Ce sunt infectiile nosocomiale si cum le recunosti

Infecțiile nosocomiale sunt acele infecții pe care un pacient le dezvoltă în timpul spitalizării. Mai sunt numite infecții intraspitalicești sau infecții dobândite în spital. 

Ce înseamnă infecții nosocomiale sau infecții dobândite în spital

Conform definiției, o infecție nosocomială este contractată din cauza unei infecții ori a unei toxine care există într-un anume loc, cum ar fi un spital. În prezent, termenul de "infecții nosocomiale" este folosit interschimbabil cu "infecții dobândite în spital".

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC
 

Termenul de infecții nosocomiale se referă la afecțiuni sistemice ori localizate care rezultă dintr-o reacție la un agent infecțios ori la o toxină. Clasificarea infecțiilor nosocomiale este importantă și trebuie făcută diferența dintre acestea. În mod normal, o perioadă de 48 de ore de la internarea pacientului este folosită pentru a face diferența dintre infecțiile dobândite în spital și infecțiile dobândite în comunitate.

Adesea, infecțiile nosocomiale sunt cauzate de agenți patogeni multirezistenți dobândiți prin proceduri invazive, utilizarea excesivă sau necorespunzătoare a antibioticelor și nu urmând procedurile de control și prevenire a infecțiilor. De fapt, multe infecții nosocomiale pot fi prevenite prin îndrumări emise de institutele naționale de sănătate publică, cum ar fi Centrele pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC).

În cazul infecțiilor contractate în unități spitalicești, există anumite caracteristici:
- infecția trebuie să apară până la 48 de ore după internarea în spital
- infecția trebuie să apară până la 3 zile după externarea pacientului
- infecția trebuie să apară până la 30 de zile după o operație
- infecția trebuie să apară într-o unitate medicală, când o persoană a fost internată din alte motive ce excludeau infecția.

Clasificare infecții nosocomiale

Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) clasifică în linii mari tipurile de infecții dobândite în spital după cum urmează:

  • Infecții ale fluxului sangvin în liniile centrale
  • Infecții ale tractului urinar asociat cateterului 
  • Infecții ale zonei operate
  • Pneumonie asociată ventilatorului (VAP)

Catetere urinare

Un cateter urinar este un tub introdus în vezică pentru a colecta urina într-un sistem de colectare închis. Cateterele urinare pot ajuta pacienții care au dificultăți în controlul sau golirea vezicii urinare. Deoarece pacienții sub anestezie nu își pot controla vezica urinară, catetere urinare sunt de obicei plasate în timpul procedurilor chirurgicale pentru a menține vezica urinară goală.

Agenții patogeni răspândiți prin perineul unui individ sau prin cateterul urinar contaminat pot duce la infecții ale tractului urinar, care sunt cele mai frecvente infecții nosocomiale. Simptomele infecțiilor tractului urinar includ urinare dureroasă, dureri de flanc și febră.

Proceduri chirurgicale

Infecțiile la nivelul locului chirurgical sunt al doilea cel mai frecvent tip care se pot dezvolta după intervenție chirurgicală. Durata operației, tehnica chirurgicală și sterilitatea sălii de operație sunt factori care pot afecta incidența infecțiilor nosocomiale ale locului chirurgical.

Infecțiile locului chirurgical sunt cauzate de agenți patogeni deja prezenți pe piele sau de organisme eliminate de la membrii personalului sălii de operație și implică adesea pielea, organele sau materialele implantate.

Simptomele pot include înroșirea pielii, sensibilitate și drenaj în locurile chirurgicale.

Catetere venoase centrale

Un cateter venos central (cunoscut și sub numele de linie centrală) este un tub plasat într-o venă mare a gâtului, brațului, pieptului sau inghinal. Cateterele venoase centrale pot fi utilizate pentru a administra terapii intravenoase, cum ar fi nutriția parenterală totală (TPN), care furnizează nutrienți și lichide pacienților.

Infecțiile din fluxul sangvin pot rezulta din agenți patogeni care pot pătrunde în piele în timpul inserării tuburilor liniilor centrale. Aceasta este a treia cea mai frecventă formă de infecție nosocomială și are cea mai mare rată de mortalitate. Simptomele infecției pot include înroșirea pielii, sensibilitate și drenaj la locurile de inserție.

Ventilație mecanică

Pneumonia asociată ventilatorului este o infecție respiratorie cauzată de respirația florei orofaringiene contaminate în timpul ventilației mecanice (respirație asistată de aparat). Împreună cu infecțiile de linie centrală a fluxului sangvin, este a treia cea mai frecventă infecție nosocomială.

Pneumonia nosocomială cu debut precoce apare în primele patru zile de la internare și este de obicei cauzată de agenți patogeni dobândiți în comunitate, cum ar fi Staphylococcus aureus, Streptococcus pneumoniae și Haemophilus influenzae.

Pneumonia cu debut tardiv este frecvent cauzată de bacterii rezistente la mai multe medicamente precum MRSA, Pseudomonas aeruginosa, Klebsiella și Acinetobacter. Semnele și simptomele includ febră, creșterea producției de mucus, creșterea numărului de celule albe din sânge și rezultate anormale ale radiografiei toracice.

Alte tipuri de infecții nosocomiale

Alte tipuri de infecții nosocomiale includ pneumonia dobândită în spital, infecții gastrointestinale (inclusiv Clostridioides difficile), alte infecții primare ale fluxului sangvin - care nu sunt asociate cu utilizarea cateterului central și alte infecții ale tractului urinar - care nu sunt asociate cu utilizarea cateterului.

Infecțiile dobândite în spital pot fi, de asemenea, grupate în funcție de organele afectate, cum ar fi infecții ale urechilor, ochilor, nasului și gâtului, infecții ale tractului respirator inferior (inclusiv bronșită, traheobronșită, bronșiolită, traheită, abces pulmonar sau empiem fără semne de pneumonie), infecții ale pielii și ale țesuturilor moi, infecții cardiovasculare, infecții osoase și articulare, infecții ale sistemului nervos central și infecții ale tractului reproducător.

Simptome infecții nosocomiale

Experții spun că simptomele unei infecții intraspitalicești variază în funcție de tip. Cele mai frecvente tipuri de infecții luate din spital sunt: infecțiile de tract urinar, infecțiile ce apar la locul intervenției chirurgicale, gastroenterita, meningita și pneumonia.

Astfel, simptomele acestor tipuri de infecții pot fi: secreții purulente dintr-o rană sau leziune, febră, tuse, dificultate în respirație, senzația de usturime în timpul urinării sau dificultate la urinare, durere de cap, greață, vărsături, diaree.

Pacienții care dezvoltă noi simptome în timpul șederii în spital vor avea și alte simptome, cum ar fi durerea la locul infecției și iritația zonei respective.

Cauze infecții nosocomiale

Există mai multe tipuri de microorganisme care pot cauza infecții intraspitalicești: bacteriile, fungii și virusurile se află printre acestea. În general, bacteriile sunt cei mai des întâlniți agenți patogeni, urmați de fungi și viruși.

Bacterii

Bacteriile pot proveni dintr-o sursă exogenă sau endogenă ca parte a florei naturale. Infecțiile bacteriene oportuniste apar atunci când există o defalcare a funcțiilor sistemului imunitar al gazdei. Organismele Gram pozitive obișnuite includ stafilococi coagulazo negativi, Staphylococcus aureus, specii de Streptococcus și specii de Enterococcus (de exemplu, faecalis, faecium). Dintre toți agenții patogeni asociați cu infecțiile nosocomiale, C.difficile reprezintă agentul patogen cel mai frecvent raportat în spitalele din Statele Unite ale Americii (SUA).

Organismele Gram-negative comune includ specii din familia Enterobacteriaceae, inclusiv Klebsiella pneumoniae și Klebsiella oxytoca, Escherichia coli, Proteus mirabilis și speciile Enterobacter, dar și Pseudomonas aeruginosa, Acinetobacter baumanii și Burkholderia cepacian.  

Bacteriile multirezistente la medicamente sunt frecvent întâlnite în infecțiile nosocomiale și sunt asociate cu o mortalitate semnificativă. Un studiu mai vechi a constatat că aproximativ 20% din toți agenții patogeni raportați prezintă modele rezistente la mai multe medicamente. Printre agenții patogeni notorii se numără Staphylococcus aureus, Enterobacteriaceae și Pseudomonas aeruginosa.

Fungi

Agenții patogeni fungici sunt, de obicei, asociați cu infecții oportuniste la pacienții imunocompromiși și la cei cu dispozitive reziduale, cum ar fi cateterele urinare. Speciile de Candida, cum ar fi C. albicans, C. parapsilosis, C.glabrata sunt cele mai frecvent întâlnite organisme fungice asociate cu infecția nosocomială. Candida auris reprezintă o problemă serioasă ca organism multirezistent la nivel global, cu morbiditate și mortalitate ridicate, din cauza dificultăților de diagnosticare și a ratelor mari de eșec al tratamentului.

Viruși

Infecțiile care apar din cauza agenților patogeni virali sunt cele mai puțin raportate, reprezentând 1-5% din toți agenții patogeni infecții nosocomiale. Hepatitele B și C și virusul deficienței umane (HIV) au fost implicate în practicile nesigure de folosire a acelor. La nivel global, 5,4% din toate infecțiile cu HIV sunt asociate asistenței medicale și apar frecvent în țările în curs de dezvoltare. Alți agenți patogeni virali raportați includ rinovirusul, citomegalovirusul, virusul herpes simplex, rotavirusul și gripa.

Cum se transmit aceste infecții

Este important să cunoaștem căile de transmitere ale acestor microorganisme. Bacteriile, fungii și virusurile se răspândesc în principal prin contactul direct, de la o persoană la alta. Asta înseamnă că bacteriile se transmit prin intermediul mâinilor murdare și prin instrumentele medicale (catetere, aparatele care ajută pacienții să respire și alte unelte folosite în spitale).

Agenții patogeni nosocomiali pot fi transmiși de la o persoană la alta, din mediul înconjurător sau din apa contaminată ori din alimentele contaminate, de la persoanele infectate, de pe pielea contaminată a personalului medical din spital sau prin contactul cu obiecte folosite la comun și cu suprafețe folosite de aceleași persoane.

Agenții patogeni se pot transmite și prin picături de salivă. Exemple de agenți patogeni infecțioși care se transmit pe calea picăturilor includ gripa, Bordetella pertussis și Neisseria meningitidis. Transmiterea prin aer presupune transmiterea organismelor din tractul respirator prin picături mici (mai puțin de 5 microni) care parcurg distanțe lungi. Virusul varicelei, tuberculoza, rujeola și noul virus SARS-COV-2 pot fi transmise pe calea aerului 1

Numărul cazurilor de infecții dobândite în spital poate să crească atunci când antibioticele sunt folosite în exces ori sunt folosite în mod necorespunzător. Din acest motiv, unele bacterii ajung să fie rezistente la mai multe tipuri de antibiotice.

Tratament infecții nosocomiale

Tratamentele pentru aceste infecții depind, desigur, de tipul infecției. Medicul va recomanda antibiotice și odihnă. Pentru a susține procesul de vindecare și pentru a împiedica deshidratarea, medicul va încuraja pacientul să adopte o alimentație sănătoasă, să bea o cantitate optimă de lichide și să se odihnească la pat.

Măsuri prin care pot fi prevenite infecțiile nosocomiale

Unele dintre măsurile generale pentru a controla răspândirea acestor tipuri de infecții sunt:
- Analizarea unității de terapie intensivă, pentru a se vedea dacă persoanele cu o infecție dobândită în spital trebuie să fie izolate de ceilalți pacienți;
- Identificarea tipului de izolare necesară pentru acel pacient, pentru că măsura ajută la protejarea altor pacienți și reduce riscul de infecție;
- Observarea igienei mâinilor, ceea ce implică spălarea mâinilor înainte și după atingerea oamenilor din spital;
- Personalul medical trebuie să poarte echipamentul potrivit, cum ar fi mănuși, halate și măști medicale;
- Curățarea corespunzătoare a suprafețelor, la intervalul de timp recomandat;
- Saloanele pacienților trebuie să fie bine ventilate.

Situații în care infecțiile nu sunt considerate a fi nosocomiale sunt:

1. Infecțiile care au fost prezente la momentul în care pacientul s-a internat în spital și care au devenit tot mai complicate, indiferent de schimbările patogenilor sau simptomelor care rezultă într-o nouă infecție;

2. Infecțiile care sunt dobândite prin placentă, din cauza unor boli precum toxoplasmoza, rubeola, sifilisul ori citomegalovirusul și care apar la 48 de ore după nașterea bebelușului.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.


Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
1 Studiul „Protecting healthcare workers from SARS-CoV-2 infection: practical indications”, Eur Respir Rev. 2020 Mar 31, Martina Ferioli, Cecilia Cisternino, Valentina Leo, Lara Pisani, Paolo Palange, Stefano Nava
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7134482/
National Library of Medicine  - Nosocomial Infections
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK559312/#
Centers for Disease Control and Prevention - Types of Healthcare-associated Infections
https://www.cdc.gov/hai/infectiontypes.html


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0