Amigdalita: cauze, simptome și tratament

1. Despre amigdalită. Introducere
    a. Ce sunt amigdalele palatine?
    b. Ce este amigdalita?
2. Clasificarea amigdalitei. Tipuri de amigdalită 
3. Cauzele amigdalitei
4. Factorii de risc pentru amigdalita 
5. Semnele și simptomele ale amigdalitei
    a. Simptomele amigdalitei la copii
6. Prevenirea amigdalitei
    a. Amigdalita este contagioasă?
7. Diagnosticarea amigdalitei 
8. Complicațiile amigdalitei 
9. Tratamentul în amigadalită
    a. Tratarea amigdalitei cu medicamentație
    b. Tratarea amigdalitei la domiciliu
    c. Tratamentul chirurgical în amigdalită
        i. Când se recomandă amigdalectomia?
        ii. Ce presupune amigdalectomia? 
        iii. Recuperarea după amigdalectomie (scoaterea amigdalelor)
 

1. Despre amigdalită. Introducere

În organismul uman există trei forme de amigdale: amigdalele faringiene, cunoscute în mod obișnuit sub numele de adenoide, amigdalele palatine și amigdalele linguale, care sunt țesut limfatic de pe suprafața țesutului bazei limbii.
[{amigdalita-cauze-simptome-si-tratament}] 

a. Ce sunt amigdalele palatine?

Amigdalele palatine se află pe pereții laterali ai orofaringelor. Amigdalele sunt o componentă a inelului lui Waldeyer împreună cu adenoidele sau amigdalele nazofaringiene, amigdalele tubare și amigdalele linguale. Amigdalele sunt situate de o parte și de alta a gâtului, deasupra și în spatele limbii, în perimetrul faringelui, de o parte și de alta a uvulei sau „omușorului”. 

Rolul amigdalelor este asemănător cu cel al unui filtru, acestea având scopul de a bloca germenii inhalați sau ingerați să pătrundă pe căile respiratorii. Amigdalele te apără împotriva potențialelor boli și infecții, iar din acest motiv, poți dezvolta cu ușurință o infecție. Cu toate acestea, funcția sistemului imunitar al amigdalelor scade după pubertate, factor ce poate explica cazurile rare de amigdalită la adulți.  

Însă când amigdalele nu fac față situației și sunt atacate de bacterii și virusuri apare amigdalita. Amigdalita este o infecție sau inflamație a amigdalelor palatine, adică a celor două mase de țesut cu formă ovală, amplasate de o parte și de alta a gâtului, deasupra și în spatele limbii. 

b. Ce este amigdalita?

Amigdalita poate apărea la orice vârstă și este o boală obișnuită a copilăriei. În fapt, aproape fiecare copil va avea probabil amigdalită cel puțin o dată în viață. Această afecțiune este contagioasă și poate fi cauzată de o varietate de virusuri și bacterii obișnuite, cum ar fi bacteriile streptococice, care provoacă amigdalita streptococică și scarlatina.

Infecțiile bacteriene sunt declanșate de obicei de streptococul beta-hemolitic de grup A (GABHS), dar pot să apară și din cauza altor bacterii, precum Staphylococcus aureus, Streptococcus pneumoniae și Haemophilus influenza. 

Amigdalita bacteriană poate rezulta atât din cauza agenților patogeni aerobi cât și anaerobi. Tuberculoza a fost, de asemenea, implicată în amigdalita recurentă.
Amigdalita cauzată de streptococ poate duce la complicații grave, dacă nu este tratată, precum miocardita, pericardita, reumatism poliarticular streptococic. Simptomele amigdalitei dispar de obicei, în decurs de  șapte până la zece zile, însă în cazul etiologiei streptococice se impune tratament cu penicilină, preferabil injectabil.

Inflamarea valului palatin și a uvulei (omușorul), în cele mai multe cazuri, este un simptom asociat cu afecțiuni temporare, cum ar fi infecția bacteriană,  virusuri, inclusiv SARS-Cov-2 sau o reacție alergică. Umflarea, înroșirea și durerea uvulei sunt denumite uvulită. Dacă uvula este umflată mai mult de 2-3 zile, ar trebui să discuți cu un medic și să efectuezi un exudat nazo-faringian.

Dacă vă confruntați cu un caz necomplicat de uvulă umflată, consumul de lichide reci sau suptul/mâncatul de gheață vă poate ușura durerea și poate ajuta umflarea să scadă.
Dar dacă uvula se umflă atât de mult încât nu poți înghiți sau vorbi sau ai dificultăți de respirație, ar trebui să mergi la cea mai apropiată Cameră de Gardă.

2. Clasificarea amigdalitei. Tipuri de amigdalită 

Există trei tipuri de amigdalită: 
1.    amigdalita acută, dacă simptomele bolii durează  aproximativ 10 zile sau mai puțin (de obicei, 3 sau 4 zile), dar pot dura până la 2 săptămâni; 
2.    amigdalită recurentă, când apare de mai multe ori pe an; 
Amigdalita recurentă este reprezentată în general, de prezența a:
•    Cel puțin șapte episoade în anul precedent;
•    Cel puțin cinci episoade pe an în ultimii doi ani;
•    Cel puțin trei episoade pe an în ultimii trei ani;
3.    amigdalită cronică, când ai o infecție pe termen lung a amigdalelor.

3. Cauzele amigdalitei

Infecțiile bacteriene și virale sunt cauzele care provoacă amigdalită. Amigdalita virală este cea mai frecvent întâlnită. În plus, o cauză obișnuită a amigdalitei este bacteria numită Streptococcus, care poate provoca și streptococ. Totodată, cele mai frecvente tipuri de virus care infectează amigdalele sunt:

•    adenovirusul, care este o posibilă cauză a răcelii comune și a durerii în gât;
•    rinovirusul, care este cea mai frecventă cauză a răcelii;
•    virusul sincițial respirator, care duce adesea la infecții acute ale tractului respirator;
•    două subtipuri de coronavirus;
•    citomegalovirusul. 

Alte virusuri care produc amigdalită sunt:
•    adenovirusurile;
•    virusul gripal;
•    virusul Epstein-Barr;
•    virusul paragripal;
•    enterovirusurile;
•    virusul herpes simplex.

4. Factorii de risc pentru amigdalită

Unii factori te pot expune unui risc mai mare de a dezvolta amigdalită:
•    vârsta; copiii care au între 5 și 15 ani sunt mai predispuși să sufere de amigdalită bacteriană, ce este cauzată de infecții bacteriene. De asemenea, vârstnicii prezintă un risc mai mare de amigdalită.

Amigdalita cauzată de infecțiile virale este mai frecventă la copiii foarte mici. 
•    expunerea la germeni; copiii petrec mai mult timp cu alți copii de vârsta lor, astfel încât infecțiile care duc la amigdalită se pot răspândi cu ușurință. În plus, adulții care petrec mult timp în preajma copiilor mici, cum ar fi profesorii, pot fi, de asemenea, mai predispuși să dezvolte această boală.

5. Semnele și simptomele amigdalitei

Principalele simptome ale amigdalitei sunt amigdalele inflamate și umflate, uneori suficient de sever pentru a face dificilă respirația pe gură. Alte simptome includ:
•    durere sau sensibilitate în gât;
•    febră;
•    amigdale roșii;
•    un strat alb sau galben pe amigdale;
•    blistere sau ulcere dureroase pe gât;
•    durere de cap;
•    pierderea poftei de mâncare;
•    probleme la înghițire;
•    glande umflate în gât sau maxilar;
•    dureri de urechi;
•    frisoane;
•    respirație urât mirositoare;
•    voce răgușită;
•    senzație de gât înțepenit;
•    dificultăți la deschiderea gurii.

Totodată, unii pacienți dezvoltă pietre pe amigdale numite și amigdaliți sau calculi amigdalieni. Un amigdalit este o acumulare calcificată de material în crăpăturile amigdalelor. În general, sunt mici, dar în cazuri rare, pot fi mai mari. În plus, dacă ai amigdalită virală, simptomele tale pot include tuse sau nas înfundat.

a. Simptomele amigdalitei la copii

Totodată, amigdalita la copii poate include ca simptome:
•    vărsături;
•    dureri de stomac;
•    salivare excesivă;
•    greață;
•    amețeli;
•    refuzul de a mânca sau înghiți.

6. Prevenirea amigdalitei

Cel mai bun mod de a preveni amigdalita este printr-o igienă bună. Așadar, ai grijă:
•    să te speli cât mai des pe mâini;
•    să nu împarți mâncarea, băutura sau obiectele personale, precum periuțele de dinți, cu ceilalți;
•    să stai de departe de cineva care are dureri în gât sau care are amigdalită.

a. Amigdalita este contagioasă?

Amigdalita virală sau bacteriană poate fi contagioasă și se poate răspândi de la o persoană la alta. Cu toate acestea, dacă amigdalita apare din cauza unei boli secundare, cum ar fi sinuzita sau rinita alergică, este puțin probabil să se răspândească.

Dacă ai amigdalită, este posibil să fii contagios în intervalul de timp cuprins între 24 și 48 de ore, înainte de dezvoltarea simptomelor. Dacă începi să iei antibiotice pentru amigdalita bacteriană, ar trebui să nu mai fii contagios după 24 de ore de la tratament.

De obicei, durează de la două până la patru zile pentru a dezvolta simptomele specifice amigdalitei, de la contactul apropiat cu o persoană care a fost infectată. 

Mai mult decât atât, poți dezvolta amigdalită, dacă inspiri aerul ce conține particule care provoacă infecția. Dacă o persoana infectată tușește sau strănută lângă tine, iar picăturile contagioase ce conțin agenți patogeni ajung în aer sau dacă atingi un obiect contaminat, cum ar fi un clanța de la ușă, iar apoi îți atingi nasul sau gura, cu mâinile, te poți îmbolnăvi și tu de amigdalită, la rândul tău.

7. Diagnosticarea amigdalitei 

Medicul tău te va supune unui examen fizic care va include:
•    examinarea gâtului și probabil a urechilor și nasului, care pot fi și locuri de infecție;
•    verificarea unei erupții cutanate cunoscută sub numele de scarlatină, care este asociată cu unele cazuri de infecție cu streptococ;
•    palparea gâtului pentru a verifica dacă există glande umflate (ganglioni limfatici); 
•    ascultarea respirației cu ajutorul stetoscopului;
•    verificarea temperaturii;
•    verificarea măririi splinei, pentru a lua în considerare dezvoltarea de mononucleoză infecțioasă („boala sărutului”), care inflamează și amigdalele;
•    verificarea existenței umflăturilor în jurul amigdalelor, adesea cu pete albe;
•    analiza amigdalelor pentru a vedea, dacă sunt roșii sau umflate ori dacă ai amigdale cu puroi.

Totodată, medicul poate solicita și efectuarea unei hemoleucograme complete sau poate preleva probe pentru realizarea examenului bacteriologic al exudatului faringian, tamponând cu un tampon steril partea din spate a gâtului tău, unde este zona infectată, pentru a obține un eșantion de secreții. Testarea secreției de salivă și a celulelor din gât poate determina dacă cauza infecției este virală sau bacteriană.

În infecțiile complicate, inclusiv pacienții cu semne vitale instabile, incapacitatea de a înghiți, incapacitatea de a tolera administrarea orală sau trismus, poate fi necesară o evaluare mai amplă. Exemplele includ imagistica CT a gâtului cu contrast intravenos pentru a exclude cauzele periculoase, cum ar fi abcesul, boala Lemierre și epiglotita. 


8. Complicațiile amigdalitei 

Spre deosebire de amigdalita virală, amigdalita bacteriană poate duce la complicații. Cu toate acestea, acest lucru este rar și apare de obicei, la copiii de vârstă mai mică. 

Complicațiile includ:
•    abces peritonsilar, adică o acumulare de puroi între amigdală și peretele gâtului, ce poate necesita drenaj și intervenție chirurgicală;
•    apnee obstructivă în somn, la pacienții cu amigdalită cronică, care are loc atunci când căile respiratorii se umflă și împiedică pacientul să doarmă bine, fapt ce afectează respirația și ciclul de somn;
•    celulită amigdaliană, când infecția se înrăutățește și se răspândește în alte zone ale corpului, adică pătrunde profund țesuturile din apropiere; 
•    infecția urechii (otită medie).

Abcesele peritonsilare sunt o colecție de puroi între mușchiul constrictor faringian și capsula amigdaliană, iar simptomele amigdalitei preced adesea apariția lor.

Amigdalita acută cauzată de streptococul beta-hemolitic de grup A, în cazuri rare, provoacă febră reumatică și boli de inimă reumatismale. Febra reumatică este o boală inflamatorie, imunologică, care apare în urma infecției cu streptococ de grup A. Cel mai frecvent apare la pacienții între 5 și 18 ani. Boala afectează mai multe organe, cel mai frecvent provocând artrită, care se prezintă în articulațiile mari ca migratoare, asimetrice și dureroase. 

Coreea Sydenham este o afecțiune gravă, caracterizată prin apariția mișcărilor involuntare ale membrelor și mușchilor faciali cu anomalii asociate de vorbire și mers. Pacienții pot prezenta o erupție cutanată cunoscută sub numele de eritem marginat și noduli subcutanați. 

Glomerulonefrita post-streptococică este o afecțiune care apare după infecția cu streptococul de grup A. Pacienții prezintă edem, hipertensiune arterială, anomalii ale sedimentului urinar, hipoproteinemie, markeri inflamatori crescuți. Antibioticele nu modifică de fapt cursul bolii, ci ajută la scăderea transmiterii bolii.

Boala Lemierre este o complicație rară a infecțiilor orofaringiene. De obicei se prezintă ca sepsis în urma unei dureri în gât cu tromboză asociată a venei jugulare interne și embolii septici. Cel mai frecvent este asociat cu Fusobacterium necrophorum, deși a apărut și cu infecții cu stafilococ și streptococ.  

Dacă ai infecție cu bacterii streptococice și nu primești tratament, boala ar putea duce la o problemă mai gravă.

De asemenea, dacă nu iei complet tratamentul cu antibiotic sau dacă antibioticele nu distrug bacteriile, este posibil să se dezvolte complicatii ale amigdalitei, ce includ:
•    febră reumatică, care provoacă inflamații în tot corpul și duce la mișcări sacadate ale corpului și dureri la nivelul articulațiilor;
•    glomerulonefrită poststreptococică, o infecție renală în care mecanismele de filtrare ale rinichilor se umflă și declanșează vărsături; 
•    scarlatină, o boală infecțioasă, contagioasă și epidemică, care se manifestă prin febră, dureri de gât și o erupție roșie pe tot corpul, urmată de cojirea pielii;
•    sinuzită. 

Este recomandat să consulți un medic, dacă ai următoarele simptome:
•    febră mai mare de 39,5°C;
•    slăbiciune musculară;
•    rigiditate a gâtului;
•    durere în gât, care nu dispare după două zile;
•    umflarea gâtului.

9. Tratamentul în amigadalită

a. Tratarea amigdalitei cu medicamentație

În timp ce unele episoade de amigdalită dispar de la sine, unele pot necesita tratament, ce este prescris în funcție de cauza bolii. Pentru tratarea amigdalitei cauzată de o infecție bacteriană, medicul îți va prescrie administrarea unui antibiotic. Penicilina administrată pe cale orală timp de 10 zile este cel mai frecvent tratament antibiotic prescris pentru amigdalita cauzată de streptococul de grup A.

Dacă ești alergic la penicilină, medicul tău îți va prescrie un antibiotic alternativ. Riscurile utilizării antibioticelor includ creșterea rezistenței antibacteriene, tulburări gastrointestinale, diaree, infecție cu Clostridium difficile.

Pacientul trebuie să urmeze complet tratamentul cu antibiotic întocmai cum i-a fost prescris, chiar dacă simptomele dispar complet, pentru că nerespectarea planului de tratament poate duce la agravarea sau răspândirea infecției în alte părți ale corpului și poate, în special, crește riscul de apariție a febrei reumatice și a inflamațiilor renale grave.

b. Tratarea amigdalitei la domiciliu

Dacă amigdalita a fost cauzată de un virus, antibioticele nu vor avea niciun efect, iar organismul va lupta singur cu infecția. Pentru a accelera vindecarea, dar și pentru a ameliora simptomele pe perioada vindecării, poți face următoarele:
•    odihnește-te mult;
•    bea lichide calde; 
•    consumă alimente moi precum piureurile, supele-cremă sau sosurile;
•    folosește un umidificator pentru menținerea umidității din cameră, la valori normale;
•    fă gargară cu apă caldă, cu sare;
•    folosește pastilele de gât sub formă de bomboană, pentru ameliorarea durerilor în gât;
•    ia medicamente calmante precum cele pe bază de paracetamol sau ibuprofen;
•    evită factorii iritanți precum fumul de țigară sau produsele de curățat.

Niciun supliment nu tratează amigdalita, deși există un medicament care conține un probiotic cunoscut și ca SsK 12, care ar putea ajuta la reducerea riscurilor de apariție a amigdalitei. O analiză din 2019 a concluzionat că K12 a fost sigur și bine tolerat și ar putea fi potențial benefic în protejarea copiilor de infecția gâtului 1. Potrivit autorilor studiului, sunt necesare studii controlate randomizate suplimentare pentru a stabili dacă acesta ar putea fi o alternativă la antibiotice (deoarece este probabil să nu fie eficient dacă este administrat împreună cu antibiotice) sau dacă probioticul ar putea fi utilizat ca tratament preventiv pentru persoanele care se confruntă cu amigdalită recurentă.

Discută întotdeauna cu medicul înainte de a încerca un supliment, deoarece acesta poate interacționa cu alte medicamente pe care le iei sau poate avea alte reacții adverse despre care ar trebui să știi.

c. Tratamentul chirurgical în amigdalită

Intervenția chirurgicală pentru îndepărtarea amigdalelor (amigdalectomia) poate fi utilizată pentru a trata amigdalita recurentă, amigdalita cronică sau amigdalita bacteriană, care nu răspunde la tratamentul cu antibiotic. 

i. Când se recomandă amigdalectomia?

Extirparea amigdalelor, adică amigdalectomia, ar trebui amânată cât de mult se poate nu numai pentru că este dureroasă, ci și pentru că amigdalele reprezintă o parte importantă din sistemul imunitar.

Amigdalectomia poate fi efectuată dacă amigdalita duce la complicații dificil de gestionat, cum ar fi:
•    apnee obstructivă în somn;
•    dificultate de respirație;
•    dificultate de înghițire, în special carne și alte alimente groase;
•    abces, care nu se ameliorează odată cu tratamentul cu antibiotic.

Amigdalectomia, deși este un tratament foarte frecvent, medicii o recomandă numai dacă amigdalita continuă să revină, adică dacă ai amigdalită de mai mult de șapte ori într-un an, de mai mult de patru sau cinci ori pe an în ultimii doi ani sau de mai mult de trei ori pe an în ultimii trei ani. 

ii. Ce presupune amigdalectomia? 

Intervenția chirurgicală presupune scoaterea amigdalelor cu ajutorul unui bisturiu, dar pentru a elimina amigdalele mărite mai sunt disponibile și alte opțiuni, inclusiv lasere, ultrasunete, unde radio sau electrocauterizare. Amigdalectomia este realizată sub anestezie totală și este o procedură care durează între 30 și 45 de minute. Copiii reprezintă categoria de pacienți care necesită, în general, extirparea amigdalelor.

iii. Recuperarea după amigdalectomie (scoaterea amigdalelor)

Amigdalectomia este o procedură ambulatorie, ceea ce înseamnă că nu va trebui să rămâi în spital după efectuarea intervenției. Recuperarea după scoaterea amigdalelor durează de obicei, de la 7 până la 10 zile. După realizarea procedurii este posibil să ai dureri în gât, la nivelul urechilor și maxilarului. Pacienților operați li se recomandă să nu mănânce și să nu bea produse lactate în primele 24 de ore.

Totodată, după operație este posibil să ai puțină febră și puțin sânge în nas sau gură timp de câteva zile, însă dacă febra este peste 38,8°C sau dacă ai sânge de culoare roșu-aprins în nas sau gură, anuntă-ți imediat medicul.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
 
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
National Library of Medicine - Tonsillitis
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK544342/
Academy of Otolaryngology — Head and Neck Surgery Foundation (AAO-HNSF)
https://user-vvhbxcd.cld.bz/AAO-HNSF-Primary-Care-Otolaryngology-Handbook/96/
1 Studiul „Effectiveness of the probiotic Streptococcus salivarius K12 for the treatment and/or prevention of sore throat: a systematic review”, ESCMID, 2019, C.R. Wilcox, B. Stuart, H. Leaver, M. Willcox, M. Moore, P. Little
https://www.clinicalmicrobiologyandinfection.com/article/S1198-743X(18)30843-7/fulltext
Centers for Disease Control and Prevention - Post-Streptococcal Glomerulonephritis: All You Need to Know
https://www.cdc.gov/groupastrep/diseases-public/post-streptococcal.html


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0