De ce ți se înroșesc ochii

Vasele de sânge dilatate sau iritate de la nivelul ochilor au drept consecință înroșirea acestora, iar cauzele sunt multiple. Chiar dacă majoritatea cauzelor care pot duce la înroșirea ochilor nu sunt îngrijorătoare, există și unele probleme de sănătate grave care determina apariția acestui simptom, caz în care apar și alte manifestări, precum durerile oculare sau tulburările de vedere.

 

Cauzele înroșirii ochilor

Principala cauză a înroșirii ochilor este inflamarea vaselor de sânge de pe suprafața ochiului. Procesul de inflamare poate fi cauzat de diverși factori, printre care: 
-     aerul uscat 
-     expunerea la soare 
-     praful din aer 
-     anumite reacții alergice 
-     răceala si gripa
-     contactul cu anumite bacterii sau virusuri 
-     accesele de tuse 

-     expunerea la clorul din apa de piscina, favorizata de si inotul cu lentilele de contact

-     expunerea directa la aerul conditionat

-     purtarea ncorecta a lentilelor de contact

-     defectele de vedere necontrolate cu ochelarii potriviti

RECOMANDĂRILE EXPERȚILOR DOC

Tusea puternică sau frecarea ochilor din cauza unei mâncărimi poate duce la apariția unor pete roșii pe suprafața ochiului, afecțiune cunoscută sub numele de hemoragie subconjunctivală. Aceasta apare spontan și se întinde pe o suprafață mai mare sau mai mică de pe „albul” ochilor. De cele mai multe ori, această problemă nu are o semnificație gravă, în ciuda aspectului, nu este dureroasă, și nu necesită tratament. În cel mult 10 zile, petele roșii vor dispărea. Există, însă, și situații când hemoragia subconjunctivală apare în urma unui traumatism survenit la nivelul ochilor, caz în care pacientul trebuie să consulte de urgență un medic oftalmolog.

O altă cauză a înroșirii ochilor este infecția, care poate apărea în diferite țesuturi ale ochiului și care poate fi însoțită de simptome precum durere, secreții sau modificări de vedere. Infecțiile care pot duce la înroșirea ochilor pot fi cauzate de:

-     Inflamația marginii libere a pleoapelor (blefarită) 
-     Inflamația membranelor care acoperă pleoapa și albul ochilor (conjunctivită sau „ochi roz”) 
-     Ulcerul corneean (o rană deschisă pe cornee, apărută în urma unei infecții a ochiului) 
-     Inflamația uveei (uveită) – zona cea mai vascularizată din organismul uman 

Alte afecțiuni care pot duce la înroșirea ochilor sunt:  
-     Traumatismele survenite la nivelul ochilor 
-     O creștere rapidă a presiunii intraoculare, însoțită de durere (glaucom acut);
-     Zgârieturi pe suprafața corneei, cauzate de diverși agenți iritanți sau de folosirea excesivă si incorecta a lentilelor de contact

-     Șalazionul (o inflamație a glandelor sebacee profunde de la nivelul pleoapelor) 
-     Sindromul ochiului uscat (sau keratoconjunctivita uscată, este o afecțiune caracterizată prin producția insuficientă de lacrimi) .

Keratita

Keratita reprezintă inflamaţia dureroasă a corneei fie de cauza infectioasa, fie ca urmare a unei afectiuni sistemice(tiroidita Hashimoto) cronicizarii sindromul ochiului uscat, sau unui deficit de vitamina A. In bolile sistemice se recomanda tratamentul cronic cu lacrimi artificiale.

Keratita  virală

Poate fi generata de  Herpes simplex, Varicella zoster și adenovirusurile.

Tratamentul poate fi topic,  cu antivirale și cicloplegice, dar se impune si medicatie sistemica.

-Herpes simplex – topic ( aciclovir, ganciclovir,)

-Varicella zoster –  sistemic( aciclovir)

-adenovirusuri: aplicarea de comprese calde sau reci, spalaturi cu ser fiziologic pentru indepărtarea secrețiilor oculare, lacrimi artificiale

Coliruri cicatrizante (N-acetilcisteina, dexpantenol, lacrimi artificiale)

Keratita fungica

Aplicarea topica de  antifungice si posibil terapie sistemica (voriconazol, fluconazol)

Keratita alergica

Terapie topica antialergica (antihistaminice sau inhibitori ai degranulării mastocitare, vasoconstrictoare (nafazolină, fenilefrina) si comprese reci.

Când să mergi la doctor

Înroșirea ochilor reprezintă o urgență medicală numai în anumite situații. Dacă observi că roșeața ochilor este cauzată de picăturile de ochi, schimbă-le sau evită să le mai folosești o perioadă. Dacă acest simptom persistă mai mult de două săptămâni și există secreții neobișnuite la nivelul ochiului, programează-te pentru un consult la medicul oftalmolog, pentru stabilirea unui diagnostic corect și a unui tratament corespunzător.

Dacă înroșirea ochilor este cauzată de o infecție și aceasta nu este tratată adecvat, există riscul unor complicații, precum vederea încețoșată, accidentările, dar și lezionarea permanentă a ochiului.

Când reprezintă o urgență medicală

Dacă înroșirea ochilor este însoțită de următoarele simptome, programează-te de urgență la un medic oftalmolog si la un consult oftalmologic:
-     tulburări de vedere 
-     dureri de cap 
-     dureri la nivelul ochilor 
-     stare de febră 
-     sensibilitate acută la lumină 
-     senzație de greață și vărsături 
-     senzație de corp străin în ochi 
-     stare de inflamație la nivelul unui ochi sau al ambilor 
-     incapacitatea de a deschide ochii sau de a-i ține deschiși mult timp 
-     înroșirea este cauzată de un lovirea ochiului cu obiect străin sau de contactul cu substanțe chimice periculoase 
-     vederea alterată a obiectelor luminoase (atunci când acestea par să fie încadrate într-un halou)

Atunci cand inrosirea ochiului este insotita de secretii apoase si abundente, dar si prurit (mancarimi)  putem vorbi despre o alergie, poate chiar la produsele de machiaj, mai ales mascara sau creion de conturare. Dar poate fi vorba si de o conjunctivita virala. In schimb, daca secretiile sunt muco-purulente (alb-gălbuie, galben-verzuie), aderenta, care ramane in colturile ochiului,  poate fi vorba despre o conjuctivita bacteriana. Acestor simptome li se adauga umflarea pleopelor.

Metode de prevenție:

Înroșirea ochilor poate fi evitată printr-o igienă adecvată și prin evitarea factorilor iritanți. Iată câteva măsuri simple pentru a preveni înroșirea și, respectiv, iritarea ochilor: 

-     Spală-te pe mâini imediat după ce ai intrat în contact direct cu o persoană care are o infecție oculară, precum urcior sau conjunctivită. 
-     Îndepărtează, în fiecare seară, prin demachiere blândă, dar temeinică, produsele de machiaj de la nivelul ochilor (mascara, tuș sau creion de ochi, fard, etc.). 
-     Curăță zilnic lentilele de contact, de impurități si numai cu solutii specifice 
-     Evită activitățile care pot provoca dureri de ochi, precum cititul pe lumină difuză sau expunerea îndelungată la lumina albastră emisă de ecrane.  
-     Evită contactul ochilor cu substanțe iritante.
-     În cazul pătrunderii unui corp străin (praf, machiaj, etc.) la nivelul ochilor, clătește-te imediat cu apă din abundență. 

Tratamentul ochiului roșu

Tratamentul se poate efectua prin solutii topice, dar in cazul reactiilor alergice este posibil ca medicul sa recomande si un tratament sistemic, cu antihistaminice. 

Decongestivele acționează în principal ca vasoconstrictoare și sunt eficiente în reducerea eritemulului.  se utilizeaza

Antihistaminice H1( azelastină, emedastină, olopatadină)  

Inhibitoare ale degranulării mastocitelor (acid cromoglicic) sau solutii topice, cu mecanism mixt  (ketotifen) care au ca efect ameliorarea pruritului și reducerea secreției oculare.

Simpatomimeticele  (nafazolină, tetrizolină, fenilefrină) au efect vasoconstrictor, reduc hiperemia și hipersecreția oculara si au efect midriatic (fenilefrină). Sunt contraindicate in cazul glaucomului cu unghi inchis.

Antiinflamatoare nesteroidiene: indometacin, diclofenac, nepafenac, bromfenac, pranoprofen, piroxicam au ca principal efect reducerea durerii si fotofobiei. Pot avea ca efect adverse instalarea pruritului, durerii si iritatiei oculare, tranzitorii, vedere înceţoşată. Prin utilizarea excesiva sau frecventa se  pot produce keratita punctiforma sau afecţiuni corneene. Sunt contraindicate in crizele astmatice, urticarie sau rinita acuta.

Corticosteroizii topici au un efect intens de reducere a hiperemiei (inrosirea ochiului) si a pruritului. Colirul poate contine : betametazonă, dexametazonă, fluorometolon, hidrocortizon. Trebuie avut in vedere faptul ca  utilizarea corticosteroizilor topici pot genera o crestere a presiunii intraoculare, subţierea corneei si chiar perforatie, cataracta subcapsulara, iar unele infectii generate de virusuri sau bacterii pot fi mascate sau agravate de corticosteroizi. Contraindicatiile sunt numeroase: hipertensiune intraoculara, keratite herpetice, infecţiile micobacteriene sau fungice ale ochiului, oftalmii purulente acute, conjunctivite purulente, blefarite purulente şi herpetice,orjelet.

Daca iti doresti sa te programezi chiar acum la un oftalmolog nu mai amana nicio zi. Timpul si sanatatea ta sunt pretioase!

Te poti programa chiar acum, la un medic specialist, in orasul tau, pe DOC TIME. 

Solutia pentru imbunatatirea starii tale de sanatate este doar la un click distanta!

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
All About Vision - Red eyes (bloodshot eyes): How to treat red eyes
https://www.allaboutvision.com/conditions/red-eyes.htm


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0