8 simptome care iti arata ca ai nevoie de ochelari de vedere

Ochelarii de vedere sunt dispozitive optice utilizate pentru a corecta deficiențele vizuale și pentru a îmbunătăți claritatea vederii. Aceștia ajută la corectarea unei game variate de afecțiuni oculare, inclusiv miopia, hipermetropia, astigmatismul și presbiopia. Cum știi că ai nevoie de ochelari de vedere si ce afecțiuni indică o vedere încețoșată?

Oamenii poartă ochelari de vedere din mai multe motive. Persoanele cu miopie, hipermetropie, astigmatism sau presbiopie poartă ochelari pentru a corecta aceste probleme și a vedea clar. Ochelarii te scapă de vedere încețoșată, pot îmbunătăți claritatea vederii și acuitatea vizuală, permițând distingerea detaliilor mai fine.

Dacă ochii obosesc rapid sau devin tensionați în timpul activităților vizuale, cum ar fi cititul, lucrul la computer sau condusul, ochelarii pot ajuta la relaxarea lor și la reducerea oboselii. Uneori, ochii pot avea dioptrii diferite, iar ochelarii de vedere pot fi prescriși pentru a corecta această discrepanță și pentru a obține o viziune echilibrată între cei doi ochi.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Cum știi că ai nevoie de ochelari de vedere?

Simptomele care indică o tulburare de vedere (cum ar fi că ai nevoie de ochelari pentru a vedea la distanță sau în apropiere) sunt multiple. Chiar și așa, singurul mod de a diagnostica în mod corect o problemă de vedere este să mergi la un medic oftalmolog. Te întrebi dacă ai nevoie de ochelari de vedere? Gândește-te dacă ai următoarele simptome, care îți pot arăta că e timpul să îți faci o programare la oftalmolog:

1. Vedere încețoșată

Dacă nu mai recunoști un prieten aflat la 10 pași de tine sau revista ta preferată a devenit prea greu de citit de aproape, este posibil să fi dezvoltat miopie sau presbiopie. Dacă observi că este dificil să vezi obiectele atât de aproape, cât și la distanță, acest lucru poate fi astigmatism.

2. Dificultatea de a vedea clar noaptea

Dacă simți că vederea ta se înrăutățește seara sau noaptea, astfel încât nu mai poți vedea, de exemplu, câinele tău din curte sau alte obiecte pe verandă, este posibil să te confrunți cu semnele unei forme precoce de cataractă.

3. Ai probleme când îți adaptezi ochii de la întuneric la lumină

Dacă simți că ochilor tăi le ia mai mult să se adapteze după ce ai văzut o lumină puternică pe autostradă, asta înseamnă cel mai probabil că mușchii care îți ajută irisul să se contracte și să se extindă au început să se slăbească. Mergi la medicul oftalmolog pentru un diagnostic corect.

4. Dificultăți în fața calculatorului sau laptopului

Poți încerca să dai vina pe locul de muncă, dar, adeseori, cei care se luptă din greu ca să citească pe ecranul unui calculator, sunt cel mai probabil afectați de presbiopie, deci e posibil să ai nevoie de ochelari de vedere pentru apropiere.

5. Oboseala ochilor

Ai senzația că 20 de minute de lectură îți uzează ochii la fel cum o oră de citit îți afecta ochii acum un an? Oboseala aceasta care se instalează mai devreme rezultă din vedere încețoșată sau din acele momente când te încrunți sau clipești în mod regulat pentru a te concentra asupra obiectelor. Oboseala ochilor poate să apară și după perioadele lungi de condus, de scris la calculator sau din cauza dependenței de telefonul mobil.

6. Dureri de cap frecvente

Uneori, mecanismul care ajută corneea și cristalinul să se focuseze pe imagini dă greș, iar mușchii mici din ochi sunt forțați să muncească mai mult. Rezultatul este că ochiul obosește, ceea ce poate duce la dureri de cap.

7. Vedere dublă

Lăsând la o parte glumele despre consumul de alcool, vederea dublă poate duce la probleme grave. Dacă vezi dublu, acest lucru poate indica probleme cu corneea sau la nivelul mușchilor oculari. De asemenea, poate fi un semn al cataractei. Mergi la medic dacă te confrunți cu vederea dublă.

8. Presiune oculară

Dacă simți o presiune în spatele ochiului, poate fi un semn al faptului că dezvolți glaucom. Nu trebuie să te panichezi, deoarece medicii te pot trata. Acumularea presiunii poate deteriora nervul optic care transmite imaginile către creier, dar nu toată lumea care se confruntă cu presiune oculară are glaucom. Mergi la medic pentru un consult oftalmologic.

Ce este presbiopia?

Presbiopia este o tulburare a vederii care afectează capacitatea ochilor de a se focaliza corect asupra obiectelor apropiate. Această afecțiune rezultă din îmbătrânirea naturală a ochilor și afectează în special persoanele trecute de 40 de ani. La tineri, cristalinul ochiului este flexibil și poate schimba rapid forma pentru a se adapta focalizării între vedere la distanță și vedere la apropiere. Cu toate acestea, odată cu înaintarea în vârstă, cristalinul devine mai rigid și își pierde flexibilitatea, ceea ce face dificilă focalizarea corectă pentru obiectele apropiate.

Principalele simptome ale presbiopiei includ:

  • Dificultatea de a citi textul mic sau a vedea obiectele apropiate cu claritate;
  • Vedere încețoșată la apropiere (necesitatea de a ține obiectele la distanță pentru a le vedea clar);
  • Oboseala oculară sau durerile de cap după citire sau activități de aproape prelungite;
  • Dificultatea de a trece rapid între vedere la distanță și vedere la apropiere.

Presbiopia poate fi corectată prin utilizarea unor ochelari de vedere sau a lentilelor de contact care sunt prescrise special pentru această afecțiune. Aceștia ajută la compensarea pierderii de focalizare a ochilor și permit o vedere clară la distanță și la apropiere. În funcție de preferințele individuale și de alte aspecte ale sănătății oculare, medicul oftalmolog sau optometristul poate recomanda diferite opțiuni de corecție a presbiopiei.

Presbiopia poate fi corectată și chirurgical printr-o procedură numită chirurgie refractivă. Există mai multe opțiuni chirurgicale disponibile pentru tratarea presbiopiei, care vizează restabilirea vederii clare la distanță și la apropiere fără a mai fi nevoie de ochelari de vedere.

Ce este miopia?

Miopia este o afecțiune comună a ochilor în care obiectele aflate la distanță apar încețoșate sau neclare, în timp ce obiectele apropiate pot fi văzute clar. Este rezultatul unei focalizări incorecte a luminii în ochi. În mod normal, lumina care intră în ochi este focalizată pe retină, situată în partea din spate a ochiului. La persoanele cu miopie, imaginea este focalizată în fața retinei, ceea ce duce la o vedere încețoșată la distanță. Acest lucru se întâmplă din cauza unei curburi excesive a corneei sau a unei lungimi axiale mai mari a globului ocular.

Principalele simptome ale miopiei includ:

  • Vedere încețoșată sau neclară la distanță, în timp ce obiectele apropiate pot fi văzute clar.
  • Dificultatea de a citi sau de a vedea indicatoarele rutiere la distanță.
  • Oboseala oculară sau dureri de cap după activități vizuale prelungite.

În funcție de severitatea miopiei, ochelarii de vedere sau lentilele de contact pot fi prescrise pentru a corecta deficiența vizuală. Acești dispozitive optice redirecționează lumina în ochi pentru a permite focalizarea corectă a obiectelor distante pe retină. Există și opțiuni chirurgicale pentru tratarea miopiei, cum ar fi chirurgia cu laser sau implantarea de lentile intraoculare speciale. 

Ce este hipermetropia?

Hipermetropia este o afecțiune comună a ochilor în care obiectele apropiate apar încețoșate sau neclare, în timp ce obiectele aflate la distanță pot fi văzute mai clar. Este rezultatul unei focalizări incorecte a luminii în ochi. La persoanele cu hipermetropie, imaginea este focalizată în spatele retinei, ceea ce duce la o vedere încețoșată la apropiere. Acest lucru se întâmplă atunci când corneea ochiului este prea plată sau când lungimea axei oculare este mai mică decât normalul.

Principalele simptome ale hipermetropiei includ:

  • Vedere încețoșată sau neclară la apropiere, în timp ce obiectele aflate la distanță pot fi văzute mai clar;
  • Dificultatea de a citi sau de a se concentra asupra obiectelor apropiate;
  • Oboseala oculară sau durerile de cap după activități vizuale prelungite.

În funcție de severitatea hipermetropiei și de alte aspecte ale sănătății oculare, se prescriu ochelari de vedere sau lentile de contact. Aceste dispozitive optice ajută la redirecționarea luminii în ochi pentru a permite focalizarea corectă a obiectelor apropiate pe retină. Hipermetropia se poate trata și cu ajutorul laserului.

Ce este astigmatismul?

Astigmatismul este o afecțiune a curburii ochiului. Această curbă neregulată duce la o focalizare distorsionată a luminii pe retină, cauzând o vedere încețoșată sau distorsionată atât la distanță, cât și la apropiere. 

Principalele simptome ale astigmatismului includ:

  • Vedere încețoșată sau distorsionată, atât la distanță, cât și la apropiere;
  • Dificultatea de a vedea obiecte fine sau linii drepte cu claritate;
  • Oboseală oculară sau dureri de cap după activități vizuale prelungite.

Pentru a corecta astigmatismul, ochelarii de vedere sau lentilele de contact torice pot fi prescrise. Acestea sunt concepute special pentru a compensa curbura neregulată a corneei sau cristalinului, permițând o focalizare mai clară a obiectelor. În unele cazuri, astigmatismul poate fi asociat cu miopie sau hipermetropie, iar ochelarii sau lentilele de contact pot fi prescrise pentru a corecta toate aceste deficiențe vizuale simultan. Chirurgia refractivă poate fi, de asemenea, o opțiune pentru corectarea astigmatismului.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
MSD Manual - Overview of Refractive Error 
https://www.msdmanuals.com/professional/eye-disorders/refractive-error/overview-of-refractive-error
NIH - Refractive Errors 
https://www.nei.nih.gov/learn-about-eye-health/eye-conditions-and-diseases/refractive-errors


Te-ar mai putea interesa și...


DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0