ar putea avea una dintre urmatoarele afectiuni/conditii, care contribuie la riscul lor crescut de a dezvolta o boala cardiovasculara:

Hipertensiune (tensiune arteriala mare)

Aceasta este de multa vreme recunoscuta ca fiind un factor de risc major pentru bolile cardiovasculare. Studiile arata ca exista o asociere pozitiva intre hipertensiune si rezistenta la insulina. Cand pacientii au atat hipertensiune arteriala, cat si diabet (ceea ce este o combinatie destul de des intalnita), riscul acestor oameni pentru bolile cardiovasculare se dubleaza, arata heart.org.

Valori anormale ale colesterolului si trigliceride marite

Pacientii cu diabet au adeseori niveluri ale colesterolului considerate nesanatoase, inclusiv valori mari ale colesterolului LDL ("rau"), valori mici ale colesterolului HDL ("bun") si valori mari ale trigliceridelor serice. Aceasta triada care indica un profil lipidic deloc bun apare adeseori la pacientii cu o forma prematura de boala arteriala coronariana. De asemenea, valorile proaste ale lipidelor din sange sunt caracteristice unei boli asociate cu rezistenta la insulina, numita dislipidemia aterogena sau dislipidemia diabetica in cazul acelor pacienti care sufera de diabet.

Obezitate

Aceasta este un factor de risc major pentru bolile cardiovasculare si a fost asociata in mod clar cu rezistenta la insulina. Scaderea in greutate poate sa imbunatateasca riscul cardiovascular, poate sa scada concentratia insulinei si sa creasca sensibilitatea insulinei. De asemenea, obezitatea si rezistenta la insulina au fost asociate cu alti factori de risc, inclusiv cu hipertensiunea arteriala.

Lipsa activitatii fizice

Inactivitatea fizica este un alt factor de risc major pentru rezistenta la insulina si pentru bolile cardiovasculare, insa este un factor ce poate suferi modificari. Exercitiile fizice si scaderea in greutate pot preveni sau pot intarzia debutul diabetului de tip 2, pot reduce tensiunea arteriala si ajuta la reducerea riscului de atac de cord si de accident vascular cerebral.

Este foarte probabil ca orice tip de activitate fizica aerobica de intensitate moderata si/sau viguroasa (fie ca este vorba de un sport, de treburile casnice, de gradinarit sau de o activitate fizica legata de locul de munca) sa aiba beneficii pentru o persoana care isi propune sa nu mai fie sedentara.

Glucoza din sange care nu este tinuta sub control (valoarea glicemiei este prea mare) sau glicemia nu se incadreaza in limitele normale

Diabetul poate determina cresterea glicemiei pana la niveluri considerate periculoase. Asa ca este posibil ca o persoana sa aiba nevoie de tratament medicamentos pentru a-si tine sub control glucoza din sange.

Fumatul

Acest obicei ii supune pe oameni, fie ca au sau nu diabet zaharat, la un risc mai mare de a suferi de boli cardiovasculare si un accident vascular cerebral.

Persoanele care au rezistenta la insulina sau diabet in combinatie cu unul sau mai multi dintre acesti factori de risc ar putea avea un risc si mai mare de a suferi de pe urma bolilor cardiovasculare sau de pe urma unui accident vascular cerebral. Chiar si asa, prin modificarea acestor factori de risc, pacientii cu diabet ar putea sa evite sau sa intarzie dezvoltarea bolilor de inima sau bolilor care afecteaza vasele de sange.

Cum putem preveni complicatiile

Daca am fost diagnosticati cu diabet, trebuie sa luam imediat masuri pentru schimbarea stilului de viata. In acest mod putem preveni aparitia complicatiilor, inclusiv cele cardiovasculare.

  • scaderea in greutate si echilibrarea indicelui de masa corporala
  • includerea in programul zilnic a unui set de exercitii care sa asigure cel putin 30 de minute de miscare
  • eliminarea din dieta a grasimilor saturate si trans, a sarii si a indulcitorilor
  • se consuma in special carne slaba si lactate degresate, in cantitati mici spre moderate
  • cresterea consumului de fibre
  • renuntarea imediata la fumat
  • o discutie deschisa cu membrii familiei, pentru a le explica situatia si pentru a cere sprijinul lor
  • vizite periodice la medic pentru urmarirea evolutiei bolii si eventuale modificari ale medicatiei.

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Completeaza pentru a afla daca diabetul tau este tinut sub control. Daca te incadrezi in categoria de risc crescut, primesti un consult de specialitate gratuit, ce poate include si analize de sange pentru determinarea stadiului curent de evolutție a diabetului!

 

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0