Afectiunile glandei tiroide la adolescenti

Bolile tiroidei nu sunt atât de frecvente în rândul adolescenților, însă pot apărea și în această perioadă a vieții. Simptomele acestora sunt, de regulă, similare cu cele ale adulților. Un motiv de îngrijorare constă în faptul că e posibil ca bolile glandei tiroide să afecteze creșterea și dezvoltarea adolescenților.

Bolile tiroidei sunt de mai multe feluri și includ hipotiroidismul și hipertiroidismul, tiroidita Hashimoto, boala Graves, nodulii tiroidieni, cancerul tiroidian și tiroidita subacută.

Hipotiroidismul este o afecțiune în care glanda tiroidă nu produce suficient hormon tiroidian. Aceasta poate fi cauzată de o serie de factori, inclusiv tiroidita Hashimoto (o boală autoimună), tratamentul chirurgical sau radioterapia glandei tiroide ori deficiențe de iod în alimentație. Simptomele includ oboseală, creștere în greutate, frisoane, piele uscată și sensibilitate la frig. Hipertiroidismul este opusul hipotiroidismului, unde glanda tiroidă produce prea mult hormon tiroidian. Cauzele comune includ boala Graves (tot o boală autoimună) și nodulii tiroidei. Simptomele includ nervozitate, palpitații, pierdere în greutate neintenționată, transpirații excesive și tremur.

Cele mai frecvente afecțiuni ale glandei tiroide în rândul adolescenților sunt hipotiroidismul și hipertiroidismul, însă aceștia pot avea de-a face și cu gușă, cancer tiroidian sau noduli la nivelul tiroidiei. Potrivit cercetărilor, din punct de vedere clinic, hipotiroidismul apare mai frecvent decât hipertiroidismul. Nodulii și masele tiroidiene apar mult mai puțin frecvent decât tulburările funcționale, dar pot anunța prezența cancerului tiroidian.

RECOMANDĂRILE EXPERȚILOR DOC

Hipotiroidismul la adolescenți

Una dintre bolile tiroidei este hipotiroidismul. Peste 85% dintre cazurile de afecțiuni ale tiroidei diagnosticate în rândul adolescenților sunt de hipotiroidism. În perioada adolescenței, de cele mai multe ori hipotiroidismul este cauzat de boala autoimună Hashimoto. Fetele sunt mai expuse riscului de a dezvolta o asemenea afecțiune, în comparație cu băieții.

Tiroidita Hashimoto poate apărea în asociere cu alte boli de natură autoimună precum diabetul de tip 1, vitiligo sau boala celiacă. Problemele de greutate ale adolescenților pot cauza dereglări hormonale, favorizând apariția problemelor glandei tiroide. În mod surprinzător însă, hipotiroidismul în adolescență nu este, în general, răspunzător pentru supragreutate.

Simptome hipotiroidism la adolescenți

Manifestările hipotiroidismului sunt asemănătoare cu cele întâlnite la adulți, mai puțin cele specifice vârstei - iată ce simptome poate avea o glandă tiroidă prea lentă, care nu produce suficienți hormoni tiroidieni:

  • Uscăciunea pielii
  • Oboseala
  • Colesterol mărit
  • Depresie
  • Dureri musculare
  • Căderea părului
  • Ciclu menstrual dereglat
  • Probleme de memorie
  • Întârzierea pubertății
  • Încetinirea dezvoltării mintale
  • Probleme de creștere (adolescenții cu hipotiroidism sunt, de obicei, mai mici de statură)
  • Hipotiroidismul la adolescenți poate fi diagnosticat în urma analizelor de sânge TSH, T3 și T4. Medicul poate folosi teste și analize suplimentare.

Cum se tratează hipotiroidismul la adolescenți?

Tratamentul pentru această problemă este același în adolescență, dar și la maturitate: este vorba despre administrarea zilnică, pentru tot restul vieții, a unor hormoni tiroidieni sub formă de medicament.

Dacă diagnosticul de hipotiroidism este confirmat, medicul va prescrie levotiroxină, care este un medicament sintetic echivalent cu hormonul tiroidian T4. Adolescenții vor primi o doză adecvată de levotiroxină în funcție de greutatea lor și de nivelurile hormonilor tiroidieni. Administrarea regulată și corectă a acestui medicament este esențială. 

După începerea tratamentului, adolescentul va trebui să fie supus unei monitorizări medicale regulate. Acest lucru implică efectuarea de analize de sânge periodice pentru a verifica nivelurile hormonilor tiroidieni și pentru a se asigura că doza de levotiroxină este ajustată corespunzător. Adolescenții pot avea nevoie de ajustări ale dozei pe măsură ce cresc și se dezvoltă. 

Un stil de viață sănătos, inclusiv o alimentație echilibrată, exerciții fizice regulate și gestionarea stresului, poate ajuta la menținerea sănătății generale și la optimizarea răspunsului la tratamentul pentru hipotiroidism. 

Hipertiroidismul la adolescenți

Printre bolile tiroidei se numără și hipertiroidismul. Principala cauză pentru care adolescenții au de-a face cu hipertiroidismul este boala Graves - afecțiune autoimună care determină hiperactivitatea la nivelul glandei tiroide.

Simptome hipertiroidism la adolescenți

De multe ori, simptomele glandei tiroide hiperactive pot fi neglijate de adolescent, dar și de familia acestuia, fiind considerate manifestări tipice pubertății. Iată care sunt simptomele specifice hipertiroidismului la adolescenți:

  • Creșterea apetitului
  • Oboseala
  • Insomniile
  • Palpitațiile
  • Anxietate, agitație, nervozitate
  • Probleme de concentrare
  • Tremur al mâinilor
  • Ochi proeminenți
  • Erupții cutanate la nivelul pielii
  • Diaree

Diagnosticarea acestei afecțiuni se face tot în urma efectuării unor analize de sânge. Mergi cu adolescentul la medic dacă observi simpomele de mai sus ori dacă aveți în familie cazuri de boli ale tiroidei.

Cum se tratează hipertiroidismul la adolescenți?

Pentru majoritatea adolescenților cu hipertiroidism, tratamentul începe cu administrarea de medicamente antitiroidiene, cum ar fi metimazol sau propiltiouracil. Aceste medicamente inhibă producția excesivă de hormoni tiroidieni de către glanda tiroidă. Doza de medicament va fi stabilită de medic și va necesita ajustări pe parcursul tratamentului.

În cazul în care adolescenții au simptome severe, cum ar fi tahicardie (bătăi rapide ale inimii) sau anxietate, medicul poate prescrie beta-blocante, cum ar fi propranolol, pentru a ajuta la controlul acestor simptome. Aceste medicamente nu tratează cauza hipertiroidismului, dar pot ameliora simptomele neplăcute.

În cazurile severe, în care gușa adolescentului este extrem de proeminentă, poate fi necesară intervenția chirurgicală de îndepărtare a glandei tiroide.

Sprijinul părinților este necesar

Afecțiunile glandei tiroide au un impact major asupra calității vieții adolescentului, de aceea e important să fie identificate de timpuriu simptomele. Odată dus la medicul endocrinolog, pacientul aflat la pubertate va primi diagnosticul corect și un tratament adecvat.

Părinții se vor asigura că tânărul își ia medicația conform indicațiilor primite de la medic, astfel încât boala să fie ținută sub control. Este important, de asemenea, ca părinții să le asigure adolescenților o alimentație sănătoasă și echilibrată, bazată pe ingrediente de proveniență organică. Totodată, aceștia își vor încuraja copilul să practice un sport sau să facă mișcare în mod regulat.

Este extrem de important ca tinerii diagnosticați cu o boală a glandei tiroide să își facă anual analizele, astfel încât tratamentul să fie ajustat în funcție de nevoile organismului, care în timp se pot schimba din diverse motive. Afecțiunile glandei tiroide care debutează în adolescență pot fi tratate la fel ca acelea de la maturitate - ce contează este ca pacientul să fie diagnosticat timpuriu.

Se poate preveni hipotiroidismul?

În cele mai multe cazuri, hipotiroidismul nu poate fi prevenit în mod direct, deoarece cauzele principale ale acestei boli sunt de obicei legate de factori genetici sau boli autoimune care nu pot fi prevenite în mod specific. Cu toate acestea, există câteva lucruri pe care le poți face pentru a menține o sănătate tiroidiană optimă și pentru a reduce riscul de a dezvolta hipotiroidism:

Consumul de iod

Alimentația ar trebui să conțină suficient iod. Iodul este un element esențial pentru producerea hormonilor tiroidieni. Se poate obține iod din alimente precum pește, produse lactate și sare iodată.

Alimentație echilibrată

O dietă sănătoasă, bogată în nutrienți esențiali, poate ajuta la menținerea funcționării normale a glandei tiroide. E bine ca alimentația să conțină fructe, legume, proteine slabe și grăsimi sănătoase.

Evitarea expunerii la substanțe chimice toxice

Expunerea prelungită la substanțe chimice toxice precum fluorul și clorul pot afecta funcționarea glandei tiroide.

Controlul stresului

Stresul cronic poate avea un impact negativ asupra sănătății tiroidiene, deci găsirea unor metode de gestionare a stresului, cum ar fi yoga sau meditația, poate ajuta la menținerea sănătății tiroidiene. Mișcarea este o formă excelentă de gestionare a stresului, mai ales dacă este vorba de mișcare viguroasă: alergare rapidă, aerobic, HIIT (antrenamentul pe intervale de intensitate), antrenament la sac de box, înot rapid, fotbal, tenis etc.

Monitorizarea stării de sănătate

Dacă există factori de risc pentru hipotiroidism sau simptome suspecte, cum ar fi oboseală excesivă, creștere în greutate inexplicabilă sau sensibilitate la frig, e indicat un consult la medic. Testele de sânge pot ajuta la detectarea hipotiroidismului în stadii incipiente, iar un tratament adecvat poate încetini sau opri progresia bolii.

Se poate preveni hipertiroidismul?

La fel ca în cazul hipotiroidismului, nu există o modalitate directă de a preveni hipertiroidismul, deoarece multe dintre cauzele sale sunt legate de factori genetici sau boli autoimune care nu pot fi prevenite în mod specific. Cu toate acestea, există câțiva factori de risc și acțiuni pe care le poți lua în considerare pentru a menține sănătatea tiroidiană și a reduce riscul de a dezvolta hipertiroidism:

Un consult medical

Dacă există un istoric familial de afecțiuni tiroidiene sau dacă apar simptome specifice, cum ar fi palpitații, scădere inexplicabilă în greutate, transpirații excesive sau oboseală, trebuie mers la medic pentru evaluarea și monitorizarea glandei tiroide.

Alimentație sănătoasă

O alimentație hrănitoare poate contribui la menținerea funcționării normale a glandei tiroide. Trebuie evitat excesul de iod, deoarece acest lucru poate contribui la hipertiroidism în unele cazuri.

Evitarea stresului

Cum am discutat, stresul excesiv poate afecta sănătatea tiroidiană, deci gestionarea eficientă a acestei probleme poate aduce beneficii. 

Protecția glandei tiroide

În cazul unor afecțiuni autoimune, precum boala Graves sau tiroidita Hashimoto, medicul poate recomanda tratament pentru a controla activitatea glandei tiroide, de aceea e important să se respecte indicațiile acestuia.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
American Thyroid Association - Hypothyroidism in Children and Adolescents 
https://www.thyroid.org/hypothyroidism-children-adolescents/
Science Direct - 13 - Thyroid Disorders in Children and Adolescents
https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/B9780323625203000130
Studiul „13 - Thyroid Disorders in Children and Adolescents”, apăruit în Sperling Pediatric Endocrinology (Fifth Edition), 2021, Pages 395-424, https://doi.org/10.1016/B978-0-323-62520-3.00013-0, autori: Scott Rivkees, Andrew J. Bauer


Te-ar mai putea interesa și...


DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0