Cum scapi de durerile de cap cu presopunctura

Terapie alternativă folosită de mii de ani în China și Japonia, presopunctura te poate ajuta să te detensionezi și să scapi de durerile de cap.

Durerile de cap îți afectează calitatea vieții, somnul, ba chiar și relațiile cu cei din jur, așa că este ideal să scapi de ele imediat ce s-au instalat. În acest sens, ai putea încerca presopunctura. Deși este o terapie alternativă, presopunctura folosește punctele de presiune de-a lungul corpului pentru a ameliora durerea și poate ajuta la atenuarea durerii multor suferinzi de dureri de cap.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Tipuri de dureri de cap

Durerile de cap pot fi clasificate în două categorii, în funcție de factorii declanșatori: dureri primare și dureri secundare. Pe de o parte, durerile de cap primare sunt declanșate de factori interni precum hormonii sau schimbările de volum la nivelul vaselor de sânge – Iată ce dureri de cap se încadrează în categoria primară:

  • Migrena
  • Algia (n.r. durere apărută spontan)
  • Cefaleea
  • Cefaleea cauzată de tensiune

Pe de altă parte, durerile de cap secundare sunt cauzate de factori externi – Iată câteva exemple:

  • Durerea de cap cauzată de frig
  • Durerea de cap cauzată de consumul excesiv de analgezice
  • Durerea cauzată de sinusurile inflamate
  • Durerea de cap ascuțită apărută din diverse cauze

Cele mai comune cauze ale durerilor de cap:

  • Stresul
  • Consumul de alcool
  • Lipsa somnului
  • Deshidratarea
  • Dereglările hormonale
  • Efortul fizic intens
  • Săritul peste una sau mai multe mese
  • Fumatul
  • Forțarea ochilor în fața unui calculator

Alte tipuri de dureri de cap

  • Cefalee tensională: sunt destul de frecvente și sunt declanșate de stres, încordare musculară și anxietate. Ele implică de obicei o durere surdă, constantă pe tot capul.
  • Cefaleea de tip cluster:  acestea sunt dureri de cap foarte dureroase care apar pe o parte a capului. Ele apar în grupuri, ceea ce înseamnă că te vei confrunta cu cefalee și apoi cu perioade în care acestea dispar. 
  • Cefalee sinusală: acestea apar împreună cu simptomele infecției sinusurilor, cum ar fi febră, congestie și presiune facială. Ele pot fi adesea confundate cu migrene.
  • Durere de cap foarte severă: Aceasta este foarte gravă și severă! Se dezvoltă într-un minut sau mai puțin și poate fi un simptom al unor afecțiuni medicale grave, cum ar fi hemoragie, anevrism sau accident vascular cerebral. Trebuie să suni de urgență la Salvare dacă te confrunți cu o astfel de durere de cap.
     

Cum să previi o durere de cap

Pentru a evita să te pricopsești cu o durere de cap, fă tot posibilul pentru a nu te expune factorilor declanșatori. Iată ce poți face pentru a scădea riscul de a te alege cu o durere de cap:

  • Hidratează-te
  • Mănâncă la timp
  • Menține o postură corectă a coloanei vertebrale și fă mișcare, nu sta toată ziua pe scaun
  • Poartă pălărie și ochelari de soare atunci când este soare afară
  • Odihnește-te

Cum scapi de durerile de cap cu presopunctura

Dacă nu ai reușit să previi o durere de cap și ești nevoit să o tratezi, nu te grăbi să iei medicamente, ci încearcă metodele propuse prin care poți ameliora durerile de cap. Presopunctura presupune aplicării presiunii fizice în anumite părți ale corpului numite acupuncte sau puncte de presiune. Se crede că presopunctura funcționează prin echilibrarea fluxului de energie al corpului, în timp ce punctele de presiune pot stimula circulația optimă în anumite zone ale corpului. Metodă non-invazivă, masarea punctelor de presiune merită încercată dacă te confrunți cu durerile de cap.

Potrivit specialiștilor chinezi, există mai multe puncte de presiune asociate cu ameliorarea durerilor de cap. Printre acestea se numără:

Yintang

Masarea punctului Yintang tratează durerile de cap amplasate în spatele ochilor. Punctul Yintang se află exact între sprâncene, în locul în care nasul se întâlnește cu fruntea.

Zan Zhu 

Aceste puncte se află exact în capătul interior al sprâncenelor, în părțile laterale ale nasului. Masarea ușoară a punctelor Zan Zhu ameliorează durerile cauzate de inflamarea sinusurilor.

Yin Xiang 

Aceste puncte sunt poziționate pe lateralul nărilor, în dreptul ochilor. Masarea punctelor Yin Xiang ajută la desfundarea sinusurilor, dar și la ameliorarea durerilor de dinți și de măsele.

Shuai Gu 

Masarea zonei din dreptul sprâncenelor, sub tâmple, pe linie cu vârful urechilor, ajută la ameliorarea durerilor acute de cap, dar și a durerilor de ochi.

He Gu 

Este una dintre cele mai cunoscute mișcări în presopunctură și constă în masarea punctului aflat între degetul mare și degetul arătător. Masarea punctului He Gu cu degetele de la mâna opusă ajută la ameliorarea durerilor de cap, însă este eficientă și când vine vorba despre durerile de spate, din zona cefei ori durerile de cap apărute din cauza tensiunii acumulate.

Nei Guan

Acest punct se află în zona încheieturii mâinii, la aproximativ trei degete distanță de palmă.

Taichong

Este situat în zona în care degetul mare și degetul arătător se întâlnesc.

Feng Chi

În combinație cu alte puncte de presiune pentru ameliorarea migrenei, Feng Chi a fost folosit pentru a ajuta la ameliorarea migrenelor și a dat rezultate pozitive într-un studiu mai vechi. Acest punct de presiune este localizat prin simțirea osului mastoid (urechea) și urmând șanțul până la locul în care mușchii gâtului se atașează de craniu.

Folosește aceste mișcări eficiente din presopunctură și durerile de cap vor fi ameliorate fără că tu să iei pastile, care vin la pachet cu o serie de riscuri și reacții adverse.

Cum practici acasă presopunctura?

Poți să practici chiar tu acasă presopunctura. Ca să te bucuri de beneficiile acestei tehnici, iată ce trebuie să faci:

  • Localizează punctul de presiune, ținând cont de explicațiile de mai sus;
  • Folosește degetul mare sau arătătorul pentru a masa punctul de presiune cu o presiune profundă și constantă. Masajul se efectuează prin mișcări circulare sau de sus în jos. Ai grijă ca pe toata durata masajului, degetul mare sau arătătorul să fie pe piele. Masează timp de două minute. În tot acest timp, concentrează-te doar pe masarea punctului de presiune. Poți chiar să închizi ochii și să respiri lent și adânc.
  • De aceea, trebuie să practici mereu presopunctura într-un loc sigur și nu atunci când ești angajat într-o activitate, cum ar fi atunci când ești la volan. 

Ce spun studiile despre ameliorarea durerilor de cap cu presopunctura

Potrivit mai multor studii, presopunctura și stimularea punctelor de presiune pot ameliora migrenele.  Această terapie alternativă folosită în China s-a dovedit eficientă pentru alte tipuri de durere, iar studiile au demonstrat o multitudine de efecte, inclusiv:

  • Eficacitate împotriva durerilor de cap primare: o analiză amplă efectuată asupra presopuncturii în tulburările primare de cefalee, inclusiv migrena, arată că această tehnică străveche poate ajuta la reducerea frecvenței, severității și duratei durerilor de cap 1. Totuși, sunt necesare mai multe studii care să arate eficacitatea presopuncturii în ameliorarea durerilor de cap. 
  • Eficientă în greață: mai multe studii au arătat că presopunctura poate fi de ajutor în gestionarea greaței asociate migrenelor.
  • Prevenirea durerilor de cap: Un studiu mai vechi, efectuat pe 28 de pacienți cu dureri de cap cronice, arată că persoanele care au urmat o terapie regulată de presopunctură timp de 30 de zile s-au confruntat cu mai puține dureri de cap spre deosebire de cei care utilizau medicamente de relaxare musculară. 

Ce efecte secundare are presopunctura

Punctele de presiune pot fi puțin sensibile, de aceea este cât se poate de firesc să simți o anumită durere când faci masaj. Dar dacă te doare foarte tare, oprește-te din masaj. Este important de menționat și că nu trebuie să practici presopunctură pe zonele în care ai probleme cu pielea, cum ar fi dermatită, cusături sau erupții cutanate. Ar trebui evitate și zonele predispuse la limfedem, iar unele puncte de presiune nu trebuie utilizate în timpul sarcinii.

Presopunctura nu trebui folosită: 

  • Ca singur tratament pentru boală. În acest caz, discută cu medicul. 
  • Dacă suferi de o boală de inimă.
  • Chiar înainte sau în decurs de 20 de minute după ce practici exerciții fizice intense, după o masă copioasă sau după ce faci baie.
  • Dacă punctul de presiune se află sub o aluniță, neg, venă varicoasă, vânătaie, tăietură sau orice altă leziune de la nivelul pielii. 

Dacă te confrunți foarte des cu dureri de cap, nu mai amâna consultul medical de specialitate. Migrenele severe trebuie evaluate de un specialist în cefalee înainte de a încerca presopunctura. De fapt, dacă suferi de oricare dintre următoarele tipuri de dureri de cap, nu trebuie să apelezi la presopunctură:

  • O durere de cap severă cu debut brusc
  • O durere de cap asociată cu greață și vărsături, febră, amețeli sau diaree
  • O durere de cap care provoacă vedere încețoșată sau alte tulburări vizuale

În funcție de factorii declanșatori specifici, medicii te pot ajuta să concepeți un plan de tratament personalizat, inclusiv remedii naturale, cum ar fi punctele de presiune pentru ameliorarea durerilor de cap.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
1 Studiul „Effectiveness of trigger point manual treatment on the frequency, intensity, and duration of attacks in primary headaches: a systematic review and meta-analysis of randomized controlled trials”. Front Neurol, Falsiroli Maistrello L, Geri T, Gianola S, Zaninetti M, Testa M.
https://doi.org/10.3389/fneur.2018.00254
National Headache Institute - Using Pressure Points to Treat Headaches
https://nationalheadacheinstitute.com/blog/pressure-points-headache-relief/
The Univeristy of Texas - How to use acupressure points to relieve headache, nausea and anxiety
https://www.mdanderson.org/cancerwise/4-acupressure-points-to-relieve-headache--nausea-and-anxiety.h00-159463212.html


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0