Benzile kinesiologice: ce sunt și ce beneficii au

Banda kinesiologică este o panglică subțire din bumbac, elastică, ce se întinde cu ușurință, și care are un adeziv acrilic.

De pe urma benzilor kinesiologice terapeutice pot avea de beneficiat o mulțime de persoane care au leziuni ale sistemului musculo-scheletal și accindentări datorate unor sporturi, plus persoanele cu afecțiuni inflamatoare.

Benzile kinesiologice sunt aproape identice cu pielea umană, atât în ceea ce privește grosimea, cât și elasticitatea, ceea ce le permite pacienților să poarte acest gen de benzi fără să fie nevoie de legare, fără să restricționeze mișcările și fără să constrângă în vreun fel zona pe care sunt aplicate.

Studiu despre benzile kinesiologice

Un studiu a demonstrat că banda kinesiologică este o metodă care poate fi eficientă asupra durerii și capacității funcționale, prin aplicarea acestor benzi la femeile cu osteoartrită de genunchi. Studiul a inclus 61 de pacienți de sex feminin cu vârste cuprinse în intervalul 50-60 de ani. Osteoartrita genunchiului a fost diagnosticată conform criteriilor clinice/ radiologice ale Colegiului American de Reumatologie și au fost incluse pacientele cu grad 2 și 3 Kellgren-Lawrence.

NEWSLETTER DOC DEDICAT

Pacienții au fost împărțiți în mod aleatoriu în două grupuri. Ambele grupuri au primit stimulare electrică transcutanată a nervilor timp de 30 de minute, comprese calde timp de 30 de minute și ultrasunete terapeutice timp de 10 minute pe zi, timp de trei săptămâni (cinci zile pe săptămână). De asemenea, un grup de 31 de persoane a fost tratat cu bandă kinesiologică, în timp ce al doilea grup, numărând 30 de persoane, a fost tratat cu bandă kinesiologică falsă, o dată pe săptămână timp de trei săptămâni. Toți pacienții au fost evaluați cu ajutorul scalei analogice vizuale, a valorilor Western Ontario and McMaster Osteoarthritis Index (WOMAC), a măsurătorilor goniometrice ale amplitudinii active de mișcare a genunchiului, a distanței de mers pe jos de 50 de metri și a măsurătorilor izocinetice ale cuplului maxim al mușchilor extensori ai genunchiului înainte de tratament, la sfârșitul tratamentului și la o lună și trei luni după tratament.

Studiul a înregistrat o îmbunătățire semnificativă a valorilor scalei analogice vizuale după tratament și în prima lună în grupul tratat cu bandă kinesiologică în comparație cu grupul opus. În grupul BK, scorurile WOMAC pentru durere și WOMAC total au scăzut semnificativ după tratament în comparație cu grupul tratat cu bandă kinesiologică falsă. Valorile scalei analogice vizuale au scăzut semnificativ după tratament în ambele grupuri. De asemenea, în ambele grupuri, valorile WOMAC pentru durere, rigiditate, funcție fizică și valorile totale au scăzut semnificativ după tratament.

Beneficii

Benzile kinesiologice au o gamă largă de beneficii terapeutice. Deoarece banda kinesiologică poate fi lăsată de obicei vreme de câteva zile (pănă la o săptămână) pe zona afectată, aceste beneficii terapeutice sunt valabile pe zona respectivă 24 de ore pe zi, accelerând în mod semnificativ procesul de vindecare în urma unui traumatism, unor leziuni și afecțiuni inflamatoare.

Calmează durerea, oferind susținere părților corpului care sunt slăbite sau rănite

Banda kinesiologica este o bandă elastică flexibilă care se mișcă o dată cu corpul tău. Aceasta oferă susținere acelor părți ale corpului tău, fără să îți faci griji că banda poate aluneca. Oferind susținere anumitor părți ale corpului (brațe, picioare, spate), banda kinesiologică poate să îți ofere o calmare a durerii și o susținere musculară, pentru a te ajuta să controlezi acele părți ale corpului afectate de anumite probleme musculare.

Oferă susținere pentru mușchi

Așa cum spun specialiștii, forța mușchilor tăi poate fi asistată de benzile kinesiologice, mai ales că acestea oferă un fel de asistență fizică și un feedback tactil. Benzile kinesiologice pot să ajute atât atleții care vor să își îmbunătățească performanțele, cât și copiii cu un tonus muscular scăzut.

Reduc umflăturile

Benzile kinesiologice oferă o ridicare pasivă a pielii tale, prin prisma proprietăților lor elastice. Acest efect de vid sau de vacuum permite drenarea sistemelor limfatic și venos, iar țesuturile umflate sau învinețite se vindecă mai repede decât dacă nu ar fi aplicată o bandă kinesiologică pe acea zonă.

Ameliorează spasmele musculare

Unul dintre efectele benzilor kinesiologice este că, prin stimularea circulației, se îmbunătățește alimentarea cu oxigen și substanțe nutritive către mușchii obosiți sau folosiți în exces, ajutându-te astfel să previi sau să calmezi spasmele musculare sau crampele.

Accelerează recuperarea din urma contuziilor și vânătăilor

Unul dintre cele mai dramatice efecte ale benzilor kinesiologice este îndepărtarea sângelui care se acumulează sub piele, din cauza vânătăilor. Banda kinesiologică este aplicată după un anumit model, pe zona învinețită, iar în scurt timp, vânătăile sunt disipate prin același mecanism de ridicare menționat anterior.

Scurt istoric

Banda Kinesio Tex a fost creată și dezvoltată de dr. Kenzo Kase în anul 1973. Este un tratament care prelungește efectele unor procese fiziologice. După multe încercări eșuate de a utiliza banda adezivă disponibilă în comerț, dr. Kenzo Kase a dezvoltat banda numită Kinesio Tex Tape.

Metoda de aplicare a benzilor kinesiologice

Se crede că metoda ce are la bază folosirea benzilor kinesiologice produce efecte fiziologice asupra mai multor sisteme din corpul uman. Sistemele afectate sunt: sistemul circulator/limfatic, sistemul nervos, muscular și facial, precum și articulațiile. Metoda folosirii benzilor kinesiologice este în prezent folosită de terapeuți pentru a schimba tonusul muscular, pentru a transfera lichidele limfatice, pentru a corecta mișcările și pentru a îmbunătăți postura.

Metoda numită "Kinesio Taping Method" este o metodă unică de aplicare a benzilor kinesiologice într-o anumită manieră, pentru a crea schimbarea în sistemele menționate mai sus. Beneficiile utilizării benzilor kinesiologice sunt multiple: metoda este mai economică decât alte modalități, benzile sunt ușor de aplicat (pacienții învață foarte ușor să le folosească), există puține tipuri de bandă kinesiologică, iar aceasta poate fi folosită pe o perioadă mai lungă de timp.

Cine folosește benzile kinesiologice?

Fizioterapeuții, specialiștii în terapie ocupațională, antrenorii certificați ai atleților/ sportivilor, chiropracticienii, medicii, terapeutul manual, asistentele medicale și numeroși specialiști în fizioterapie din întreaga lume folosesc benzile kinesiologice pentru a trata multe disfuncții, pe un spectru larg de afecțiuni. Astăzi, deși benzile kinesiologice sunt folosite în principal de populația care nu participă la competiții sportive neapărat, acestea sunt folosite și de sportivii de profil.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
 
Sursa foto: Shutterstock
Bibliografie:
Does Kinesiology Taping Improve Muscle Strength and Function in Knee Osteoarthritis? A Single-Blind, Randomized and Controlled Study - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6328208/ 


Te-ar mai putea interesa și...


DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0