Skin Nutraceuticals: CE sunt și CUM beneficiem de ele

1. Ce sunt nutraceuticele – informații generale
2. Unde se găsesc
     2.1. Alimente
     2.2. Suplimente
3. Tipuri de Nutraceutice şi ingrediente bioactive
     3.1. Prebiotice/ Probiotice
     3.2. Antioxidanți
     3.3. Vitamina C
     3.4. Complexul de vitamine B
     3.5. Substanțe Fitochimice / Fitonutrienți
     3.6. Acizi grași omega 3
     3.7. Peptide Bio active
     3.8. Carotenoizi
     3.9. Proteinele hidrolizate
     3.10. Ierburi și condimente
4. Suplimente nutritive ce conțin nutraceutice
5. Despre trendul Skin nutraceuticals
     5.1.Când a apărut și de ce
     5.2. Cei mai buni nutrienți pentru piele
     5.3. Cei mai buni nutrienți anti-aging
6. Beneficiile nutraceuticelor asupra pielii
     6.1. Efecte anti-aging
     6.2. Prevenirea și tratarea anumitor probleme/ boli de piele
7. Skin nutraceuticals vs. produsele cosmetice

1. Ce sunt nutraceuticele – informații generale

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Cuvântul nutraceutice vine din englezescul “nutraceuticals”, care la rândul său este format din alăturarea a două cuvinte: nutriție și farmaceutic.

Nutraceuticele au efecte benefice asupra întregului organism, contribuind la starea de bine. Totodată, acestea pot fi folosite pentru prevenirea, dar și pentru tratarea anumitor simptome. Așadar, nutraceuticele sunt componente nutritive din alimente, care au și efecte terapeutice similare substanțelor medicamentoase.

Filozofia din spatele folosirii nutraceuticelor se concentrează pe aspectul preventiv, punând mare preț pe abilitatea acestora de a preveni anumite afecțiuni, menținând starea de bine.

Nutraceuticele sunt substanțe care provin din alimente și care pot preveni îmbătrânirea pielii, o pot înfrumuseța, însă totodată pot ameliora și afecțiuni ale pielii precum psoriazisul sau deshidratarea pielii. Nutraceuticele sunt, așadar, suplimente dietetice obținute în mod exclusiv din alimente integrale, adică neprocesate și neprelucrate.

În SUA, produsele denumite "nutraceutice" sunt reglementate ca medicamente, ingrediente alimentare și suplimente alimentare. Termenul nu este definit la fel în toate țările, dar este de obicei definit ca fiind un produs izolat de alimente care este în general vândut sub forme medicinale care nu sunt asociate de obicei cu alimentele. Un produs nutraceutic poate fi definit ca o substanță, care are un beneficiu fiziologic sau oferă protecție împotriva bolilor cronice. Produsele nutraceutice pot fi utilizate pentru a îmbunătăți starea de sănătate, a întârzia procesul de îmbătrânire, a preveni bolile cronice, a crește speranța de viață sau a susține structura sau funcția organismului.

2. Unde se găsesc nutraceuticele

2.1.Alimente

Nutraceuticele se găsesc în unele alimente, pe care e indicat să le consumăm dacă vrem să beneficiem de efectele nutraceuticelor asupra pielii și nu numai. Alimente precum spanacul, usturoiul sau sfecla conțin nutraceutice în formă naturală. Legumele și ierburile conțin cantități mari de nutraceutice care previn o serie de afecțiuni și care au efecte benefice asupra organismului.

Pe de altă parte, alimentele funcționale sunt cele cu formulă fortificată sau îmbunătățită cu o anumită substanță, astfel încât consumul acestora să aibă calități nutriționale potențate. Sarea iodată, sucul de portocale cu calciu și laptele de soia fortificat cu vitamina D sunt exemple de alimente funcționale.

2.2. Suplimente nutritive

Nutraceuticele se regăsesc sub formă de suplimente nutritive, pentru a putea fi consumate în varianta concentrată. Acestea sunt alimente integrale sub formă concentrată, prezentate sub formă de capsulă, precum capsulele cu extract de usturoi.

3. Tipuri de Nutraceutice şi ingrediente bioactive

3.1. Prebiotice/ Probiotice

Probioticele sunt microorganisme benefice pentru sănătate. Bacteriile din acidul lactic sunt, de pildă, probiotice. Acestea se regăsesc în alimente precum chefirul sau iaurtul, care sunt obținute în urma fermentării cu anumite culturi de bacterii. Odată ajunse în tractul intestinal, probioticele combat bacteriile “rele”, impiedicând multiplicarea acestora și sunt implicate în metabolismul vitaminelor B1, B2, B6, B12 și al vitaminei K2. Prebioticele sunt substanțe care nu se pot digera, însă care acționează precum o sursă nutritivă pentru bacteriile probiotice. Asta înseamnă că prebioticele stimulează multiplicarea probioticelor, adică a bacteriilor bune, reducând șansele de multiplicare a bacteriilor dăunătoare în tractul intestinal. Insulina este un prebiotic benefic și se regăsește în plante precum păpădia sau cicoarea.

3.2. Antioxidanți

Antioxidanții din alimente au o mulțime de efecte benefice, printre care și capacitatea de absorbire a radicalilor liberi din organism, despre care se știe că accelerează procesul de îmbătrânire. Consumul de antioxidanți are și rolul de a preveni instalarea bolii.

3.3. Vitamina C

Vitamina C este donator de electroni, ceea ce înseamnă că poate transmite electronii săi altor compuși. Așadar, vitamina C este un puternic antioxidant, combătând efectele pe care radicalii liberi le au asupra organismului.

3.4. Complexul de vitamine B

Vitamina B12 este o vitamină esențială, solubilă în apă, care se regăsește în alimente precum peștele, fructele de mare, carnea sau produsele lactate. În general, aceasta se folosește în combinație cu alte vitamine din complexul de vitamine B. Acest complex mențin sănătoase celulele sistemului nervos și ajută și la producerea ADN-ului, adică a materialului genetic din celule. Organismul are capacitatea de a depozita vitamina B12 ani la rând, așa că deficitul este rar întâlnit. Vârstnicii sunt, în mod deosebit afectați de deficitul de vitamina B12. Vegetarienii sau veganii pot avea probleme din cauza deficitului de vitamina B12 așa că suplimentele alimentare sunt în mod deosebit recomandate acestora.

3.5. Substanțe Fitochimice / Fitonutrienți

Substanțele fitochimice sunt substanțele nutritive bioactive din plante. Flavonoidele și carotenoizii sunt fitochimice. Substanțele fitochimice poartă și denumirea de fitonutrienți. O gamă largă de substanțe chimice care se regăsesc în fructe și legume au efecte benefice asupra sănătății omului. Antioxidanții și fitoestrogenii sunt fitonutrienți. Aceste substanțe au capacitatea de a reduce potențialul toxic și de a preveni cancerul, dar și alte afecțiuni precum cele cardiace.

3.6. Acizi grași omega 3

Acizii grași Omega-3 se regăsesc în alimente precum: peștele gras, uleiul de pește, semințele de in, uleiul din semințe de in sau nucile. Până la acest moment, oamenii de știință au confirmat următoarele efecte benefice ale acizilor grași Omega-3: combat depresia și anxietatea, îmbunătățesc vederea, beneficii pentru creier, reduc riscul cardiovascular, reduc simptomele sindromului metabolic, lupta cu inflamația, previn bolile autoimune, îmbunătățesc sănătatea mintală, previn cancerul, reduc riscul de astm mai ales în rândul copiilor, reduc grăsimea de la nivelul ficatului, îmbunătățesc sănătatea osoasă și articulară, ameliorează durerile menstruale, sporesc calitatea somnului, sunt benefici pentru piele.

3.7. Peptide Bio active

Peptidele Bio active sunt substanțe organice alcătuite din aminoacizi legați prin intermediul unor legături peptidice, denumite și amide. Cu toate că există peptide Bio active sub formă naturală, majoritatea se regăsesc în proteine și sunt eliberate în timpul procesului enzimatic.

Unele peptide Bio active sunt obținute în timpul sintezei chimice. Aceste peptide joacă un rol important în organism, influențând digestia, sistemul endocrin, sistemul cardiovascular, sistemul imunitar, dar și pe cel nervos. Peptidele Bio active previn oxidarea și degradarea microbiană a alimentelor și sporesc eficacitatea tratamentelor luate pentru ameliorarea multor afecțiuni, sporind totodată calitatea vieții.

Interesul în continua creștere pentru peptidele Bio active a determinat comunitatea științifică și specialiștii din industria alimentară să încerce să dezvolte noi aditivi alimentari bazați pe aceste peptide.

3.8. Carotenoizi

Carotenoizii sunt pigmenții naturali care colorează alimentele în nuanțe precum roșu, mov, galben sau portocaliu. Aceștia se regăsesc atât în alimentele de proveniență vegetală, cât și în cele de proveniență animală. La plante, carotenoizii acționează precum pigmenți, iar la alimentele de proveniență animală acționează precum o sursă de vitamina A, dar și precum un antioxidant. Vederea și sistemul imunitar au de câștigat de pe urma consumului de carotenoizi.

3.9. Proteinele hidrolizate

Proteinele hidrolizate sunt proteinele care au fost parțial digerate, adică hidroizolate. Asta înseamnă că aceste proteine au fost expuse unui proces mimat de digestie, în urma cărora au rezultat proteinele hidroizolate. Aceste proteine furnizează o cantitate mai mare de aminoacizi musculaturii, spre deosebire de proteinele obișnuite. Asta înseamnă că mușchii sunt mai puternici, însă se refac și mai rapid în urma suprasolicitării.

3.10. Ierburi și condimente

Ierburile aromatice și condimentele obținute din acestea sunt nutraceutice. Condimentele nu au numai rolul de a colora mâncarea și de a-i îmbogăți aroma, ci au și o serie de efecte benefice pentru sănătate, fiind nutraceutice. Proprietățile antioxidante, anticancerigene, antidiabetice, precum și capacitatea de a reduce colesterolul fac din unele condimente aliat de preț al sănătății.

4. Suplimente nutritive ce conțin nutraceutice

Nutraceuticele nu numai că suplimentează necesarul nutritiv, însă totodată ajută și la prevenirea unor afecțiuni, fiind extrem de benefice pentru sănătate.
Printre cele mai recomandate suplimente nutritive pe bază de nutraceutice se află:

  • Suplimentele pe bază de antioxidanți
  • Complexul de vitamina B
  • Silimarina
  • Extractul de ceai verde
  • Extractul de Ginkgo Biloba
  • Suplimentul alimentar pe bază de luteină
  • Extractul de Ginseng
  • Suplimentele alimentare cu fibre vegetale
  • Extractul din sâmburi de strugure

5. Despre trendul Skin nutraceuticals

Hidratarea și întreținerea pielii nu mai țin de multă vreme numai de tratamentele topice, aplicate la nivel cutanat. Specialiștii în frumusețe au descoperit că frumusețea vine, într-adevăr, din interior, iar dieta chiar joacă un rol extrem de importat în menținerea pielii tinere și frumoase, în ciuda trecerii anilor.

5.1. Când a apărut, și de ce

Americanii au fost cei care au făcut, pentru prima dată, asocierea dintre dietă și frumusețea pielii, așadar între nutraceutice și tenul veșnic tânăr și strălucitor. Consumatorul zilelor noastre a înțeles deci că nutriția are un impact major asupra sănătății, dar și asupra frumuseții. Așadar, oamenii au început să își orienteze din ce în ce mai mult atenția asupra unor produse care să furnizeze organismului nutrienții de care are nevoie.

5.2. Cei mai buni nutrienți pentru piele

Vitaminele și mineralele sunt absolut necesare pentru o piele frumoasă și sănătoasă. Vitamina C, vitamina A, vitamina D, precum și vitaminele din complexul B au efecte benefice asupra aspectului pielii. Totodată, și mineralele precum zincul, sulful, selenoul, cuprul sau magneziul sunt extrem de eficiente în menținerea pielii frumoase și sănătoase.

5.3. Cei mai buni nutrienți anti-aging

La capitolul anti-aging, există o serie de nutrienți care combat efectul radicalilor liberi, prevenind astfel îmbătrânirea prematură a pielii. Acești nutrienți stimulează producția de colagen, acid hialuronic și elastină, menținând astfel pielea fermă și elastică.

Acid Alpha Lipoic

Acidul Alpha Lipoic este considerat un antioxidant universal, pe care celulele îl folosesc pentru a produce energie. Întrucât organismul produce cantități reduse de Acid Alpha Lipoic, iar alimentele (precum cartoful, spanacul) furnizează de asemenea o cantitate mică organismului, este recomandată suplimentarea cantității de acid din organism prin intermediul suplimentelor alimentare. Acest acid protejează celula de efectele nocive ale radicalilor liberi.

Extract de semințe de struguri

Extractul de semințe de struguri furnizează organismului o gamă variată de antioxidanți, care protejează pielea de radicalii liberi, dar și de efectele negative ale radiațiilor solare. Astfel, extractul de semințe de struguri previne îmbătrânirea prematură a pielii.

Extract de ceai verde

Potrivit studiilor făcute în domeniu, extractul de ceai verde are proprietăți antioxidative care protejează pielea de procesul natural de îmbătrânire. Mai mult decât atât, extractul de ceai ar putea chiar să estompeze ridurile deja apărute – potrivit sugestiilor făcute de oamenii de știință chinezi.

Extract de Gingko Biloba

Extractul de Gingko Biloba conține cantități impresionante de antioxidanți, care combat apariția ridurilor și totodată le estompează pe cele deja prezente pe chip. Mai mult decât atât, și tenul gras cu pori blocați are de câștigat de pe urma extractului acestuia.

Luteina

Luteina este un cartenoid sintetizat numai de plante. Aceasta se regăsește în alimentele precum spanacul, varza Kale și în morcovi. Luteina protejează pielea de radicalii liberi care pătrund în organism din mediu.

Silimarina

Silimarina are proprietăți detoxifiante asupra pielii, combătând efectul radicalilor liberi, ameliorând acneea și alte afecțiuni ale pielii. Proprietățile antioxidante ale silimarinei sunt responsabile pentru obținerea unui ten strălucitor în urma consumului acesteia.

Seleniu

Seleniul protejează pielea de radiațiile solare, de radicalii liberi, însă totodată sporește elasticitatea acesteia. Acesta se regăsește în alimente precum ouăle, fructele de mare și în germenii de grâu, însă poate fi luat și sub formă de supliment alimentar.

Pycnogenol

Pycnogenolul este folosit pentru încetinerea procesului de îmbătrânire a pielii, dar și pentru menținerea pielii sănătoase. Mai mult decât atât, acest ingredient are și alte efecte benefice, printre care îmbunătățirea performanțelor sportive, tratarea disfuncțiilor erectile ori ameliorarea simptomelor specifice menstruației. Pycnogenol-ul poate fi extras din alimente precum: scoarța de pin, coaja de alune, sâmburii de strugure.

6. Beneficiile nutraceuticelor asupra pielii

Nutraceuticele sunt alimente sau, mai degrabă, substanțe din alimente care oferă o serie de efecte benefice pentru sănătate și frumusețe. Anumite nutraceutice încetinesc procesul de îmbătrânire a pielii și mențin pielea sănătoasă. Nutraceuticele au, de asemenea, proprietăți antiinflamatoare, și antioxidante.

6.1. Efecte anti-aging

Nutraceuticele combat efectele produse de radicalii liberi, combătând astfel îmbătrânirea. De aceea, acestea sunt adesea regăsite în produsele cosmetice anti-aging. Efectul este însă mai intens atunci când nutraceuticele sunt consumate și acestea acționează din interior.

6.2. Prevenirea și tratarea anumitor probleme/ boli de piele

Uscăciunea cronică a pielii, eczemele și psoriazisul pot fi combătute cu ajutorul nutraceuticelor. Pielea este cel mai mare organ din organism și totodată acționează precum o barieră care protejează organismul de factorii externi. O serie de studii au stabilit faptul că factorii nutriționali joacă un rol important în menținerea pielii sănătoase și în prevenirea afecțiunilor acesteia. Acneea, inflamația, dermatită și psoriazisul pot fi combătute prin consumul de nutraceutice. 

7. Skin nutraceuticals vs. produsele cosmetice

Dacă până de curând se consideră că tratamentele atopice sunt singurele care pot înfrumuseța pielea, prevenind îmbătrânirea, acum oamenii încep să înțeleagă că zicala “frumusețea vine din interior” poate avea și alte conotații.

Aplicarea atopică a nutrienților vs. Ingerarea acestora

Aplicarea substanțelor nutraceutice la nivel cutanat este benefică pentru piele, însă efectele nu sunt nici pe departe comparabile cu cele ale ingerării. Odată ingerate, substanțele benefice pielii au un efect mai puternic decât atunci când sunt aplicate la nivel cutanat. Mai mult decât atât, ingerate, substanțele nutraceutice au efecte benefice și asupra sănătății, în general, nu numai asupra pielii tale.

Sursa foto: Shutterstock
Bibliografie:
Nutraceuticals for Skin Care: A Comprehensive Review of Human Clinical Studies - https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/29587342/
New Concepts in Nutraceuticals as Alternative for Pharmaceuticals - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4336979/ 


Te-ar mai putea interesa și...


DE SEZON


 

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0