Bursita soldului, complicatie in coxartroza

Inflamația burselor sau bursita se poate localiza cel mai frecvent la nivelul membrelor, în jurul articulațiilor mari, cum ar fi cele de la umăr, cot, șold și genunchi. De ce apare această problemă și cum se tratează?

Bursa (la plural, burse) este o structură anatomică aflată între tendoane, mușchi, ligamente și oase. Rolul burselor este de a reduce frecarea și de a facilita alunecarea între diferite țesuturi ale organismului. În unele cazuri, apare o inflamație a acestor burse, care se numește bursită.

Ce este bursita șoldului?

În corp există aproximativ 160 de burse, de forma unor pungi cu lichid, care se găsesc atât în interiorul articulațiilor, cât și în exteriorul acestora, fiind dispuse în zone în care mușchii sau tendoanele alunecă peste suprafețele osoase.

NEWSLETTER DOC DEDICAT

Bursele sunt, practic, ca niște pernuțe între tendoane, ligamente și mușchi. Atunci când funcționează normal, bursele ajută tendoanele, ligamentele și mușchii să alunece ușor peste os. Dar când sunt inflamate și umflate, zona din preajma lor devine foarte sensibilă și dureroasă. Bursita trohanteriană este umflătura sau inflamația care afectează bursa șoldului. Să nu uităm că bursita nu apare doar în interiorul șoldului, ci poate să provoace neplăceri și în alte zone: articulațiile umărului, ale genunchiului și cotului.

Din ce cauze apare bursita șoldului?

Există un număr de posibile cauze ale bursitei șoldului, precum și un număr mare de factori care îi pot face pe unii oameni mai predispuși să dezvolte această afecțiune, comparativ cu alți pacienți. Cele mai comune cauze și cei mai comuni factori de risc includ:

Leziuni sau traume ale șoldului

Atunci când o persoană cade pe partea exterioară a șoldului sau când își lovește șoldul de orice suprafață tare, acest lucru poate face ca bursele să se umple cu sânge, iar căptușeala lor să se inflameze. Chiar dacă organismul reabsoarbe sângele, mucoasa care căptușește bursa poate rămâne inflamată, provocând astfel simptomele bursitei. Această afecțiune este numită și bursită traumatică.

Presiunea repetată asupra șoldului

Cel mai adesea, bursita este cauzată de „mini-traume” (sau traumatisme mai mici) frecvente, care pot provoca aceleași probleme pacientului ca în cazul unui traumatism unic, mai grav. Persoanele care merg mult pe bicicletă, cele care aleargă sau cele care stau în picioare perioade lungi de timp sunt mai predispuse la bursita șoldului.

Vârsta și genul

Femeile sunt mai predispuse să prezinte dureri pe o parte a șoldului, comparativ cu bărbații. Deși persoanele de orice vârstă pot fi afectate de bursită, oamenii care au ajuns la 40, 50 sau au trecut de 60 de ani sunt mai predispuși să se confrunte cu bursita șoldului.

Poliartrita reumatoidă și guta

Bursita apare atunci când mucoasa care căptușește și lubrifiază acel săculeț, numită și membrană sinovială, este inflamată. Persoanele care suferă de poliartrită reumatoidă, care afectează membrana sinovială care închide ca într-o capsulă articulațiile, sunt mai predispuse să facă bursită. 

În mod similar, persoanele care suferă de gută, afecțiune în care există o acumulare de cristale de acid uric în articulațiile sinoviale, sunt mai predispuse să dezvolte bursita.

Probleme care afectează biomecanica membrelor inferioare

Scolioza și alte probleme ale coloanei vertebrale, cum ar fi un nerv atins la nivelul spatelui, pot crește riscul de bursită; de asemenea, dacă o persoană are un picior mai lung și unul mai scurt, acest factor poate provoca bursita șoldului.

Infecția bacteriană a burselor

O infecție a bursei se numește bursită septică. Anumite afecțiuni și anumite medicamente suprimă sistemul imunitar al pacienților și de aceea sunt mai predispuși la bursita septică.

Istoricul în ceea ce privește inflamația bursei

Pacienții care au mai avut bursită în trecut au un risc mai mare, comparativ cu alții, să se confrunte din nou cu această afecțiune.

Osteofitele și depozitele de calciu

Bursele de la nivelul șoldului și alte țesuturi moi pot să fie iritate de osteofite, numite și „ciocuri” sau pinteni osoși, și de depozitele de calciu, care sunt mici acumulări moi, dar care pot să crească și să se întărească în timp.

Simptome în bursita șoldului

O persoană care se confruntă cu bursita șoldului poate avea simptome precum:

  • durere ascuțită pe partea exterioară a șoldului (pacienții descriu durerea că fiind foarte intensă);
  • durere care se înrăutățește după o perioadă prelungită de inactivitate (după ce pacientul doarme sau după ce a stat așezat multă vreme);
  • durere care se înrăutățește cu o activitate repetitivă (de exemplu, durerea se intensifică după o plimbare, după alergare sau după urcatul scărilor);
  • sensibilitatea a șoldului la durere (pacienții cu bursită au dureri și o sensibilitate crescută la durere pe partea laterală a soldului);
  • durere care radiază (inițial, durerea poate fi localizată în exteriorul șoldului, însă în timp, durerea poate radia în jos sau în alte puncte din corp – zona lombară, fese, vintre);
  • durerea la mișcări extreme (unii pacienți simt durerea în timpul rotației șoldului sau când își folosesc șoldul ca să miște piciorul mai departe de corp);
  • febră și umflături la nivelul șoldului, înroșirea zonei afectate, zona este caldă la atingere (pacienții cu bursită septică la nivelul șoldului se vor confrunta cu aceste simptome la care se adaugă oboseala și starea febrilă).

Cum se tratează bursita șoldului?

Scăderea inflamației bursei este scopul principal al tratamentului pentru bursita șoldului. Modul cel mai adecvat de a reduce inflamația depinde de cauza de bază a bursitei și de gravitatea inflamației. În cazurile de bursită septică (atunci când bursa este infectată), trebuie utilizate și antibiotice pentru a preveni răspândirea infecției.

Majoritatea cazurilor de bursită de șold se tratează nechirurgical (intervenția chirurgicală pentru corectarea bursitei trohanterice este rară). Tratamentele nechirurgicale ale bursitei includ:

  • Odihnă (evitarea activităților care pot agrava starea de inflamație, cum ar fi statul în picioare mult timp);
  • Aplicarea unor comprese cu gheață (pentru a reduce durerea și umflătura);
  • Administrarea unui medicament antiinflamator nesteroidian (aspirină, ibuprofen etc.);
  • Aplicarea unor antiinflamatoare topice, care au mai puține efecte secundare decât cele orale;
  • Drenarea bursei (dacă bursa șoldului este umflată semnificativ, medicul o poate aspira cu un ac);
  • Fizioterapie, pentru întărirea mușchilor cvadriceps și fesieri și întinderea benzii iliotibiale;
  • Injecție cu corticosteroizi (dacă tratamentele indicate anterior nu funcționează, poate fi recomandată o injecție cu corticosteroizi).

 

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
NCBI - Trochanteric Bursitis 
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK538503/


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0