Cele mai comune boli infecțioase ale sezonului rece și cum le previi

Odată cu instalarea sezonului rece, crește riscul de boli infecțioase mai ales în rândul școlarilor, dar nu numai. Află care sunt cele mai comune boli pe timp de toamnă și iarnă și cum se pot preveni.

Pe măsură ce zilele devin mai scurte și mai răcoroase, riscul de a te pricopsi cu o afecțiune de sezon este mai mare. Unele dintre aceste afecțiuni, cum ar fi răceala obișnuită, sunt mai ușor de gestionat, altele, cum ar fi Zona Zoster, creează probleme de sănătate mai mari. Care sunt cele mai frecvente afecțiuni ale sezonului rece și ce  poți face în încercarea de a le preveni?

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Gripa sezonieră

Deși gripa este prezentă de obicei de la începutul lunilor de toamnă și până în mai, riscul de gripă este mai mare în timpul sezonului rece. Fiind o afecțiune a căilor respiratorii, aceasta se răspândește de la o persoană la alta prin strănut, tuse sau chiar vorbit foarte aproape. Este posibil să faci gripă și dacă ai atins o suprafață infectată cu virusul gripal, după care ți-ai dus mâna la gură.

Cea mai eficientă metodă de prevenire a gripei este vaccinul antigripal, recomandat în special persoanelor cu vârste de peste 65 de ani, bolnavilor cronici, femeilor însărcinate și angajaților din sistemul medical. Anul acesta, având în vedere că încă ne aflăm în pandemia de COVID-19, ai cu atât mai multe motive să te vaccinezi antigripal, potrivit recomandărilor autorităților sanitare.

Răceala obișnuită

Cu o răceală obișnuită te poți alege în orice perioadă a anului, însă în lunile de toamnă și în cele de iarnă riscurile sunt mult mai mari decât în restul timpului. Răceala este o infecție a tractului respirator superior și este similară gripei. Răceala are ca simptome congestia nazală, strănutul, tusea și poate chiar și febra și durerea în gât. Dacă te-ai îmbolnăvit, tratează răceala cu odihnă, multe lichide (apă, supă), paracetamol și siropuri de tuse cu ingrediente naturale precum nalba mare.

Răceala poate fi dificil de prevenit, însă pentru a-ți scădea riscul, e indicat să îți menții sistemul imunitar puternic: să ai o alimentație cu mai multe legume, fructe și cereale integrale și mai puține grăsimi nesănătoase și dulciuri, să faci mișcare cel puțin de 5 ori pe săptămână câte 30 de minute, să iei în calcul un supliment pe bază de vitamine și minerale în lunile reci.

Norovirusul

Infecția cu norovirus este cel mai des întâlnită pe timpul lunilor de iarnă, atunci când oamenii petrec mai mult timp în interior, în spații de dimensiuni reduse. Acest virus declanșează o afecțiune inflamatorie la nivelul stomacului, care se manifestă prin vărsături, diaree și crampe abdominale puterice. Din fericire, simptomele gastroenteritei declanșate de norovirus dispar în 1-3 zile, fără vreun tratament medicamentos anume. Regimul alimentar strict va accelera vindecarea. Factorii de risc pentru infectarea cu norovirus includ consumul unor alimente infectate, contactul apropiat cu o persoană care are infecție cu norovirus, prezența la grădiniță sau locuitul în căminele de bătrâni, cazarea în hoteluri sau alte spații în care se ia contact cu multe persoane.

Varicelă/ Zona Zoster

Atât varicela, cât și Zona Zoster sunt cauzate de același virus. Varicela apare la primul contact cu virusul, iar Zona Zoster apare la persoanele care au avut deja varicelă și au anticorpi în organism, însă dezvoltă boala în perioadele în care au imunitatea mai scăzută. Finalul de iarnă reprezintă perioada în care apar cele mai multe cazuri de varicelă și zona zoster. Virusul care cauzează varicelă și zona zoster se transmite prin salivă. Partea bună este că atât varicela cât și Zona Zoster se tratează fără antibiotice, antitermicele fiind folosite în caz de febră. În rest, pe lângă igiena strictă a pielii, pacientul nu trebuie să facă nimic, pentru că organismul se vindecă de la sine în cel mult 3 săptămâni de la debutul bolii.

 

 

Bronșiolita

Întâlnită foarte des în rândul copiilor, bronșiolita este o afecțiune infecțioasă a căilor respiratorii, mai exact a bronșiolelor, adică a bronhiilor mici. Această boală determină inflamarea căilor nazale și cauzează probleme la respirație. Virusul care cauzează această afecțiune este mai des întâlnit pe timp de toamnă și iarnă și se transmite prin contactul direct cu secrețiile nazale sau cu saliva unei persoane care poartă virusul.

Cum să previi cele mai comune boli infecțioase ale sezonului rece

Există o serie de lucruri pe care le poți face pentru a preveni infectarea cu unul dintre virusurile enumerate mai sus:

  • Vaccinează-te. Se recomandă ca vaccinul antigripal să fie făcut anual, începând cu vârsta de 6 luni, iar vaccinul varicelic se recomandă și copiilor, și adulților, mai ales celor trecuți de 50 de ani.
  • Spală-te pe mâini. Un gest aparent banal, însă extrem de benefic, spălatul mâinilor reduce considerabil riscul de îmbolnăvire. Săpuneste cu atenție palmele și spală bine și dosul mâinilor, zonele dintre degete și zonele de sub unghii timp de minim 20 de secunde, apoi clătește cu apă din belșug pentru a îndepărta virusurile și pentru a reduce astfel șansele de îmbolnăvire. E necesar ca spălarea mâinilor să se facă de fiecare dată după folosirea toaletei, după utilizarea mijloacelor de transport în comun, înainte de masă, după grădinărit și după atingerea suprafețelor comune cu alte persoane. Când nu ai la îndemână apă și săpun, folosește un gel dezinfectant pentru mâini cu 70% alcool.
  • Menține mediul în care locuiești și/sau lucrezi curat și dezinfectat. Dacă acasă sau la birou sunt persoane bolnave, e important să acorzi și mai multă atenție igienizării locului în care îți petreci timpul. Folosește un produs dezinfectant pentru a curăța suprafețele din jur cel puțin o dată pe zi (clanțe, întrerupătoare, mânere, birouri etc.). Germenii pot supraviețui până la 48 de ore pe suprafețe, așa că trebuie să iei atitudine pentru a-i îndepărta.
  • Utilizează șervețele de unică folosință. Când strănuți sau îți curge nasul, folosește un șervețel pe care îl vei strânge apoi și îl vei arunca imediat, în niciun caz nu îl vei refolosi. Astfel, te asiguri că nu dai mai departe virusul dacă ești deja bolnav.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Harvard Health Publishing - Preventing seasonal maladies
https://www.health.harvard.edu/staying-healthy/preventing-seasonal-maladies

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0