Cum alegem ochelarii de soare potriviti?

Cele mai cunoscute efecte ale expunerii la radiatii UV la nivelul ochilor sunt: cataracta, degenerescenta maculara, pinguecula si pterigionul, iar afectarea este atat la nivel estetic, dar mai ales la nivelul calitatii vederii.

Daca in trecut se stia ca expunerea la soare dauneaza doar in intervalul orar 12-16, in anotimpul cald, acest interval creste odata cu micsorarea stratului de ozon care ne protejeaza de unele raze UV. De asemenea, altitudinea si suprafetele reflectante (apa, zapada, nisip) sunt factori care potenteaza efectul lor nociv. Este gresita parerea conform careia in zilele cu nori nu avem nevoie de ochelari de soare - razele ultraviolete nu sunt vizibile!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Ce sunt ochelarii de soare?

Ochelarii de soare au in componenta lentile colorate, cu un filtru anti-UV si eventual un filtru polarizant.

Lentile colorate, cu filtru anti-UV

Razele UV sunt de 3 feluri – UVA (ajung neabsorbite la nivelul solului si al ochilor implicit), UVB (sunt absorbite partial de atmosfera) si UVC (sunt absorbite complet de atmostfera). Unii ochelari de soare, care au doar lentile colorate, fara protectie UV, pot face mai mult rau, decat daca nu i-am purta. Acestia dilata pupila, lasand mai multe raze UV sa intre in ochi si sa produca leziuni ireversibile pe retina si alte structuri oculare, alaturi de o vedere neclara.

Putem preveni afectiunile oculare legate de expunerea la UV, protejandu-ne cu ajutorul ochelarilor de soare cu protectie UV (100% pentru UVA si UVB sau pana la 400 nm), ochelari cu lentile cat mai mari, care sa protejeze si aria din jurul ochilor. Cauta aceste valori pe bratele ochelarilor de soare, precum si inscrisul CE (conformitate europeana), care certifica originalitatea ochelarilor. De asemenea, poti cere de la vanzator si declaratiile de conformitate pentru a le studia.

Ce inseamna categoria ochelarilor de soare?

Transmitanta vizuala (cantitatea de lumina transmisa prin lentila) este marcata pe bratul ochelarilor de soare si explicata in eticheta lor:

Categoria 0 – 80-100% – eficienti in vreme cu nori, fara soare

Categoria 1 – 43-80% – vreme cu nori, putin soare

Categoria 2 – 18-43% – vreme cu soare moderat

Categoria 3 – 8-18% – soare puternic, medii ce pot cauza reflexii – apa, nisip

Categoria 4 – 3-8% – soare puternic, zapada, interzisi a fi purtati la condus (transmitanta vizuala foarte mica)

Ce culoare sa alegi?

Nuanta folosita la colorarea lentilei determina ce culoare din spectrul luminos este absorbita de lentila:

Gri, negru – reduc cantitatea generala de lumina

Galben, auriu si portocaliu – reduc cantitatea de lumina albastra ce patrunde in ochi . Lumina albastra (despre care se stie ca poate provoca in timp cataracta) are tendinta de a “imprastia” marginile obiectelor, creand un halou in jurul lor. Filtrul galben elimina complet lumina albastra, facand totul mai clar, cu margini mai nete. De aceea, ochelarii de soare pentru condus pe timp de noapte sau de ceata, au, de obicei, lentilele galbene.

Maro – absoarbe lumina de frecventa inalta, inclusiv albastrul

Verde – filtreaza lumina albastra, ofera cel mai inalt contrast si acuitate vizuala foarte buna (dintre toate nuantele de lentile).

Roz si mov – ofera cel mai bun contrast al obiectelor pe un fundal verde sau albastru. Astfel, sunt cea mai buna alegere pentru pescuit (sau alte sporturi de apa) sau vanatoare.

Lentile cu filtru polarizant

Razele luminoase vizibile, de la soare, se reflecta in toate directiile si se propaga in valuri, miscandu-se in planurile verticale si orizontale. Atunci cand razele solare se reflecta pe o suprafata orizontala (de exemplu un drum, apa, capota masinii), deseori se concentreaza orizontal, ceea ce duce la straluciri orbitoare. Razele luminoase verticale sunt folositoare ochiului uman, dar stralucirile orbitoare orizontale mascheaza lumina vericala si o fac dificil si neconfortabil de vazut.

 

 

Avantajele lentilei polarizate sunt:

  • Vedere fara reflexii orbitoare
  • Contraste clare
  • Culori naturale
  • Reduc senzatia de “ochi obositi”
  • 100% protectie UV

Cum recunosti daca perechea ta de ochelari are lentile polarizate?

Filtrele polarizante sunt formate din fibre aliniate vertical. Aceasta tehnologie blocheaza 100% lumina orizontala. Daca ii tii suprapusi cu alti ochelari cu lentila polarizata, in unghi de 90 grade, o lentila peste alta, din suprapunerea lor rezulta o lentila mult mai inchisa la culoare (nu se poate vedea nimic prin ea – lumina este absorbita 100%).

O alta metoda este sa privesti prin ochelari spre un monitor de calculator deschis (care foloseste un filtru polarizant) si sa inclini capul spre stanga sau dreapta. La un moment dat, se va atinge un punct in care imaginea se inchide la culoare complet.

Copiii trebuie sa poarte si ei ochelari de soare?

Ochii copiilor (inca de la varsta de 2-3 ani) trebuie de asemenea protejati prin utilizarea ochelarilor de soare, deoarece structurile oculare sunt inca incomplet dezvoltate, iar efectul este cumulativ. Deteriorarea cristalinului incepe inca din copilarie si poate duce la cataracta (la varsta adultului).

Asadar, inainte de aspectul estetic, gandeste-te la sanatatea ochilor tai atunci cand iti alegi ochelarii de soare!

 

 

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0