Cancerul penian sau cancerul penisului: factori de risc, simptome, tratament

Cancerul penian reprezinta aproximativ 1% din totalul cancerelor diagnosticate la barbati si peste 50% dintre cazuri sunt asociate infectiei cu virusul papiloma. Rata de supravietuire la 5 ani pentru cancerele localizate este de peste 80%. Cazurile local avansate au o rata de supravietuire de aproximativ 50% in timp ce pentru boala diseminata se estimeaza o supravietuire de aproximativ 10%.

Principalele tipuri histologice de cancer penian sunt:

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

1- carcinomul epidermoid/scuamos - reprezinta peste 90% din cancerele peniene, se dezvolta in oricare dintre regiunile peniene si are drept punct de plecare tegumentar, in special zona preputului

2- carcinomul cu celule bazale se intalneste foarte rar, se dezvolta din celule ale epidermului situate sub stratul celulelor scuamoase

3- melanomul, rar intalnit, tumora redutabila, localizata in general la suprafata peniana

4- sarcomul, sub 1% din totalul cancerelor peniene, dezvoltat din structurile de suport conjunctiv, muscular, grasime, vase de sange, etc.

Factori de risc frecvent incriminati in aparitia cancerului penian:

- infectia cu virusul papiloma (HPV), raspunzator pentru peste 50% dintre cancerele peniene, virus transmis pe cale sexuala. Scaderea numarului de parteneri sexuali, utilizarea de prezervativ sau vaccinarea antiHPV reprezinta factori care pot contribui la scaderea incidentei acestui cancer

- fumatul, in special in asociere cu infectia HPV, poate contribui la dezvoltarea unui cancer penian

- varsta: cancerul penian este mai frecvent la varste de peste 50 de ani, cu o medie, in Romania la aproximativ 60 de ani. Cu toate acestea, din ce in ce mai frecvent, cancerele peniene sunt diagnosticate sub varsta de 40 de ani

- smegma, este o secretie cazeoasa, albicioasa, de consistenta moale, alcatuita din detritusuri celulare, bacterii, etc. care se colecteaza la nivelul repliului preputului in conditii de igiena locala deficitara si care reprezinta un factor iritativ local

- fimoza care inseamna un preput strans si consecutiv retractie peniana dificila sau imposibila. In aceste conditii igiena locala este deficitara sau imposibila, situatie in care smegma este dificil de indepartat.

- infectia cu virusul HIV

- terapiile antipsoriazice cu psoralen mai ales in conditiile expunerii la radiatiile ultraviolete

 

 

Preventia

Anumite gesturi simple pot ameliora riscul aparitiei cancerului penian. Limitarea partenerilor sexuali, folosirea prezervativului, igiena personala riguroasa sau schimbarea stilului de viata pot contribui semnificativ la scaderea acestui risc.

Semne si simptome

In foarte multe situatii pacientii nu prezinta multa vreme nicio simptomatologie.

In alte situatii insa pacientii sesizeaza o excrescenta, tumefactie sau inflamatie la nivelul penisului, in special la nivelul glandului sau preputului, modificari ale coloratiei penisului, infiltrarea tegumentuului penian, sangerare spontana la nivelul glandului sau preputului, durere la nivelul bazei penisului sau la nivelul glandului, adenopatii palpabile la nivel inghinal uni sau bilateral, etc

 
 

Diagnosticul de certitudine se obtine prin biopsia leziunii suspecte in vreme ce diagnosticul de extensie a bolii se bazeaza pe examinari imagistice de inalta performanta de tip Computer Tomograf, Rezonanta Magnetica Nucleara sau PET-CT

Stadializarea

Este esentiala in stabilirea conduitei terapeutice. Criteriile de stadializare sunt cele standard si se bazeaza pe elementele T-tumora, N-adenopatii, M-metastaze si G-gradul de diferentiere al tumorii. Cela 4 elemente incadreaza pacientul intr-unul dintre cele 4 stadii evolutive si in functie de aceasta se ia decizia terapeutica adecvata corespunzatoare stadiului bolii, tinand cont insa si de statusul de performanta al pacientului dar si de preferintele acestuia.

Tratament

Interventia chirurgicala reprezinta principalul gest terapeutic in cancerul penian, atat in boala localizata cat si in boala local avansata. In functie de extensia bolii, tipul de interventie chirurgicala poate fi:

- laserterapie, apanajul stadiilor incipiente, in general pentru carcinoamele in situ sau cancerele scuamoase, T1

- criochirurgie (crioablatie, crioterapie), de asemenea utilizata in stadii timpurii, recurge la nitrogen lichid in vederea inghetarii si pe aceasta cale, distrugerii celulelor bolnave

- circumcizia, interventie chirurgicala limitata, folosita in special in leziuni ale preputului

- excizia, care inseamna indepartarea leziunii suspecte impreuna cu tesut normal de vecinatate. In anumite situatii, deorece se impune indepartarea unei zone mai largi de tesut aparent normal, se recurge la transplant de tegument

- microchirurgia Mohs - tehnica de excizie care se adreseaza cancerelor de mici dimensiuni dezvoltate pe suprafata penisului

- penectomia care inseamna indepartarea unei parti a penisului sau a penisului in totalitate. Acest tip de interventie este standardul chirurgical pentru cancerele dezvoltate in interiorul penisului

- limfadenectomia inghinala si/sau iliaca care consta in evidarea ganglionilor de la acest nivel si se adreseaza, in general, stadiilor local avansate

Radioterapia se adreseaza leziunii peniene dar si ganglionilor de vecinatate, inghinali sau iliaci.

 

 

Chimioterapia sistemica este apanajul situatiilor avansate de boala. Se poate administra fie inainte de interventia chirurgicala, atunci cand tumora este extensiva si nu poate fi complet indepartata chirurgical, cu scopul de a micsora dimensiunile tumorii sau ale ganglionilor regionali, fie dupa interventia chirurgicala. De asemenea, chimioterapia reprezinta standardul terapeutic in boala metastatica.

Chimioterapia topica consta in aplicatii locale de citostatic asa cum este Efudix (5Fluorouracil) sau imunomodulatoare de tipul Aldara (Imiquimod) si se foloseste in carcinoamele incipiente peniene

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

La ora actuala, cercetarea clinica in cancerul penian are drept obiective ameliorarea mijloacelor de preventie dar si perfectionarea mijloacelor si a resurselor terapeutice. Datorita eficientei limitate a procedurilor standard de tratament, chimioterapia si respectiv radioterapia, tot mai multe studii clinice sunt orientate catre imunoterapie si terapia target precum si catre asocierea optimala intre radioterapie, radiosensibilizatori si terapie sistemica in incercarea de a evita penectomia sau de a limita extensia interventiei chirurgicale.

 

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0